Hawaii Dream

de Willy Breinholst

Teorie

Dacă se întîmplă vreodată ca soțul să vină acasă cu o conștiință nu prea curată, relațiile dintre cei doi soți ar trebui să îngăduie ca bărbatul să dea cărțile pe față, sincer și cinstit. În majoritatea cazurilor, el va putea să conteze pe înțelegere și iertare.

Practică

Fusesem la un magazin și, din bogata colecție a raionului de îmbrăcăminte pentru bărbați, îmi cumpărasem o cravată cu dungi transversale. În drum spre ieșire, am trecut prin raionul de parfumerie, unde am dat de croitorul Mikkelsen, cu care avusesem recent un mic conflict. Ca să dispar cît mai repede posibil din cîmpul său vizual, m-am strecurat într-un grup de doamne care formau un cerc în jurul unei vînzătoare. Aceasta recomanda un parfum nou-nouț, ”Hawaii Dream”, a cărui mireasmă foarte exotică avea un efect frapant.

― Nu vreți să încercați, domnule? m-a întrebat fata zîmbind și mi-a tamponat cu un strop reverul hainei.

Între timp, domnul Mikkelsen dispăruse. M-am retras din cercul doamnelor și am pornit-o spre casă.

În tramvai, mai mulți pasageri au început să adulmece vizibil, iar după ce au localizat de la cine pornea parfumul ”Hawaii Dream”, m-au privit cu uimire și reproș. Ca și cînd m-ar fi bănuit că avusesem o mică aventură interzisă cu vreo doamnă foarte parfumată!

M-a trecut un fior. Ei, drăcie! Ce-o să spună Marianne? În lunga și fericita noastră căsnicie nu mi-am mai îngăduit niciodată să vin acasă puțind a parfum, și o voce lăuntrică îmi spunea că ar fi nerecomandabil să cutez această încercare. Mi-am dat seama numaidecît că povestea cu croitorul Mikkelsen și cu ocolul meu silit avea să pară inventată. Avînd în vedere o femeie atît de suspicioasă ca Marianne, am renunțat la explicația mea ca inutilizabilă. M-am ridicat și am coborît cu trei stații înainte. Acum, aerul proaspăt era exact de ceea ce avea nevoie nenorocitul meu parfum. Cînd am ajuns pe mica noastră stradă de vile, mi-am scos haina și am scuturat-o puternic în vînt. Pe urmă am mirosit-o. Ei, drăcie! Duhnea și mai înspăimîntător a Hawaii, a fete hula-hula și a nopți exotice.

M-am strecurat nevăzut prin poarta grădinii în grădina de legume. Îmi venise o idee. Nimic nu miroase mai tare decît ceapa. Așadar, am smuls din pămînt cepele cele mai mari pe care le-am găsit, le-am tăiat în două și am frecat vîrtos cu zeamă de ceapă dosul reverului de la haină. Spre mai mare siguranță, mi-am frecat puțin și bărbia, și obrajii.

N-am auzit niciodată să se fi ajuns în căsnicie la scene neplăcute, fiindcă soțul, întorcîndu-se acasă, mirosea a ceapă. Am respirat adînc și am constatat cu spaimă că puțeam încă pătrunzător a hula-hula. Situația era disperată și nu s-a îmbunătățit din cauză că pe obraji îmi șiroiau lacrimi. Mirosul de ceapă îmi ardea ochii atît de rău, încît aproape că-mi venea să țopăi.

Larsen, vecinul meu, a apărut la gardul viu.

― Ce s-a-ntîmplat? m-a întrebat curios. Dai apă la șoareci? Doar ești om în toată firea. A murit cineva, sau ce-i cu tine?

― Nu, nu – l-am asigurat repede – nu s-a întîmplat nimic. Am lovit cu hîrlețul prea aproape de degetele de la picior. M-a durut al naibii, dar acum mi-a trecut…

― A ce miroși? Larsen a venit curios mai aproape, adulmecînd ca un cățel. Îți dai seama că puți al dracului a parfum ieftin?

― Da – l-am aprobat dînd deznădăjduit din cap și mi-am scuturat reverele hainei prin aer, cum faci uneori cînd e arșiță. De altfel, mă și cam treceau căldurile.

― Tu nu ești în toate mințile, omule! Dacă aș veni în starea asta acasă, nevastă-mea m-ar ucide… pe loc. Mirosul ăsta are asupra femeilor efectul pînzei roșii asupra unui taur.

La ușa dinspre grădină apăru Marianne.

― Hai la masă! mă vesti ea.

M-am făcut că n-o aud. Abia cînd m-a strigat a treia oară, i-am răspuns moale că am auzit. Larsen m-a bătut cu compătimire pe umăr.

― Bietul de tine! murmură el.

Apoi m-am apropiat de ușa verandei noastre. În timp ce Marianne își țuguia buzele, ca să-mi dea obișnuitul sărut de bun venit, m-am cocoșat repede și mi-am scos un pantof.

― Pămînt din răzorul cu ceapă – am mormăit și am dispărut.

― Unde te duci?

― Doar să-mi pun la iuțeală altă haină. După ce-am lucrat toată ziua în boarfele astea…

― Ai s-o faci pe urmă. Nu vrei să mă săruți?

― Ba da, firește, dar… ei, mă gîndeam că de vreme ce mazărea e pe masă și se răcește… nu pot să te sărut după ce-am schimbat haina și m-am aranjat puțin?...

― Prostii!

S-a îndreptat spre mine și m-a încolăcit cu brațele. În secunda următoare m-a sărutat. Secundele deveniră ani. În cele din urmă mi-a dat drumul. O clipă a stat așa și m-a privit ciudat. I-am evitat privirea. Era vădit că vrea să-mi spună ceva, dar a renunțat.

Ne-am așezat la masă și am mîncat în tăcere. Haina mea continua să duhnească a ”Hawaii Dream”, așa că nici nu-mi dădeam seama dacă ceea ce vîram în mine era într-adevăr mazăre uscată. În orice caz, mazărea avea un gust scîrbos, exotic, de hula-hula. Trebuia să fac un efort ca s-o înghit.

― M-ai dezamăgit! strigă deodată Marianne și lăsă lingura din mînă. Să fii căsătorită cu un bărbat ca tine este și rămîne o suferință!

― Eh… – am murmurat eu, simțind cum toată existența, toată viața mea se năruie.

Marianne și-a continuat acuzația zguduitoare:

― Niciodată n-ai altceva în minte decît mîncarea. Mă duc și sacrific o mică avere pentru un parfum exotic nou-nouț și mă învălui într-un nor scump din mireasma asta, că după aia miroase toată casa, dar nici vorbă ca tu să-ți dai seama de ceva. Nu simți nici un parfum. Dar parfumul de mazăre uscată, da, pe ăla îl simți!

mai multă Proză satirică de Willy Breinholst, sau înapoi la Dulcea viață a soțului în teorie și practică