Embedded Files
selecții subiective
Prin mine doamnă, ca prin odăi
Inculta
Noi ne-am iubit focoși v-o patru zile
dar iată azi constat că ești incultă.
Pînă la urma urmei, - ia-n ascultă:
citit-ai tu ”Balade și idile”?
Sau știi tu cine fuse maica Smara
care-l iubea pe Iorga (dar discret)
Știi tu că și eu mă visez poet
și-mi pierd cu scîrța-scîrța toată vara?
Deh! Completez și eu, cu lira flancu'
poeților expuși în galantar!
Dar dacă-ai ști tu cine-i Traian Iancu
și ce înseamnă ”Fondul literar”
m-ai săruta cu patimă mai multă,
mi-ai face poate chiar copil din flori
cu care să mă duc la șezători
prin întreprinderi. Însă ești incultă.
Vezi, fa? Încă pe cînd erai fecioară
ar fi fost necesar să mai citești, -
poate că astfel ai fi scris povești
pentru copii. Legende, bunăoară.
Dar, vai!, e prea tîrziu. Ne despărțim.
Nu plînge dragă. Nu mai fă teatru.
Mai bine bea aici un vin pelin
Iar mîine ne vedem la ora patru!
Dansatorul
Strămoșii lui Scofală, pitecantropi de treabă,
Săriseră, pesemne, prin peșteri într-o labă
Cînd primele cadențe din sferele astrale
Pătrunseră-n urechea maimuței muzicale.
Prin spațiul neolitic, în sunet de tam-tam-uri,
Din hopa-hop pe stîncă în hopa-hop pe ramuri,
Maimuța își boltise și-și zigzagase mersul,
Adulmecîndu-și lira și presimțindu-i versul.
Strămoșii lui Scofală, coborîtori din grotă,
Dansaseră prin evuri, plutiseră-n gavotă,
Și-apoi pe unda dulce de menuet, alene,
În tactul trei-a-patra a veselei Viene.
Mai mare deci mirarea că-l apucase scîrba,
Sub tălpi cînd i se puse - ca o urzică - sîrba,
Ca ghimpele-nvîrtita, ca un piston bătuta,
Ca o șopîrlă brîul, ori iute cum e ciuta,
Ciuleandra cînd îl prinse cu foc, ca o bulboană
Autohton adîncă și oltenesc vicleană,
Cum doamna Scofăloaie fusese-o suplă Mimi,
Perechea scofălească dansa doar fox și șimi,
Bostonul negru - rumba, ori - zgîlțîind veranda
Și țuica din stacane - o congă din Ruanda...
De-atîta frenezie, maimuța din Scofală
Plesnea de tensiune înalt arterială.
Cînd îl lovi damblaua în capu-i greu ca chiupul,
Care-ncontro porniră picioarele-i și trupul:
Piciorul drept spre stînga, piciorul stîng spre dreapta,
Se cobora o labă cînd alta suia treapta;
Pe oasele-i în tremur, elasticele cărnuri
Vibrau ca gelatina și se-nspumau la țărmuri.
Nerupte, neplesnite, rămaseră-n Scofală
Doar eul coregrafic și axa vertebrală.
Cum fără dans, Scofală ar fi-nceput să moară,
Răspunderea căzuse pe scumpa-i soțioară...
Ca un bolid sosiră la strigătul consoartei
Un medic psihiatru și un maestru-al artei.
Aceștia, cînd Scofală striga nevestei: chioambo!,
S-au și decis: bolnavul e apt să joace mambo.
Condeierul
Scofală, condeierul și regionalistul,
Făcea pe-originalul și - criticat - pe tristul.
Dăduse neaoș buzna în cuhnea literară
C-un polonic de proză și-un strop de glumă chioară,
Împestrițîndu-și totul cu dulci moldovenisme:
Sătisme, cătunisme, cîmpisme, pășunisme...
Dorind s-ajungă faur de limbă cu talangă,
El se-nfrupta - ca ursul - din fagurii lui Creangă.
Oprind mustitul limbii, ca să rămîie dulce,
Se și visa urmașul străbunului Neculce.
În tidva-i creatoare ideea cam lipsindu-i,
Cocea-n cuptorul arteri plăcinte dulci, să-l jindui.
Neologismul tînăr și proaspăt ca o pîne
Era gonit din scrisu-i, ca luna-n cer - de-un cîne.
El forța nucleară și-o boteza acasă,
Adică, manuscrise, drept vlagă sămînțoasă...
Cum focu-i mistuise averea conjugală,
Luă un pumn de galbeni și-ajunse-n capitală
Pe ulița ferată, hăis-cea, cu grăbitorul,
Trăgînd la hanu-n care săltă cu urcătorul.
Umblă cu limba scoasă și gîndul la consoartă,
Dar nu-i găsi tăgîrță (poșetă, doamne iartă!),
Și nici colțuni de nylon și nici căprești botine,
Zavisnică cum este pe coconetul bine.
De-atîta mers porniră borhăile să-i fiarbă,
Dar leac la farmacie pentru borhăi, nici voarbă!
Durîndu-l bodolanul (era și reumatic),
De bolniță zadarnic tot întreabă zănatic.
Ceru, luat cu friguri, oghial mai gros la hanul
Cu nouă caturi: geaba, oghialuri nu-s, sărmanul!
Strigînd că vrea să beie și moare de curechi,
Îi fu adus în grabă un medic de urechi...
Înșurubat în junghiuri și cu desaga goala,
Se-ntoarse trist acasă domnia-sa Scofală.
Din tindă, Scofăloaia, blînd fluturînd vătraiul,
Îi azvîrli o vorbă subțire cum e naiul.
Sub grindina de palme și de vătraiuri grele
Scofală, ca prin farmec, uită de-accelerat, de blocuri,
De ascensor, poșetă, ciorapi și de brelocuri,
Și neavînd, pesemne, sub palme, încotro.
Vorbi și de pantofii cu piele pur șevro...
Pentru-a scăpa de moarte și-atîtea palme unse,
Zvîrlind oghialu-n lături, sub plapumă s-ascunse!
Iubire la șapirograf
mă iubești cu sentimente
trase la șapirograf
doamnă care-mi dai sărutul
ca pe un autograf
te iubesc cu-ntreaga fire
copiată-n indigo
doamna mea de la peluză
doamna mea Brigitte Bardot
mă iubești din inerție
cum ai face piața-n zori
cînd sînt morcovii mai ieftini
și tarif redus la flori
te iubesc cînd plec la lucru
ca pe un încălțător
fără care mi se frînge
deștul cel arătător
mă iubești și te iubesc
fericiți ca două broaște
de la ușa unui templu
nedeschis din an în paște
Prin mine doamnă, ca prin odăi
umblă, prin mine doamnă, ca prin odăi
izbește ușile cu genunchii sînilor tăi
dă buzna, rupe, deznoadă, agață
fă-mă giuvaier sau paiață
împinge-mă cu o pleopă sau cu un șold
cu o geană lungă ca un plop,
sau cu un bold
terfelește-mă cu un sărut mătăsos
și pune-mă jos
umblă, prin mine doamnă, cu pași apăsați
ca o herghelie de cai înhămați
dă-mi binețe cu parfumul tău rozmarin
fă-mă garoafă, lăptucă sau crin
lasă-mă vraiște, devastat ca de taifun
orb, tremurător și păgîn
ia-mi doamnă, pofta de închinare
la sînii tăi ca niște colivii și altare,
umblă, hai, fă prăpăd și stricăciune
mîngîie-mă tăciune
Prin hronic
Odinioară, mai demultișor,
într-un oraș, cetate sau canton,
urcă în scaun de guvernator
un foarte respectat cameleon.
― M-am săturat de-acum să mă tot schimb,
a declarat în primul său discurs.
Nu-mi voi mai face pielea cînd mă plimb
de iarbă, de nămol, de lup, de urs.
Și dînd cu pumnu-n brațul de tron:
voi fi de-acum atît: cameleon!
Aplauzele, se înțelege, fură
mai strașnice ca ploaia-n bătătură.
Și cum întregul preacinstit sobor
fu invitat apoi la o plimbare,
curtenii se făcură, mici și mari,
numai monocluri, ochi și ochelari
să vadă de cumva vreo schimbare
atinge pielea de guvernator.
Și-au fost cum nu se poate mai uimiți,
deși nu cutezau nicicum s-o spună,
cînd la întîii arbori întîlniți
aceasta se făcu deodată brună,
trecînd apoi prin alte avataruri
după nuanța florilor din scuaruri,
ba cînd trecu un mîț, o spurcăciune,
ajunse dintrodată de tăciune.
― Ce-i de făcut în starea asta, nene?
porniră demnitarii să se-ntrebe
mai mult din umere și din sprîncene
ciocnind la cină un pahar cu Hebe.
― Nu v-agitați și judecați nițel,
le spuse logofătul cel mai mare,
n-avem decît cînd îl vedem pe el
să ne schimbăm și noi la-nfățișare.
Vă jur că rezultatul, zău așa,
e ca și cum el nici nu s-ar schimba.
Și-a fost soborul denumit în hronic:
cel mai armonios cameleonic.
Fără morală
― Te voi mânca. Am dinții ca de fulgere,
îi spuse fără altă introducere
pisoiul șoricelului cel gri
ce de-nfricat nu mai putu grăi
decît acest enunț sentimental:
― Iertați-mă, dar sunteți imoral!
― Cum îndrăznești să-mi ții tu socoteala?
rosti pisoiul cu-un dispreț adînc.
Suntem în fabulă, o știu, însă morala
o punem după ce-o să te mănânc.
Și haț! Dar sare pân'la ușă cruntul
motan cu dinții rupți, mustața smulsă,
căci - ne scuzați - uitasem amănuntul
că bietul șoricel era în cursă.
― Tu ești cel imoral, flăcăul tatii,
că te ascunzi de mine după gratii!
Obiecte pierdute
Ghișeul obiectelor pierdute.
― Ce-ați mai găsit în lunile trecute?
― Ne-am depășit și noi, firește, planul,
am fost prezenți și-acum ca-n alte dăți
în toate ”micile publicități”,
a fost găsit în tren din nou curcanul,
toaleta de mireasă, un covor,
televizor alb-negru și color,
să nu mai pomenim de ecusoane,
de pălării, speranțe și paltoane.
Umbrela, cea mai consecvent pierdută,
cunoaște-un ritm ce crește permanent:
ni s-au adus cu 70%
mai multe ca în anul precedent.
Și-aș vrea să vă prezint în încheiere
și cîteva modeste premiere:
de la un circ ne-a parvenit o zebră,
dintr-o căruță un lingou de aur;
acesta e un satelit din lotul
celor ce-au fost abandonați cîndva;
aceată fată s-a pierdut cu totul
cînd tocmai trebuia să spună ”da”...
― Iertați-mă, vă rog, că vă-ntrerup.
Se poate pierde, văd, tot ce există;
mai e ceva ce n-ați trecut pe listă?
― Nu s-a pierdut încă nărav de lup.
Virtutea Glafirei
Glafira-i tare, pe virtutea ei!
Cum n-are șarm și nici pe vino-ncoace,
Glafirei noastre mai degrabă-i place
Să n-o compari cu restul de femei!
Ea are gust!
Ea știe să se-mbrace!
Ea dă pe ”arta-modei” mii de lei,
Își rupe de la coș, pentru cojoace,
Pentru pantofi și pentru zdrăngănei!
Dar, ce folos, luxoasa mea Glafiră,
Cînd n-ai noroc la fanți!
Chiar ea se miră!
Îi cade-n cărți și-n ceașcă, d-un făcut! -
Cîte-un pîrlit de popă-n așternut!
La morga ei - și ea, la morgă, ține! -
Nu face să te-ncurci cu orișicine!
Șocul viitorului
Motto:
Mi-i teamă, dar, că neavînd vlăstare
Prin tine, vara frumuseții moare!
― Shakespeare: Sonetul CIV ―
Genetica secretele-și denunță
Prin feți-frumoși născuți în eprubetă!
Renaște-n timp, posibilă, concretă,
Odraslă-nscrisă-n antica sămînță!
Suava genă, forța ce-o secretă,
Păstrată fi-va-n firava zgrăbunță
Ce, peste secoli, fătul nou l-anunță -
Duh congelat în cripta lui secretă!
O maică voluntară va să-i poarte
Altoiul vr-unui stins de secoli geniu -
Pe care-l îndrăgise dintr-o carte! -
Născîndu-i prunc iubit peste-un mileniu!
Nunți seculare - or fi, p-atuncea, fleacuri:
Progenituri d-un an și... șapte veacuri!
Un soi de fabulă
Bătrînul Leu - respins din clanul lui
În care-un fiu mai brav i-a luat coroana -
Rămas așa, de Țara-Nimănui
Simțea - solar - că-i năpîrlește blana!
În van privea gazelele haihui
Cu ochiul scurs și-și încrunta sprînceana,
Cînd el simțea că-n labă forță nu-i,
Deși-i zîmbea pe sub musteață hrana!
Cum sta pleoștit, răsleț de vechiul clan,
Iar hienele-și stîrneau prin preajmă sfada,
Prin iarba blănii-un fluture-african
Îi da tîrcol... Mi ți-l păli cu coada!
― O, zei leonici! Vă transmit saluturi!
Mă voi reprofila: Mînca-voi fluturi!...
Combativitate
Pentru ședința convocată joi
Cînd vom analiza trimestrul doi
Cu sarcinile pe compartimente
În cifre comparate și-n procente,
M-am pregătit în stilu-mi predilect
Să critic exigent, la obiect,
Aspectele ce riscă să devină
Abateri grave de la disciplină
Întîi dezvolt prezumția că cine-i
Adept de neclintit al disciplinei
Își va-nsuși ideea structurată
Că doar o disciplină avansată
Va repurta victorii adecvate
(Aici mai bag și cîteva citate
Despre destoinicie și virtute,
S-ajung la șapte, maxim opt minute)
Atac apoi carența respectivă
Incriminîndu-i latura nocivă
Ce ne provoacă mari dificultăți
În dauna întregii unități,
Din cauza unor tovarăși care
Nesocotind problema ca atare,
Ignoră însăși cota ei majoră
(Și dă-i și trage-i, preț de-un sfert de oră)
Voi încheia, așa cum e normal,
Subliniind aportul personal
Pe linia-ntăririi neclintite
A disciplinei liber consimțite
Pe fondul unei etici viguroase
(Sper să-mi ajungă cinci minute, șase...)
CE-ați spus? Că iau cuvîntul, mai degrabă,
Așa, de formă, să mă aflu-n treabă?!
Ei, ca să vezi! Și ce nu-ți place-anume?
A!... că nu am dat nici fapte și nici nume.
Mă rog, mi-o fi scăpat acest aspect
La urma-urmei, nimeni nu-i perfect.
Dar, ia stai! Astea-s chestii puerile
Că pînă joi mai sînt vreo patru zile
Și-n astea patru zile care trec
Ce? n-o să calce careva pe bec?!
Calul și măgarul
Cîndva, în plină zi și-n plină stradă,
Un cal și un măgar s-au prins la sfadă:
― Ca descendent al speciei ecvestre,
Adăugat-am faunei terestre.
I-am fost legendei nesecat tezaur
(De pildă mitologicul centaur)
Richard al treilea greu s-a-ncumetat
Să mă preschimbe pentru un regat.
Pe toți poeții lumii îi seduc
Vezi El-Zorab, eroul lui Coșbuc -
Mă cîntă de la clasicii în viață
La fabuliști... precum e cel de față!
Maeștri mari, cu viziune-adîncă
M-au venerat, cioplindu-mi chip în stîncă,
Nu mai vorbesc, muzicieni, ca Liszt,
Ori de-un anume pictor modernist
De-l știe lumea ca pe calul breaz
Cînd e de obicei și cînd e treaz!
Determin stări de spirit (amintesc
De mult apreciatul rîs ”mînzesc”)
Sînt precursor al modei cabaline
Mulți tineri poartă coamă, ca și mine,
Codanele au cozi de cal...
― Destul!
(se-nfurie măgarul) Ești fudul,
Dar te previn, fii mai puțin limbut
Cînd faci atîta caz de-al tău trecut
Că omul, sclav al modei pasagere,
S-a săturat de cai, vrea cai-putere.
Pe soclul tău el urcă azi motorul,
Și tu, în mod fatal, o să dispari
Eu, însă, am în față viitorul:
Cît fi-va lumea, fi-vor și măgari!
Văd viitorul strîmb și imoral
Destui măgari cu... ochelari de cal.
Ghinionul girafei
Girafa are șef de birou
pe cine credeți? Un Bou
netot, obraznic și mai pitic, firește,
decît subalterna-i ce nu se mai sfîrșește
Din prima zi Boul a privit șui
către 'naltul gîtului,
zicînd:
― Uite la ea! Nici n-are
măcar cinci ani de la-ncadrare
și se dă mare!
Ți-ai cam luat nasul la purtare...
Păi, fată dragă, ești la-nceput deocamdată,
fii mai plecată
și mai ține-ți gura!
Pentru nimic în lume, niciodată,
șefului tău să nu-i întreci statura,
chiar dacă așa a vrut natura...
Vindecarea năravului
Ca să înduplece catîrul,
să nu se încăpățîneze,
grăjdarul i-a făcut hatîrul,
nemaipunîndu-l să lucreze.
Dar nu ieși nici o ispravă.
Mai rău se nărăvise vita,
cerîndu-i boabe fără pleavă
și, chiar, lovindu-l cu copita...
Aflîndu-i-se ”caracterul”,
i-au scris în fișa de notare:
”E blînd, de n-are-asemănare!”
Apoi i s-a semnat... transferul...
Nărav porcin
Intrînd într-un coteț curat,
Care i-a fost repartizat
la ei, la ferma de porcine,
a zis grăsunul: ”Nu e bine!
Nu sînt condiții de trăit!”
Și cum îl știm că-i nărăvit
Numai la troacă și băltoacă,
porni lăcașul să-l prefacă
după porcescu-i agrement...
...Poftim, cui dai apartament!...
Paradisul pierdut
La umbra de ferigi arborescente
În mijlocul naturii fabuloase
Am dus-o într-un dolce farniente
De care, jur, că mi se-ngrețoșase.
Mîncam banane, rodii, portocale,
Pe care nu le mai găseam gustoase,
Aș fi dorit miros de zahanale
Necunoscut pe timpurile-acele
De mari precepte sfinte și morale,
Cînd eu, bărbat unic, aflat sub stele
Trăiam cu Eva, tînara mea soră,
Lipsită de brățări și de mărgele.
Sub un regim de eră ierbivoră
Într-un etern sezon de primăvară
Scăldat în viața lui multicoloră,
Un leu păștea, în timp ce-o căprioară
Se zbenguia cu tigrii prin poiană,
Săltînd elastic, zveltă și ușoară.
Și nu era nici teamă, nici prihană,
Iar eu cu Eva stam alături pînă
Cînd blîndul somn ni se lipea de geană.
Și-n zori ne deșteptam tot mînă-n mînă
Cu pleoapele umflate de plictis.
Așa a fost în prima săptămînă
A traiului comun în Paradis.
Apoi, în săptămîna următoare,
Ne-am nimerit sub mărul interzis
Păzit de-un șarpe vînăt la culoare
Ce ne privea sticlos, cam în răspăr
Punîndu-ne această întrebare:
― Doriți să știți ce-i aia adevăr
Și dragostea ce-nțeapă ca tăunul?
Atunci poftiți, gustați din acest măr.
Și l-am gustat, iar Dumnezeu prea bunul
Ne-a întrebat: ― Ce faceți, voi, Adame?
― Mîncăm un măr, i-am spus, și mai vrem unul.
Acesta fu-nceputul marei drame
De tristă-nsemnătate epocală
Prilej de lamentări și melodrame
Cînd paradisiaca plictiseală,
Cu mult mai uriașă decît munții,
Mi-a fost înlocuită la iuțeală
Cu munca aspră în sudoarea frunții,
Dar și cu anumite satisfacții,
De pildă ziua sau chiar noaptea nunții,
Duminica repaos cu distracții,
Meniul carnivor mult mai gustos
Și vinul cu diversele-i reacții.
De ce unii susțin (fapt foarte curios,
Care se va lămuri-ntr-o zi)
Că șarpele ar fi periculos,
― Iar adevărul, parcă și mai și.
Sportivă
Antrenorul supărat
Că la ”patru metri plat”
Melcul tîmp și indolent
Nu dă nici un randament
Zice: ”Fără de efort
Nu poți face nici un sport.”
Noi creem condițiuni
C-ai putea face minuni
De-ai avea precum se spune
Har divin și pasiune.
― Ai dreptate, nu insist,
Sînt un tînăr pesimist
Dar n-aș fi dacă-i putea
Să imaginezi ceva,
Să-mi reduci din handicap
Căci îmi ies ochii din cap
Alergînd, pe legea mea,
Cu o casă-atît de grea!
Maladivă
― Excelență,
Nu cred c-o să vă placă
Dar aveți insuficiență
Cardiacă.
― Aplicată la bogăție
”Insuficiența” e o calomnie.
Nu mi se potrivește mie
Care am mii de ocale
De aur în haznale
Cu care-mi cumpăr bunuri
De la pîine la tunuri
Și întrețin regimente
Pe cele cinci continente.
Deci, în această condiție,
Orice insuficiență
Dacă nu-i o impertinență
E cel puțin o superstiție.
Oh, bieții magnați
Decedați
Cu inocență
Din motive de insuficiență!
Cum ar fi...
Ce-ar fi cînd, din întîmplare
sau al nu știu cui îndemn,
l-ai vedea pe tata mare
călărind pe-un cal de lemn?
... Sau vreun moș cum cu bastonul
vine-n leagăn să se culce,
după ce cu biberonul
a supt lapte cald și dulce?
... Sau, căruntă, cum se scoală
bunicuța-n grabă mare
și aleargă-n zori la școală
cu ghiozdanul în spinare?
S-ar petrece-acestea toate
cînd va fi să vezi în șură
și purcei și puici moțate
cu țigările în gură!
înapoi la Autori, Referinte, Poezie satirică, Titluri
Page updated
Google Sites
Report abuse