Se căsătoresc dovleceii

Scrisoare

către eroul necunoscut,

cititorul acestei cărți

Stimate cititor, iată o carte [site] veselă [vesel] care te poftește la un ospăț al umoriștilor lumii. (...) Nevoia de umor e perpetuă, pe cît de reală pe atît de acută, astfel că orice strădanie în a o satisface binemerită apreciere publică.

Paginile de față cuprind un număr relativ mare de scrieri glumețe din secolul douăzeci, care tocmai fiindcă au fost alese pe îndelete și cu grijă se cer citite agale, pentru a putea fi savurate. Eu unul am primit manuscrisul de ziua sfinților mucenici Taleleu și Nisie, din calendarul ortodox și nu l-am putut lăsa din mînă decît de ziua cuviosului Samson primitorul de străini, după același calendar, bucurîndu-mă foarte la unele file, la altele mai cu fereală, iar la unele cîtuși de puțin, după cum se întîmplă, nu o dată, cînd avem de-a face cu volume caleidoscopice. (...)

Îți va provoca, probabil, satisfacție, onorate cititor, faptul că indiferent de epocile în care au fost scrise lucrările antologate, cea mai veche datează din 1904, cea mai recentă din 1982, toate sînt la modul indicativ, timpul prezent. Umorul veritabil e întotdeauna prezent. Iar cînd e satiric, se conjugă și la viitor. Cu alte cuvinte, nu îmbătrînește niciodată și nu dă senzația de anacronie, poate și pentru că se adapă dintr-o stare esențială a spiritului și poartă în sine unul dintre atributele fundamentale ale umanului.

S-a optat îndeobște pentru schițe, de dimensiuni varii. Ce înseamnă o schiță? Dacă romanul e cît zilele unui an, iar nuvela cît zilele unei luni, schița e cît orele unei zile. Firește, cîteodată și o zi din existența noastră poate să însemne mult. Unele bucăți se citesc într-un minut, altele cer cîteva sute de minute. Pe cele scurtisime, le-am mai putea numi crochiuri ori momente, după o bună terminologie literară românească; celor lungi le-am putea zice nuvelete. Dar, dacă ne gîndim bine, proporția fiecăreia n-are nici o însemnătate și denumirea așijderea. Cum majoritatea absolută au fost reproduse după publicații, care, chiar cînd sînt de specialitate, oferă pretutindeni creațiilor umoristice un spațiu cît se poate de economic, pentru ca nu cumva rîsul excesiv să dăuneze sănătății cititorului, e limpede că sîntem în fața unei antologii de schițe. (...)

Întrucît nu se obișnuiește a ți se îngrădi libertatea lecturii, stimate cititor, nu-ți vom da nici un fel de sfat cu privire la parcurgerea optimă a cărții [site-ului]. Ea poate fi străbătută în ordinea paginilor, dar și invers, de la coadă la cap, sau pe sărite, în continuitate sau cu întreruperi, după cum ți-i voia, și, bineînțeles, după cum te îndeamnă ea însăși. E neîndoios că asupra acelor pagini care te vor desfăta, vei reveni, indiferent de numerotarea locului pe care-l ocupă. Se știe că o carte cu adevărat veselă iese mereu din rafturile bibliotecii, iar dacă biblioteca e publică, nici nu mai șade în raft, ci umblă în toate direcțiile pînă se face ferfeniță, după cum am văzut eu însumi un exemplar din faimoasele povești ale lui Rabelais despre Gargantua și Pantagruel, atît de hărtănit, înfășat și pansat de parcă luase parte chiar la războiul acolo pomenit. Întrebuințarea aceasta furioasă a tipăriturilor vesele vine, pesemne, și din aceea că oamenii socotesc (altminteri, pe bună dreptate), rîsul ca un panaceu și țin seama de îndemnul rostit în latină de ilustrul cărturar medieval evocat mai sus: ”interpone tuis interdum gaudia curis”, adică strecoară din cînd în cînd cîte o bucurie printre grijile tale.

Cartea [site-ul] de față e pentru toate vîrstele: o pot citi și copiii (deși nu trebuie siliți) și părinții, și bunicii, iar acolo unde sînt străbunici, sănătoși să fie!, li se poate încredința și lor deoarece nu are nici o contraindicație, fiind realizată după principiul ”dacă nu face bine, măcar să nu facă rău”, împrumutat din medicina antică: ”primum non nocere”, mai întîi să nu vatăme. Și aceasta pentru că mai toți autorii satirici sînt moraliști, vor să îndrepte lumea, s-o facă mai rotundă și mai colorată, iar dacă zugrăvesc relele, și încă într-un mod pișcător, o săvîrșesc din același imbold care o trimite pe albină să caute miere pînă și în florile de ciumăfaie. De aceea se și spune, iarăși legitim, încă de demult, că rîsul e vindecător, iar dacă nu are efect imediat asupra unor boli mai îndărătnice, cum ar fi paralizia, deformarea scheletului, surzenia absolută sau prostia generalizată, în orice caz ajută ca să fie suportate mai ușor atît de cei loviți de ele, cît și de cei din preajma lor.

Afirmăm cele de mai sus cu convingere, deși nici prefațatorul, nici antologatorul, nici editorul nu-i cunosc pe majoritatea autorilor prezenți. Ne bizuim însă pe experiența universală în materie și, dacă ni se îngăduie, pe propria noastră experiență care ne învață că scriitorii ce știu să rîdă n-o fac niciodată deasurda și că străduindu-se să determine rîsul, nutresc credința că el aduce alinare suferințelor și îmblînzește moravurile; fiindcă, într-adevăr, cine zîmbește n-are cum să înjure și cine hohotește nu poate pune mîna pe ciomag, iar cînd rîzi alături de altul nu ai nici vremea, nici pornirea de a te încăiera cu el. Swift a observat, cred, cel dintîi că asistînd, de pildă, la o comedie, spectatorii sînt atît de prinși de ea, atît de pregătiți să se bucure și atît de prietenoși, încît stau cu gurile întredeschise, înălțate pe o linie paralelă cu orizontul și în așa fel ca să fie intersectate de o perpendiculară trecînd dinspre zenit spre un punct situat în centrul globului pămîntesc.

(...)

Cam acestea sînt, iubite cititor, cuvintele cu care am nădăjduit a-ți întări cît de cît pofta de intra în stăpînirea a ceea ce urmează. Nu se cade a stărui mai mult în prefață; cartea [site-ul] asta e: cei ce au întocmit-o au avut toată bunăvoința, de aici încolo nu mai depinde de ei, cum zicea și gospodina aceea shakesperiană, lovind cu lingura în cap sardelele ce săreau în tigaie ”de acum stați cuminți, fetelor, că pînă aici v-a fost”.

Nădăjduiesc însă, din toată inima, că volumul [site-ul] îți va prilejui ore voioase. Cei din vechime obișnuiau a despărți zilele vesele de cele triste, însemnîndu-le pe unele cu pietricele albe, iar pe celelalte cu pietricele negre. Fie ca lectura acestei cărți [site] să adune cît mai mult prundiș deschis la culoare în casa dumitale.

Valentin Silvestru

Am selectat spre lecturare următoarele:

Adjectivul (urmează postat)

Briliantele (urmează postat)

Ce să mai născocim (urmează postat)

Cînd amuțește televizorul

Cum să deveniți consultant literar (urmează postat)

Darul potrivit pentru un soț(urmează postat)

Experimentul (urmează postat)

Părea frumoasă (urmează postat)

Pedagogie (urmează postat)

Premiera (urmează postat)