Sfidarea

Trebuie să vă fac o mărturisire. Dar să nu ne-audă nimeni. Nu conduc mașina!

Americanii au vederi foarte largi. Tolerează orice. Acceptă să fii bețiv, să te droghezi, să-ți bați nevasta, să fii chiar ziarist, dar ca să nu conduci mașina, nu pot admite. Precis este ceva suspect cu tine.

Ani de-a rîndul m-am simțit stînjenit să recunosc asta în fața oamenilor. Chiar și cei mai buni amici mă priveau cu neîncredere și dispreț.

Dar am dat cu adevărat de necaz, în ziua cînd am vrut să semnez un cec.

Incidentul s-a petrecut săptămîna trecută, într-un mare centru comercial din Maryland. Doream să cumpăr o mașină de scris portabilă. Vînzătorul era foarte îndatoritor și-mi prezenta tot felul de modele.

Mă hotărîsem asupra unuia și l-am întrebat:

― Pot să plătesc în cecuri?

― Bineînțeles, a răspuns el politicos. Aveți vreun act de identitate?

― Desigur. Și i-am arătat legitimația de ziarist la ”American Express”, permisul pentru Diners Club, abonamentul de telefon și permisul de acces la Casa Albă.

Omul le-a cercetat pe toate, apoi m-a întrebat:

― Unde este permisul de conducere?

― Nu am.

― L-ați pierdut?

― Nu, nu l-am pierdut. Nu conduc mașina.

A apăsat pe un buton de sub registrul de încasări și imediat a apărut șeful de raion.

Vînzătorul devenise deja suspicios:

― Acest individ vrea să semneze un cec și n-are permis de conducere. Să chem sectoristul?

― Așteaptă puțin. Vorbesc eu cu el. V-ați pierdut permisul de conducere pentru o contravenție?

― Nu, n-am condus niciodată. Nu-mi place să conduc.

― Asta nu-i o scuză, țipă el. Cum vrei să semnezi un cec (îmi vorbea deja la per tu) dacă n-ai permis de conducere?

― Credeam că toate celelalte legitimații sînt suficient de bune. Am fost verificat și de Serviciul Secret pentru a obține liberă trecere la Casa Albă, am răspuns încrezător.

Șeful de raion s-a uitat cu dispreț la toate actele mele:

― Oricine poate fi verificat de Serviciul Secret. Și cum ai ajuns aici dacă nu conduci mașina?

― Am luat un taxi.

― Asta să i-o spui lui mutu.

În timpul acesta, în jurul nostru se adunase deja lumea.

― Ce s-a-ntîmplat?

― N-are permis de conducere.

― Zice că nu conduce. N-a condus niciodată.

― Linșați-l!

― Dați-l cu smoală și umpleți-l cu fulgi!

― O adevărată sfidare la adresa americanilor!

― O rușine că se numește american!

Mulțimea devenea tot mai amenințătoare, așa că m-am hotărît să renunț la mașina de scris:

― Nu vă neliniștiți, caut în altă parte.

Tocmai în acel moment a sosit și patronul. Din fericire m-a recunoscut și mi-a acceptat cecul. Era foarte stînjenit de felul în care fusesem tratat. Ca s-o dreagă, mi-a propus:

― Veniți, vă rog, la mine în birou. Vă ofer un păhărel.

― Vă mulțumesc, dar nu beau niciodată.

Asta a pus capac la toate. Era prea mult, chiar și pentru el. M-a îmbrîncit spre ușă și a zbierat în gura mare:

― Ieși afară! Și să nu te mai prind pe-aici că-ți rup picioarele!

mai multă Proză satirică de Art Buchwald