Abordare Nouă în Fiziopatologie
Răspuns Imunitar Hiperactiv
Astmul este în primul rând un proces imunologic caracterizat de un sistem imunitar mult prea reactiv ce creează o inflamaţie în exces şi deteriorări de-a lungul căilor respiratorii. Anormalităţile fiziologice asociate astmului nu se limitează doar la căile respiratorii. Importanţi mediatori de imunitate, precum dezechibrul Th1/Th2 şi leucotrienele au avut implicare în situaţia astmului.
Adiţional, sistemul nervos autonom joacă un rol important în dezvoltarea şi menţinerea simptomelor de astm. Receptorii B2, receptivi la acetilcolină, determină hiper-reactivitatea musculaturii netede a căilor respiratorii şi în particular, raportul cGMP/cAMP la nivel celular.
Sistemul Gasto-Intestinal şi Astmul
Mai puţin cunoscută este contribuţia sistemului gastro-intestinal la astm. În special, pacienţii prezintă un nivel de acid gastric mai scăzut decât normal (hipoclorhidrie), disbioză intestinală (tipuri şi cantităţi anormale de bacterii intestinale) şi permeabilitatea intestinală crescută (o stare ce permite intrarea proteinelor alergenice din alimente, în sistemul sanguin).
Fiecare dintre aceşti factori contribuie la funcţia intestinală de ansamblu ce poate agrava starea astmului, din moment ce 70% din sistemul imunitar circulator există în tractul digestiv. Alimentaţia, prin urmare, poate stimula sistemul imunitar să se comporte în moduri mai agresive, creând o creştere a nivelului general de inflamație din organism. Pentru astmatici, aceasta poate conduce la episoade mai frecvente şi mai intense de respiraţie şuierătoare.
Înţelegerea legăturii dintre sistemul gastro-intestinal şi sistemul imunitar, este încă în fază incipientă, dar a fost deja implicată în afecţiuni auto-imune, afecţiuni endocrine, procese neurologice şi chiar afecţiuni cardio-vasculare. Prin urmare, tractul digestiv este de asemenea o locaţie potenţială de eveluare şi intervenţie, pe lângă tratamentele specifice pulmonare.
Sistemul Endocrin şi Astmul
În cele din urmă, anormalităţile endocrine au fost de asemenea implicate în astm. În special, funcţia suprarenală şi producţia inferioară de hormoni anti-inflamatori endogeni, precum cortizolul şi dehidroepiandrosteronul (DHEA).
Axa hipotalamică-pituitară-suprarenală este sistemul primordial prin care omul îşi organizează răspunsul fizilogic la stres. Dacă acest sistem este compromis, corpul nu poate produce hormoni anti-inflamatori adecvaţi, sau să controleze inflamaţia efectiv. Este şi motivul pentru care stresul, în toate formele - fizice, emoţionale şi chiar spirituale - pot precipita simptomele astmului.