La început a fost cuvîntul
Arhip scrisese: ”Iar din punct de vedere educativ romanul este nul”. Nimic mai simplu. Chiar simplist, ar fi putut considera un critic de formație estetică. Dactilografa, cu gîndul la cină, la musafiri și la faptul că nu găsise cașcaval, bătuse la mașină: ”Iar din punct de vedere evricativ, romanul este nul”. Cuvîntul evricativ ieșise din mașina de scris ca dumnezeu în tragediile antice: Deux ex machina. Întîmplarea n-ar fi avut nici o consecință teoretică sau practică, dacă Arhip, autorul cronicii, căci de o cronică, ați înțeles bine, era vorba, n-ar fi fost cooptat de urgență într-un grup de scriitori care urma să aibă o întîlnire cu un număr de cititori la clubul unui grup de șantiere. Astfel, nu și-a mai putut citi manuscrisul dactilografiat, iar cronica și-a urmat cursul firesc spre tipar. E adevărat că un corector tînăr și sîrguincios a pus un apăsat semn de întrebare în dreptul cuvîntului necunoscut, dar din redacție i s-a răspuns că dacă un critic important ca Arhip dorește să introducă în cronica sa un cuvînt mai puțin folosit, nu-l poate opri nimeni și că nu e, în definitiv, prima oară cînd apar în textele critice cuvinte cu un pronunțat caracter tehnic. Redacția avea perfectă dreptate, cel puțin din punct de vedere teoretic: criticul e liber să introducă în articolele de specialitate cuvinte mai puțin folosite, procedeul fiind, dealtminteri, frecvent și normal.
Și lucrurile s-ar fi oprit aici. Dar cuvîntul necunoscut avu un efect fascinant asupra cîtorva autori care puneau mare preț pe primenirea limbajului critic. S-a presupus că evricativ ar fi o derivație de la evrica exclamația celebră a lui Arhimede cînd a găsit, făcînd baie, principiul scufundării corpurilor. Așadar, ce ar putea să însemne ”din punct de vedere evricativ”? Bineînțeles, ”din punct de vedere al găsirii”, adică al înnoirii. Cuvîntul a proliferat cu o repeziciune mai mare decît fortuit, proliferat (ca să vezi!), benefic. Au apărut expresii de tipul: ”Spiritul evricativ al poetului”, ”modalități evricative multiple”, ”nici un sens evricativ în această zonă a cărții”. Ba, mai mult, cuvîntul a făcut pui, adică derivate: ”încercarea de evricativizare a limbajului poetic”, ”gamă evricațională redusă”, ”evricațiunea lasă de dorit”, ”sîntem categoric pentru evricacitate în artă!”. Ba se descoperi și verbul de care a pornit totul: a evrica.
Un poet scrisese despre un confrate că este ”cel mai evricos din generația sa”, temeritate riscantă, întrucît s-a produs aici, vorba lui Caragiale, o groaznică greșeală de tipar, poetul în cauză devenind ”cel mai nevricos din generația sa” și, în consecință, și cel mai mare dușman al autorului acestei biete și nevinovate caracterizări.
În ciuda micilor accidente și exagerațiuni, cuvîntul se răspîndi ca focul în pădure pe timp de secetă. Fu adoptat rapid de studenți și elevi, de profesori și oratori, de ziariști și activiști culturali, așa că, la un moment dat, cineva care se ocupa cu măsurarea frecvenței unor cuvinte în limbă, îl situă din acest punct de vedere pe același plan cu verbul a reda.
Pînă cînd, într-o bună zi, exasperați de insolența cu care se insinuase în limbă noul termen, intrară în acțiune lingviștii. Ia să vedem noi, și-au spus ei, ce-i cu acest cuvînt obraznic!
Cîțiva îi căutară etimologie prin tot felul de dicționare. Fără succes. Alții scriseră articole vehemente împotriva introducerii forțate în limbă a acestui cuvînt de origine dubioasă. Literații nu se lăsară mai prejos, acuzîndu-i pe lingviști de conservatorism și citîndu-l pe Arhip ca pe o autoritate de necontestat. Se iscă o polemică aprigă, care dură ani de zile, întrucît controversele se desfășurau mai ales în publicații cu apariție anuală. Se spune că doi membri corespondenți ai Academiei și-au aruncat reciproc cuvinte grele în plină ședință de secție a înaltului for științific.
S-a organizat un simpozion avînd ca temă originea și sensurile cuvîntului evricativ. Concluziile simpozionului au rămas necunoscute. Apoi, datorită unor traduceri bine redactate, cuvîntul pătrunsese și în cîteva limbi străine de mare circulație. Astfel, în franceză el fu tradus evricatif, în engleză evrikative, în rusă evrikativnîi, în germană evrikativisches... Ce-i drept, vorbitorii limbilor respective nu adoptară cuvîntul, din cauza unui exagerat spirit de conservare lingvistică. Controversa căpăta o amploare internațională.
Ce făcea în acest timp Arhip? În acest timp, Arhip își revedea cronicile în vederea publicării lor în volum. Cînd dădu de cuvîntul evricativ, rămase perplex. Ce-oi fi vrut eu să scriu aici? După un minut de chinuitoare întrebări, tăie cuvîntul evricativ și-l înlocui, la întîmplare, cu educativ.
Dar controversa internațională abia se întețea...
mai multă Proză satirică de Dumitru Solomon
