Lupul

de Nagy Lajos

Lupul este un animal sălbatic, sau, în sfîrșit, aproape sălbatic. Ba poate fi caracterizat chiar ca un animal blînd, dacă-l privim prin prisma teoriei lui Einstein asupra relativităţii. De pildă un budapestan l-ar califica mai degrabă ca fiind un animal așa și-așa. Comparîndu-l cu un miel sau cu un porumbel – mai ales cu unul prăjit – firește, lupul ne va apare ca un ins sălbatic, sîngeros, periculos și dezagreabil. Dar asemuindu-l cu un tigru, constatăm că e o fiinţă cumsecade, un fel de semisălbatic, adică semiblînd, deci: un temperat. În comparaţie cu omul, coroana naturii, lupul ne apare ca un biet orfan, ca un ghiocel, ca o lăcrămioară, ca o panseluţă, sau chiar ca un griș cu lapte, după preferinţe. De curînd au murit foarte mulţi oameni, și vă asigur că preferau să întîlnească în calea lor o haită de lupi, decît o haită de „indivizi iresponsabili” care purtau chipuri de oameni.

De altfel, lupul face parte din familia cîinilor, fiind un soi de cîine sălbatic. Se hrănește cu animale vii, de preferinţă cu oi, dar dacă nu are șansa să întîlnească o oaie atît de proastă încît să fie dispusă a-i servi drept hrana, se mulţumește la o adică și cu carnea de iepure, de veveriţă, de găină sau de măgar. În cazuri rare, cînd nu-i iese în cale nici o vietate, roade, din plictiseală, rădăcini, ierburi și scoarţă de copac, fără însă a le înghiţi.

Ca mărime, lupul e cît un dulău bine dezvoltat, asemuindu-i-se acestuia și ca blană, și ca formă de viaţă, preferinţele culinare și distracţii. Pentru cei care nu cunosc forma și mărimea unui dulău, precizez că un lup normal, ajuns la maturitate, are cam un metru și jumătate.

Culoarea lupului este arămie, asemănătoare culorii unui crăiţar, de care oamenii bătrîni, cu memorie bună, își aduc încă aminte. Pentru cei neiniţiaţi se cuvine explicaţia că un crăiţar era o monedă, o bucată de bronz mică, rotundă și plată, din care strămoșii noștrii trebuiau să predea două exemplare dacă vroiau să treacă peste pod din Buda în Pesta. Fapt care ne ilustrează viaţa cumplită a strămoșilor noștri.

De atunci însă, lumea a progresat, a crescut fericirea generală a oamenilor, iar noi putem trece podul pe gratis.

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos