Embedded Files
Fabulă muzicală
Înflorată, cum e fota,
Beată-i pasărea de cîntec…
― ”Au de unde scoate nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?”
Se întreabă,
Ca o babă,
Broasca,
Iazma iazului,
Arhi-baba jazului.
― ”Or ca vals,
Or ca cadril,
N-are cîntăreața stil,
Or că-i lied,
Or că e tril,
N-are pasărea profil,
S-o ascult mă prinde si-la,
S-o aud,
M-apucă mi-la,
Să v-arăt eu o cîntare
Și arpegii si-mi-la-re!” ―
Zise broasca, jos, în baltă,
Pe cînd pasărea-n azur,
Scoase nota cea mai ʹnaltă,
Încîntînd văzduhul pur.
Înflorată,
Cum e fota,
Nu știu cum îi vine nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?
Mă abțin să cercetez,
Mulțumit ca să notez
Că
MORALA
… e cu cîntec.
Fabula moralei
Într-o noapte,
De vis,
Diafană,
Pe un lac,
Sub tremur de lună,
Pluteau împreună
O rață
Și o lebădă wagneriană.
― ”Uită-te la ea, ce îngîmfată”,
Șopti rața înciudată.
”Dacă stai și te socoți bine,
Ce diferență între ea și mine?
Aceleași pene
Și același cioc,
Ce mai calea-valea,
A avut noroc,
Arză-o-ar focuʹ s-o arză,
Vedea-o-aș pe varză!”
E și în istoria asta
O socoteală,
Deși cam strîmbă
Și
Cam
i- MORALĂ:
Dacă nu poți să urci,
Măcar să bîrfești și să spurci.
Fabula ingratitudinii
Cucul leneș
Și hain,
Pune ou-n cuib strein
Și se vaită în aprilie
C-a rămas fără familie,
Și se plînge,
Ca netotul,
Că la părăsit nepotul,
Țipă,
Urlă: ”cu-cu, cu-cu”
Și e ”fără”,
Ca năucuʹ,
Singur-cuc,
Pustiu,
Stingher.
Ce
MORALĂ
să-i mai cer?
Fabula meditației
― ”Ce lucru mare e prudența,
Ce importanță are experiența” …
Filozofa un șoarece,
Și-l înțeleg,
Deoarece,
Întreaga lui
MORALĂ
asupra fricii
O făcea din burta pisicii.
Fabula modestiei
― ”Dragul meu,
Îngăduie-mi
Să-ți dau o povață:
Știi care e filozofia
În viață?
Să-ți măsori,
Cuminte,
Întinderea pasului,
Să-ți cunoști,
Cu alte cuvinte,
Lungul nasului.”
Ați fi bănuit
Cine a rostit
Acest axiom savant?
Un elefant.
Iar istoria mi se pare
Atît de fenomenală,
Că renunț la
MORALĂ.
Fabula iluziei
Se-oglindește luna-n baltă,
Meditează un mormoloc:
” ― Ca să vezi ce nenoroc!
De pe bolta cea înaltă,
A căzut la mine-n baltă,
Stăm acum,
Laolaltă,
În același loc” …
Iar
MORALA
Nu e alta:
Confunda bolta cu balta.
Fabula punctului de vedere
” ― Ce diferență este
Între viespe și albină?”
A întrebat,
Odată,
Ursul,
Spre lămurirea lui
Deplină.
― ”Colosală”,
Strigă o sulfină
Cu putere:
― ”Una dă fiere
Și cealaltă miere”.
” ― Ba, v-o spun, din inimă,
Că distanța-i minimă:
Numai de o literă”,
Șușoti o viperă.
Controversa
E atît de fundamentală,
Că face inutilă
Orișice
MORALĂ.
Doar un sfat:
Cînd ceri o părere,
Să știi că există:
”Punctul de vedere”.
Fabulă biblică I
Zise Dumnezeu către om:
” ― Te-am înălțat
Ca pe un pom,
Ochii – sulfine,
Brațe – vînjoase,
Ca două tulpine,
Ți-am pus în barbă
Cea mai mătăsoasă iarbă,
Femeii tale
I-am dat pleoape:
Două petale.
Ce mai puteam face
Pentru mulțumirea dumitale?”
” ― Să mă fi lăsat,
Doamne,
Printre vegetale,
Aș fi fost scutit de atîtea
MORALE.”
Fabulă biblică III
Cînd Eva i-a întins mărul,
Lui Adam,
Dumnezeu pîndea,
Curios,
La geam,
Și era pentru prima oare
Că se punea la cale o provocare
În Paradis,
Printre heruvimi
Și harpe.
Atunci,
De ce mai dăm vina
Pe șarpe?
Fabulă biblică VI
Și făcu Dumnezeu
Atîtea lucruri sfinte:
Flori,
Plante,
Mielul cuminte,
Că mă întreb
Și eu
Ca robul:
Ce-a fost în capul Lui
Cînd a făcut microbul?
Fabulă acustică
Spuse goarna mare
Către violină:
” ― Te deplîng, surată
Te deplîng, vecină,
Cele patru coarde,
Cu al lor căluș,
Sînt condiționate,
Toate,
De arcuș.
Ai o voce mică,
Abia presimțită,
Pe cînd, eu, ajunge
Ca să fiu stîrnită,
Și se aude, tare,
În întreaga sală!”
Zise violina:
” ― Nu-i un lucru nou.
Tinicheaua sună
Și-are și ecou.”
Fenomen acustic?
Lecție de
MORALĂ?
Cred că, amîndouă,
În măsură, egală.
Fabula memoriei
Pe ogor Un tractor
S-a adresat
Unui cal pensionat:
” ― Mi-e milă de tine, dragă,
Ești o mîrțoagă!
Eu, numai în motor,
Am cincisprezece zmei,
Semeni de ai tăi”.
(Dacă preciziunea o cere:
Se referea la cai-putere.)
” ― Nu vreau să fiu ironic,
Dar ești depășit
Și anacronic,
O boarfă,
O buleandră,
O ruină …”
Și ar fi continuat,
La infinit,
Dar a amuțit,
Trăznit,
(Pană de motor sau de benzină.)
Calul n-a ripostat,
Ci s-a înhămat
Și la remorcat
Pînă în sat
Unde a nechezat
MORALA:
” ― Oricît ai fi de voinic,
Nu-l disprețui pe bunic!”
Fabulă cinegetică
Văzînd cum țeava unei flinte
Se-ndreaptă împotriva sa,
Un iepure strigă așa:
” ― Să iei aminte
Că nu mă tem,
Dă-i înainte!
Întîmple-se ce-i scris,
Ce-o fi, să fie!”
Și se întinse-n farfurie,
Pe masa
Din sufragerie,
În timp ce flinta
Spînzura în panoplie.
MORALA?
Nu știu de-o suporți,
Dar unii
Sînt viteji,
Doar morți.
Fabula filozofică
Zise un cățel
Către o pisică
Urcată în vîrful copacului:
” ― Ce cauți acolo?”
” ― Uite-așa,
D-a dracului!”
” ― Nu-nțeleg nimic. Explică!”
” ― Am ajuns pe post de om!”
” ― Adică?”
” ― Sînt în pom!”
Iar
MORALA
Nu există,
Fabula fiind
Existențialistă
Fabula disputei
Zise vîntul către mare:
” ― Ești sărată,
Mi se pare”.
Spuse marea către vînt:
” ― Nestatornic,
N-ai cuvînt”.
Zise vîntul: ” ― Ai rechini”.
Spuse marea:
” ― Și-alte vini?”
”Zise”, ”spuse”, ”vîntul”, ”marea” …
Te apucă disperarea
Cu disputa lor,
Sterilă
Puerilă,
Inutilă …
Vi se pare că
MORALA
Este cam anemică?
Vă răspund că e cum e
În orice polemică.
Fabula elocvenței
Zise vulpoiul în adunare:
” ― Vreau să pun o întrebare:
Cît timp o să mai fiu defăimat,
Acuzat
De lăcomie,
Perfidie,
Și de crudă felonie,
Cînd este știut,
Cunoscut,
Și demonstrat,
Că m-am reabilitat?
Nu mai umblu la cotețe,
Nu mai sar peste ostrețe,
Nu dau iama
Prin vecini,
Am renunțat la găini,
Am făcut chiar un plan:
Să devin vegetarian … ”
Și vorbea
Cu atîta inocență
Și elocvență,
C-ar fi cîștigat sala
Dacă nu se răzbuna
MORALA:
Vrînd să explice
Prea multe
Și tot,
S-a văzut că are fulgi
Pe bot.
Microfabulă
Zise stiloul către pană:
” ― Ești o fosilă
Antediluviană”.
” ― Se poate,
Dar cu asemenea condei
Au scris Dante
Și Corneille”.
Iar adevărul e atît de viu,
Că subscriu.
Fabulă fără morală
O istorie cu un cărăbuș
Negru
De tuș,
Bătrîn ca un drac,
Îmbrăcat în frac,
Și-o gîză de-o oră,
Deci, minoră,
Translucidă
Și silfidă:
O efemeridă,
Întîlnind-o pe-o salată,
Cu pupila dilatată,
Zise cărăbușul: ”Fată ! …”
Și-a răspuns gîza,
Speriată:
”Tată! …”
Ce-a urmat nu mai reclamă,
Jur, nici o vocabulă,
Fiindcă nu-i nici o
MORALĂ
În această fabulă!
Fabulă contemporană
Așezată pe un motor
De tractor
Cu șenile,
Bîzîie musca de zor,
La sfîrșitul unei zile:
” ― Am muncit și-nsămînțat,
Cinci tarlale și-un ogor,
Nu m-am odihnit,
O clipă,
Din musteți și din aripă,
Sînt eu «musca la arat»?
Zise albina:
” ― Adevărat
Recunosc: a evoluat
Iar
MORALA
Ei,
Eternă,
A crescut,
Într-o privință,
Fiindcă,
Azi,
Musca modernă
Bîzîie și în ședință”.
Fabulă sportivă
” ― Uită-te la el, săracul,
Cum înoată racul
Înapoi”,
Observa,
Plin de tristețe,
Un broscoi.
” ― Mă gîndesc că nu se poate,
Și c-ar fi,
Foarte cuminte,
Să-l învăț
Ca să înoate
Înainte”.
Și de-atunci,
Aplicat,
L-a condus la brass
Și crawl,
Pînă cînd,
Debusolat,
Bietul rac s-a înecat
În nămol.
Iar broscoiul, profesorul
De natație
Și direcție,
Mai făcu doar o reflecție:
” ― Este foarte adevărat
Cum că racu-a decedat,
Dar,
În schimb,
A învățat
La perfecție”.
Iar
MORALA
se cunoaște:
Iată ce destin te paște,
Cînd iei lecții de la broaște.
Fabulă frivolă
O iapă,
Vrînd să facă
Soțului ei un hatîr,
Născu, dar făcu
Un catîr.
Bărbatul,
Contemplînd progenitura,
Îl apucă disperarea
Și ura:
” ― M-ai înșelat”, țipa încornoratul,
Cît îl ținea gura.
” ― Ba eu am fost cea înșelată”
Plîngea iapa, neconsolată …
”Susținea că e armăsar,
Și abia acum îmi dau seama
C-a fost un măgar”.
Iar
MORALA
stă și ea să irupă:
Adevărul iese la lumină,
Dar după …
Fabulă bucolică
Un fir de iarbă ce creștea
Zicea în sinea sa
Așa:
― ”Am viața înaintea mea!”
Un miel ce-alături păștea,
Sălta,
Zburda
Și gîngurea:
― ”Ce dulce e pășunea mea!”
Și firul ierbii devora.
MORALA?
La iarbă verde-i foarte bine.
Depinde însă pentru cine.
Fabula hîrciogului
Un hîrciog
Strînse atîtea avuții
În bîrlog,
Că nu mai reuși
Să iasă la lumină.
O cîrtiță vecină
Puse mîna pe lopată,
Ca să-l scoată
Din vizuină.
” ― Să nu-mi strici confortul”
Zbiera hîrciogul, turbat.
” ― O să dai ortul popii,
Mori asfixiat!”
” ― Se poate,
Nu neg,
Dar bogat!”
Și a decedat,
Înainte de scăpătat,
Ca să întărească
MORALA
care
glăsuiește:
Moare fiecare,
După cum trăiește.
Fabula fluturelui nătîng
Se plîngea un fluture:
” ― Clipă de clipă,
Port pe aripă
Saci de polen,
O povară,
Ce m-apasă,
Mă omoară …”
Și începu să se scuture.
Urmare:
Încetă să mai zboare,
Căzut la pămînt,
Inert.
Încă un cuvînt, dar cert:
Cîți nu fac greșala,
Cu același antren,
Crezînd că
MORALA
e un gen de polen?
Fabula criticii
” ― Urît și slut
Mi-a fost omul limbut”,
Afirma, cu voce tare,
O ciocănitoare.
” ― Iar eu vă declar
Că sînt exasperat
De omul încăpățînat”.
Răgea un măgar.
” ― Ce să mai spun de laș?”
Făcu un iepuraș …
Și, uite așa,
Din paleolitică,
Facem
MORALĂ
și
CRITICĂ.
Fabula polemicii
Zise acul către ață:
” ― Nătăfleață!
Nu aveai pe lume rost
Acul dacă n-ar fi fost!”
Spuse ața
Către ac:
― ”Ești buimac de n-ai pereche
Și-ai ajuns de n-ai ureche.
Ce-ai fi devenit,
În viață,
Fără ață?”
Și ar fi continuat,
Întocmai,
Dialogul început,
Însă hohotea alături
O mașină de cusut.
Iar
MORALA
Se exprimă într-un singur mod:
Acul n-avea vîrf.
Ața n-avea nod.
Fabula vitezei
A ajuns simbol de lene
Bietul melc.
Ce nedreptate!
El ce-și duce casa-n spate.
Să te văd pe dumneata,
Obligat să porți în cîrcă
Holul
Și sufrageria,
Baia
Și bucătăria,
Cărțile din bibliotecă,
Plăcile din discotecă,
Și atîtea alte, încă.
Să te văd: ai alerga?
În povestea cu melcul-mîlc
Descifrez un tîlc:
Înainte de a rîde
De meteahna orișicui,
Pune-te în locul lui,
Și-o MORALĂ, neapărat,
Care va împunge:
Merge încet,
E-adevărat:
Dar,
În schimb,
Ajunge!
Fabulă marină
O scoică
Lăuză și doică,
Fiindcă născuse o perlă,
Se fudulea cu glas de mierlă
Către firele de nisip:
” ― Mă întreb: în ce chip
Suportați destinul vostru precar,
Cînd există pe lume
Un mărgăritar?”
La care
Un cal de mare
Îi spuse: ”Scoică bolnavă
De trufie,
De slavă,
N-ai aflat, oare,
Că perla ta e o tumoare,
Ca atîtea alte, înșelătoare, miraje?”
Și se făcu tăcere pe plaje.
Fabula tăcerii
Un papagal colorat,
Foarte învățat
Vorbea neîncetat.
” ― Mai taci din gură”
Și urmă și o înjurătură
”M-ai căpiat”,
Strigă stăpînul lui,
Exasperat.
” ― Nu sînt vinovată
Nu mi-ai arătat
Cum să fac
Ca să tac”,
Zise pasărea ofensată.
Și ciripi
O MORALĂ
celor pitici
celor adulți:
”Azi e mai ușor să vorbești
Și mai greu să asculți!”
Altă fabulă filozofică
” ― Cîți ani trăiește un cățel?”
Întreabă lupul mișel.
” ― Dar o zebră cît trăiește?
Dar un pește?”
Și-a răspuns leu-nțelept:
” ― Să vă spun drept,
Trăiește,
Fiecare,
Cîte zile are,
Numai vrabia,
Mititica,
Atîta cît vrea pisica”.
Iar MORALA
spune orișicui,
C-are,
Fiecare,
Pisica lui.
Fabulă științifică
Un șarpe veninos,
O cobră,
Jură să înceapă
O viață decentă și sobră:
Să nu se mai tîrască,
Umilă,
Ca o reptilă,
Departe de soare.
În consecință,
Se decise să zboare.
Ce a urmat,
E ușor de imaginat:
Genocide,
Perfide,
Și dezastre,
Printre astre!
Stați,
Nu vă alarmați,
Istoria asta
Pusă de mine,
Acum,
În circulație,
Este prima fabulă …
De anticipație.
Fabula responsabilității
E cunoscută
Eterna dispută
Dintre ou și găină,
Adversitate
Pentru întîietate,
Ținînd din vechime
Și pînă în actualitate.
Dar știți cine poartă
Întreaga vină,
Pentru pricină,
Interminabilă,
Penibilă,
Anchetă,
Capriciu de vedetă,
Cochetă?
OMUL:
Fiindcă n-a făcut,
Din primul ou,
OMLETĂ.
Fabulă psihanalitică
Se plînge o căprioară
Unui vînător:
” ― Am avut un coșmar
Înfricoșător”.
” ― Bunăoară,
Ce ți s-a arătat în vis?”
” ― C-am ajuns o cîrpă de parbris.” (z)
Înduioșat,
Ca o fecioară,
Vînătorul a ascultat-o,
După care a împușcat-o,
Ca să confirme o
MORALĂ pesimistă,
De extracție freudistă:
Visează fiecare
Ce-l amenință mai tare!
Altă fabulă morală
Mare zarvă și popor,
Au tăiat vițelul gras,
Fiindcă s-a întors acas'
Fiul lor risipitor.
Doar în staul stă o vacă,
Îndoliată
Și posacă:
” ― S-a întors al lor,
În fine,
Și-a plecat al meu. E bine?
[Ce macabră întîmplare
Nici măcar
MORALĂ
n-are.]
Fabula nedumeririi
Un fir de păr se întreba
Privindu-se,
Atent,
Ca sub o lupă:
” ― Să mor de mai pricep ceva:
De ce sînt bun în cap
Și rău în supă?”
” ― Răspunsul întrebării tale”,
Îl lămuri bătrînul Aforism,
”E OMUL POTRIVIT
LA LOCUL DUMISALE”
Căci altfel iese
Un mare cataclism!
Fabulă pedagogică
” ― Ești bădăran
Și huligan!”
Striga un cui unui ciocan:
” ― Dai la nimereală,
Dai la cap,
Nu știu cum să scap,
De prezența ta infernală …”
Zise ciocanul: ”Cui netot
Și cui nătîng,
Nu pot să te plîng,
De n-aș fi eu să te înfig
În zid,
În scîndură,
În dușumea,
Ai rugini de frig,
Prin șanțuri, haimana,
Te-ai răsuci și te-ai strîmba,
Ca alți neisprăviți de teapa ta,
O scoabă ai ajunge pîn' la anul …”
Cred c-ați înțeles, căci
MORALA-i gata:
Cuiul este: puiul
Iar ciocanul: TATA!
Fabula sentimentelor
În pădure,
La un bal,
O vulpe șatenă,
Mondenă,
Apăru gătită
Într-o rochie de seară,
Extraordinară,
La gît cu o femeie, răsucită,
Ca un fular, ca un șal …
Asistența, derutată,
Încremeni, intimidată.
Doar un șacal o întrebă direct:
” ― Cum ai decăzut în asemenea hal,
Cum ai fost în stare,
Pentru un capriciu,
De modă trecătoare,
Să comiți un asasinat,
Atît de abject? …
Asta nu mai e modă,
E viciu!”
MORALA
Blîndeței?
A milei?
A urii?
Nu căutați fiara
În desișul pădurii!
Fabulă cibernetică
O clocitoare automată
Spunea orișicui:
” ― Admirați-mi statura gigantă,
Construcția savantă,
Temperatura constantă,
Sînt o cloșcă minunată!”
Îi răspunse un pui:
” ― Gigantă?
Vizibil.
Savantă?
Posibil.
Dar cloșcă, niciodată!
Fiindcă ești privată
De un detaliu al vieții eterne:
Căldura iubirii materne”.
Concluzia etică?
Sau cibern-etică?
Cea mai ilustră mașină
N-are ce are o găină!
Fabula invidiei
”Un bou, ca toți boii,
Puțin la simțire …”
Cum spune, prea bine, un vechi fabulist,
Stătea în coșar,
Filozofînd în neștire,
Profund pesimist:
” ― Nevastă-mea, vacă,
Fiul meu: vițel.
Ce știe ea să facă
Și ce să facă el?
Și totuși, văd că vaca
Se bucură de trecere,
Iar băiatul e poftit
La orișice petrecere.
La ce să tragi la jug
Și să muncești din nou,
De te tratează lumea
Ca pe un simplu bou?
Priviți, chiar și acum, îi duce
La plimbare …”
Îl lămuri un taur,
Deștept nevoie mare:
” ― Ești bou, fără-îndoială, și n-ai
Nici o
MORALĂ,
Nu înțelegi un lucru,
La mintea tuturor,
Că vaca și vițelul se duc
La abator!”
Fabulă fudulă
Un pian cu coardă,
Lustruit,
În sala de concert strigă:
” ― Să nu te prind în casa mea,
Ești rîpciugos,
Disgrațios,
Și într-un hal,
Vulgar țambal,
Nesuferit!”
” ― De ce-i permiți și nu-i răspunzi
Cum merită,
De ce te ascunzi?
Ți-e frică?
Taci?
Ce, rude n-ai?”
Făcu, scîrbit, bătrînul nai.
” ― Am un nepot și nu mi-e frică
Deși bărbat îi sînt bunică
Dar e fudul și prost sărmanul:
Nepotul meu este pianul!”
MORALA?
Tace. Ce să facă,
Dacă-i și ea rudă săracă?
Fabulă metafizică
Zicea degetul mic
Celui mijlociu,
Între ele existînd o dispută veche:
― ”Ai putea ajuta omului
Să se scarpine în ureche?”
Se lăuda degetul patru,
Cel ce poartă inelul de alianță,
― ”Nici nu stau de vorbă,
N-aveți eleganță!”
Ar fi vrut să-i răspundă,
Răstit,
Degetul arătător,
Dar nu fu urmărit:
Era socotit
Indicator
Numai degetul gros
Nu părea ros
De orgolii și ambiții.
Stătea deoparte, departe
De discuții și exhibiții,
Fiindcă opoziția lui
La celelalte degete,
Îi dădea
Fără să pregete,
Prestanța subtilă,
Ce face distanța
Dintre OM și GORILĂ.
Nu căutați în fabula mea
Nici o
MORALĂ:
Încercați să aflați
Enigma ei rațională.
Fabula uitării
O curcă beată
Se bălăbănea prin ogradă:
― ”Cine poate să înțeleagă,
Să știe,
Să creadă?
Am adunat în inimă
Prea multe dureri,
Ce vă zgîiți așa la mine
Suflete de muieri?
Beau și caut alinare
În uitare,
Am suferit prea mult,
Beau ca să uit …”
Zise un gînsac: ― ”Dacă-i așa,
Dacă bea ca să uite,
De ce nu uită să bea?”
Iar MORALA poate
De aici să înceapă:
Bea ca să uite de apă!
Fabulă matematică
Se lăuda cifra 2:
― ”Vă mărturisesc:
Nu mă îndoiesc,
Am avut misiunea,
Triumfala
Să dau omului îndoiala.
Zise cifra 3: ” ― Din vechea vechime
Am adus pe pămînt Sfînta Treime”
Lovitură de Teatru:
Luă cuvîntul cifra 4:
― ”V-ați întrebat:
Cum arăta lumea
Fără pătrat?”
Numai, într-un colț, rîdea 1:
― ”Ce neghiobi, Doamne, unu și unu,
Au uitat că universul,
Acum, și totdeauna,
L-a făcut și născut 1 și una!”
Iar MORALA o trase
5, aritmetic:
”Fără iubire, e totul bezmetic”.
Fabula caracterului
Un dihor îndrăzneț
Se strecură la un coteț.
Și, pîn' la o adică,
Omorî o bibilică,
O gîscă, două,
O cloșcă pe ouă,
Un curcan și șapte rațe,
Fugind, în brațe,
Doar cu un pui de găină.
Cînd să ajungă la vizuină,
A fost prins de picior
De cățelul Azor:
― ”Dihanie spurcată!
Înțeleg c-ai vrut să ciordești
Fiindcă ești împins de o foame
Turbată.
Dar de ce să omori,
Să comiți asemenea orori,
Lămurește-mi misterul …”
Spuse cățelul.
” ― Pentru că așa mi-e felul
Firea mea, și caracterul”.
Cîinele își spală mîinile,
Și pe bună dreptate,
Nefiind vorba de
MORALĂ,
Ci de o fatalitate.
Fabula lui Sisif
Un copil c-o gălețică,
De tablă, mică,
Scotea apă din mare
Și-o turna, cu băgare
De seamă, toată,
Într-o gropiță săpată,
Pe plajă, în nisip,
Crezînd că, prin acest tertip,
Golește marea de apă.
Ce
MORALĂ,
Fundamentală, poate să încapă
În fermecătoarea lui eroare?
Doar o precizare,
Simplă dar de soi:
Copilul se numea Sisif – Doi.
Fabula contrariilor
O gazelă grațioasă
Zise unui rinocer,
Cu o logică de fier:
― ”Cum ai făcut
De te-ai născut
Cu o înfățișare atît de hidoasă?”
Răspunse rinocerul:
― ”Nu-i nici un mister,
Fără fața mea monstruoasă,
Cine ar fi crezut
Că sunt rinocer?”
MORALA și
Estetica fiind în evoluție,
„Frumosul” și ”Urîtul”
Merită o discuție.
Fabula rasa
Un elefant, o dropie
Și un urs polar
Stăteau de vorbă lîngă Gibraltar …
― ”Greșeală fatală”,
Zise cocoșul critic,
Celebru pentru spiritul lui analitic:
”Fabula e greșit orientată,
Fiindcă dropia citată”,
Continuă el, peremptoriu,
”Locuiește în cu totul
Alt teritoriu.”
Față cu o observație
Atît de fecundă,
Fabulistul își făcu
O autocritică profundă.
Iar
MORALA
Istoriei este fabuloasă:
Așa se născu ”Fabula rasă”
Fabula competiției
Rîma, melcul și-o țestoasă
Au încheiat un pariu secret:
Care fuge mai încet.
Competiție spectaculoasă.
― ”Am și cîștigat”,
Zise broasca tenace,
Și intră în carapace.
― ”Și eu”, spuse melcul
Către țestoasă,
Și se ferecă în casă.
Numai rîma se tîra,
Fiindcă asta-i soarta sa.
MORALA?
Cine-n viață se tîrăște
Nu cîștigă. Păgubește.
Fabula zmeului
Un zmeu de hîrtie,
Înălțat spre cerul albastru,
Zbîrnîia fascinat:
― ”Sînt un astru,
O stea strălucind
Printre galaxii și planete,
Sau, fiindcă am coadă,
O cometă cu plete”.
Și uita, luat de vînt,
Un adevăr, bunăoară:
Că era legat de pămînt
Cu o sfoară.
MORALA?
Ce nu știa ”zmeul”
Știa un copil,
În timp ce-l trăgea,
Acasă, abil.
Fabulă elementară
Un diamant,
De zeci de carate,
Zise cărbunelui:
― ”Frate,
Deși sîntem din același aluat,
N-ai un destin prea briant”.
― ”Se poate,
Dar află că nu-s supărat.
Tu strălucești
Pe un deget de fată,
Iar eu dau lumină
În lumea toată”.
MORALA?
Șopti și ea, bat-o vina:
”Una e luciul și alta
LUMINA”
Fabula fabulistului
Nu știa din ce pricini
Și în care scop,
La Fontaine îi spuse,
Tainic,
Lui Esop:
” ― Nu mai pot, colega, urlu,
Dau cu ranga.
N-ai văzut ce face Aurel Baranga?
Ne lovește-n pîine
Și în meserie …”
Îi răspunse Krîlov,
Plin de perfidie:
” ― Știu eu o pedeapsă
Pentru acest mișel:
Să-l lăsăm să scrie
Și scăpăm de el”.
Nu căutați
MORALA
Și alte implicații,
Ci rețineți faptul:
Mă iubesc confrații.
înapoi la Autori, Referinte, Poezie satirică
Page updated
Google Sites
Report abuse