Gărgăunul

de Nagy Lajos

Gărgăunul merge pe jos. Dar oricum, fie că merge, fie că stă, e compus din trei părți principale, după cum urmează: capul, corpul și fundul. Deci organic este cu mult mai bine dezvoltat decît omul, care are o singură parte principală, după cum urmează: burta. Există și oameni care în loc de burtă au tot fund, motiv pentru care acestora li se spune că seamănă cu niște insecte.

Gărgăunul se hrănește cu gîndaci. Gărgăunul mare îl mănîncă pe gîndacul mijlociu, gărgăunul mijlociu pe gărgăunul mic, gărgăunul mic pe gărgăunul foarte mic. Gărgăunul foarte mic are ghinion.

Sînt mai multe feluri de gărgăuni, dintre care amintesc: gărgărița, gîndacul de bucătărie, cărăbușul, scarabeul, cantarida, rădașca și multe altele. În schimb, gărgăunii propriu-ziși fac parte din cu totul altă categorie de insecte. În afara celor citați mai există vreo mie nouă sute de milioane de feluri de gărgăuni, din fiecare, firește, numai cîte unul, dat fiind că pe pămînt trăiesc o mie nouă sute de milioane de oameni și fiecare din ei are cîte un gărgăun.

Unii gărgăuni preferă soarele și locurile uscate, alții se păstrează la loc întunecat și umed, în găuri, pivnițe și case cu mucegai. Cîțiva cercetători descoperiseră la un moment dat unele asemănări între gîndacul din pivniță și omul sărac, dar mai tîrziu, alți cercetători au demonstrat că această asemănare nu este valabilă și că, dimpotrivă, între cele două specii există diferențe substanțiale: gîndacul trăiește în pivnițe cu plăcere, iar omul sărac trăiește cu familia.

Există gărgăuni care preferă natura și plăcerile liniștite ale vieții rurale, trăind în păduri și pe cîmpii. Există însă alți gărgăuni culturali, care preferă emoțiile fascinante ale orașelor mari (exemplu: gîndacul de bucătărie, ploșnița etc). Aceștia trăiesc în blocuri și, ca ființe culturale ce sînt, s-au dezbărat de obiceiurile barbare ale rudelor de la țară de a se hrăni cu alți gărgăuni, deci nu sînt sălbăticiuni carnivore, ci mîncarea lor preferată e aici insecticidul. Orășenii inimoși îi aprovizionează zilnic cu prafuri proaspete, aromate, verzi și galbene, spre a-i hrăni cum se cade. În camerele și dependințele în care nu se presară asemenea prafuri, gîndacii suferă cumplit de foame, pînă cînd, ajunși la capătul puterilor, îi răzbește instinctul atavic și se devorează între ei.

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos