Pisica

de Nagy Lajos

Pisica e o vietate foarte sinceră. Dacă îi e foame mănîncă, dacă-i sătulă doarme, dacă se simte bine toarce, iar dacă are necazuri miaună. Acestea sînt manifestări directe ale gîndurilor și sentimentelor sale, pe care oamenii prefăcuți însă nu vor să le accepte, bănuind în ele niscaiva prefăcătorii abile, motiv pentru care au împrăștiat zvonul că pisica e o vietate șireată.

Situația pisicii e astfel aceeași cu a evreului din Galiția. Un alt galițian știind că evreul nostru pleacă la Tarnopol, cînd l-a întîlnit în gară l-a întrebat încotro se duce. Evreul chestionat i-a răspuns că la Tarnopol. La care celălalt a întrebat uimit: „Ce șmecherie mai e și asta? De ce-mi spui tu că te duci la Tarnopol, cînd de fapt te duci chiar la Tarnopol?”

Așa și cu pisica. Judecînd-o după mentalitatea lor, oamenii mai-mai că ar întreba-o: „Măi, pisică, de ce miauni tu, de parcă ai vrea ceva, cînd de fapt tu chiar vrei ceva?”

Oamenii pretind că pisica e șireată, fapt care nu demonstrează decît că ei sînt șireți. Asta e o concluze clară, prin care vreau să vă dau de înțeles pe șleau că pe vreme de ploaie porcul umblă cu paiul în gură, sau, cu alte cuvinte: Dacă haina e pătată nu-i nici o rușine, zdrențuită să nu fie!

Pisica e un animal mic, constatare care dovedește egocentrismul omului, deoarece aceeași pisică, din punctul de vedere a unui purice, e un animal uriaș, cît o pășune de o sută de hectare pentru o vită.

Există pisici de casă și pisici sălbatice. Acestea din urmă sînt cu mult mai mari, lucru care i-a nemulțumit profund pe toți cei care au avut de-a face cu ele. De pildă, oamenii cărora o pisică sălbatică le-a sărit de gît, ar fi considerat cu mult mai nimerit ca ea să fie mai mică decît o pisică de casă. Tot e bine că nu le-a sărit de gît mecanismul metalic pe care mateloții îl numesc tot pisică.

Pisica se hrănește cu șoareci cu care înainte de a-i mînca se distrează nițel, așa cum se distrează fata răsfățată cu flăcăii îndrăgostiți. Dacă nu se găsesc șoareci, pisica se mulțumește și cu lapte, chifle, griș sau cotlete de porc.

Pisica e un animal folositor fiindcă mănîncă șoarecii și alungă șobolanii, în schimb e nefolositor fiindcă nu mănîncă muște, țînțari, ploșnițe și gîndaci de bucătărie. În caz de forță majoră însă poate sluji musafirilor, pe tavă, în loc de iepure.

Pisica e un animal zvelt, elegant, arătos, cu un nas cîrn, tocmai potrivit pentru a primi bobîrnace. Are mustață, pe care însă nu și-o răsucește. Femela poartă și ea mustață, obicei care îl obligă pe cotoi s-o supună de fiecare dată unei examinări minuțioase, spre a se convinge dacă mustăciosul e femelă ori ba.

Pisica e înrudită cu familiile sus-puse ale tigrilor, leilor, jaguarilor, descinzînd din aceiași străbuni sălbatici. Pisica însă nu face mare tapaj pe seama arborelui ei genealogic.

Pisica se alintă pisicuță, iar femeia care se alintă, tot așa.

„Pisica blîndă zgîrie rău”, zice-se, ceea ce nu înseamnă că pisica rea zgîrie blînd.

Se mai spune despre pisică că indiferent de înălțimea de la care cade, reușește să pice în picioare. Această caracteristică biomecanică, n-a fost încă suficient controlată de către zoologi. Ar fi de dorit să se facă o experiență în acest sens, prin azvîrlirea unei pisici dintr-un avion aflat la opt kilometri înălțime.

Savanții ar fi, poate, dispuși să încerce. Mai rămîne să fie convinși piloții, atît de indiferenți față de științele naturii.

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos