Galileo

de Peter Karvaš

― Lua-v-ar dracu de gazetari! Nu pot să vă-nghit! Și la ce ziar spuneai că lucrezi? Aha, la Coriere di Pisa...! Pfui, mare umilință să fii plătit de ăștia... Dar vino mai aproape. Și ia loc. Ai mîncat în seara asta?

Hm! Pisa! Burgul copilăriei mele, al tinereții fericite, al nebuniilor fără seamăn și al primilor fiori... Spune-mi, cine mai locuiește acum în casa aceea veche, cu viță sălbatică, din fața primăriei...? Cîndva stătea acolo o anume Silvana, Silvana Sanmaestri, primul meu mare amore, mlădioasă ca o mlajă... N-am s-o uit niciodată... Cred că era prin șaptezeci și opt... ba nu, șaptezeci și nouă. Și totuși, parcă în șaptezeci și opt... Hm... ce viață domnule! Dar ia spune-mi, ce dorești de la mine, signore giornalista...?

A, nu! Asta nu! Să-ți iasă din cap așa ceva! În chestiunea asta, nu mai avem ce discuta. Lăsați-mă în plata Domnului, altfel mă apucă furiile! De cîte ori aud vorbele astea idioate, îmi pierd cumpătul!

Iartă-mă! Sînt cam iute la mînie. Ce să-i faci, nervii. Trebuie să recunoști și dumneata că închisoarea sfintei inchiziții nu prea menajează sănătatea individului. Chiar procesul în sine nu a fost nici pe departe o purificare a rațiunii. Dar ce să mai discutăm, mai ales că inchizitorii mi-au interzis-o cu strictețe, lua-i-ar dracu să-i ia! La urma urmelor, omul obișnuit trece prin clipe și mai grele, darmite un matematician sau fizician.

Eppur si muove! Hm! Sună frumos, nu? Și totuși se învîrte. Signore, ce om de ispravă și Galileo Galilei ăsta. Ce caracter, signore, ce cap, o celebritate, signore! Spinare tare! Nu-l poți doborî ușor. Păi nu? Porco di Bacco!

Dar ia stai puțin! La urma urmelor, în afară de palavrele astea idioate, mai știi dumneata ceva despre mine? Care din teoriile mele îți sînt dumitale cunoscute, bobocule?

Păi vezi! Ca și cum în lunga și prolifica mea activitate, n-aș fi reușit nimic altceva, decît să născocesc vorbele astea neroade. Grozav, nu?!

E suficient doar să pronunți numele lui Galileo că parcă și vezi o tablă pe care stă scris cu creta: Și totuși se învîrte. Nemaiauzit, signore! Ce stupiditate! Parcă viața unui individ poate fi redusă la o simplă rostire a cîtorva cuvinte, și încă ce cuvinte, signore, niște baliverne! Și totuși se învîrte! Și ce dacă se învîrte? Asta o știe azi orice mucos, din primele lui zile de școală. Păi pune-te și dumneata în pielea mea, signore.

Ba mai mult. Crezi oare, că am spus eu o asemenea tîmpenie?

Lasă, te rog, o clipă condeiul, și puneți cerebelul în mișcare.

Iată:

Pro primo: ai avut vreodată plăcerea să guști din delicatesele ”amare” ale inchiziției? Eu da, deși dumnealor, inchizitorii, vor tăgădui, că eu am avut totuși dreptate. Cînd vei avea prilejul să cunoști pe propria-ți dumitale piele lucrurile astea, vei fi de acord, că soarele se învîrte totuși în jurul turnului înclinat al Pisei, la fel ca și în jurul propriilor dumitale urechiușe.

În fața inchiziției eram stors de groază. Nu mai știam, ”ce și în jurul cui se învîrtește”. Îmi era totuna dacă Aristoteles sau Ptolomaios, ori chiar Marele Inchizitor aveau sau nu dreptate. Păi atunci, cînd individul, mai mult mort decît viu, este cărat sub mașina infernală a inchiziției, el are cu totul alte păreri decît acele aforisme lăsate posterității, sau decît motto-urile înfipte în capul editorialelor gazetărești.

Am simțit cu vîrf și îndesat puterea imbecilă a inchiziției, ca să mai am chef de ceva. Cu autoritățile nu te joci. Ele nu țin seama de aforisme și motto-uri.

Pro secundo: am fost schingiuit și tăbăcit și tot nu mi-am luat cîmpii! Dac-aș fi urlat în gura mare că totuși pămîntul se învîrte în jurul axei sale și a sistemului solar, aș fi retractat însăși spusele mele, smulse prin tortură (și trebuie să recunosc că, deși am destulă forță matematică, rezistența mea fizică este aproape zero). Și atunci, care ar fi fost rezultatul? M-ar fi tras iar pe roată. Era, deci, absurd să mai pot spune ceva. Numai cînd îmi aruncam ochii la cizmele lor spaniole și la cleștii înroșiți, mi se întorcea stomacul pe dos și m-apucau bîțîielile. La urma urmelor nu sînt un haidamac mătăhălos, ci doar un biet ”prof. univ.”.

Și chiar dac-aș fi zis ceva, cui trebuia, mă rog, să mă plîng, pentru că în jurul meu mișunau numai și numai călăi, care savurau cu nesaț spectacolul. Junele Torricelli și discipolii mei apropiați nu erau de față. Poți lua și mătrăgună dacă te îndoiești de spusele mele, însă așa stăteau lucrurile.

Pro tertio: pe toți zeii, n-a fost vorba acolo despre faptul că pămîntul sau altceva se învîrte sau nu! În ce privește Pămîntul, păi asta a arătat-o cu mult înaintea mea un savant polonez în lucrarea sa Narratio prima, iar funcționarii Inchiziției o știau și ei prea bine, de vreme ce Copernic - după cîte îmi amintesc - nu s-a ferit s-o demonstreze, atît la Padova și Ferrara cît și la Bologna! Și atunci, ce rost mai avea, ca eu să retractez ceea ce de fapt fusese declarat și demonstrat de cu totul altcineva? Ca să fiu din maltratat și să-mi risc viața pentru un fapt deja dovedit? Să pun paie pe foc?

Nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva, să strig că totuși se învîrte!

Îți poți oare imagina cum mă simt eu acum, cînd îmi dau seama că din toată activitatea mea științifică, din sutele de nopți nedormite, din înfriguratele mele căutări și experiențe, din hîrtiile ticsite de calcule, majorității absolute a oamenilor i-au rămas numai aceste vorbe idioate, pe care eu, de fapt, nu le-am rostit niciodată, și despre care doar unii scriitorași, mîzgălitori de drame siropoase, au născocit tot felul de bazaconii, și asta, culmea, numai și numai pentru că nu m-am lăsat ars pe rug în fața lumii, ca Giordano Bruno. Și de ce să mă fi lăsat ars, cînd mie îmi plăceau mult prea mult signorinele cu sîni obraznici și șolduri tari, muzica divină și mîncarea bună?

Păi, autorii ăștia de smîrcuri literare, analfabeți cum sînt, au uitat în goana lor după senzații tari, că, student fiind, am formulat Legea mișcării izocronice a pendulului, am stabilit greutatea hidrostatică și am adus noi contribuții la teoriile lui Archimede (vezi în această privință, cunoscutul - vreau să zic, celebrul meu studiu - La bilancetta); ei habar n-au că sînt și autorul operei Theoremata circa centrum gravitatis solidorum, unde discut despre greutățile corpurilor solide, ba mai mult, dobitocii nici măcar n-au auzit de Sermones de motu gravium, lucrare în care cercetez legile căderii libere a obiectelor în spațiu, după cum, cretinii dracului, n-au auzit - pentru asta pun capul jos - nici despre Le operazioni del compasso geometrico e militare și Discorsi e dimostrazioni matematiche, intorno a due nuove scienze, deși, culmea astea au fost tipărite chiar în italiană...

Sînt convins că habar n-au cum și de ce l-am contrazis pe Aristoteles, sau cum am descoperit elementele Căii Lactee, sateliții lui Jupiter și Pleiada 37... Nu, ei nu cunosc toate astea și de aceea mi-au atribuit drept unic merit doar o simplă și banală propoziție. Lua-i-ar dracu, să-i ia!

Mă urmărești?

Fii atent! Asta nu trebuie să scrii. Sînt lucruri pe care nu dau doi bani, dar sînt fapte la care țin foarte mult. De exemplu, de titlul de ”prim matematician al Universității din Pisa”, pe care mi l-a acordat nobilul ăla snob, Cosimo, pentru ca astfel să le dea cu tifla savanților din Bologna, mă lipsesc, prea puțin îmi pasă. Dar, de faptul că l-am apărat pe Copernic pun mare preț. Pe inchizitori nu-i interesa însă pe ce anume pun preț și pe ce nu pun. În fața lor, eu nu eram vinovat pentru că descoperisem noi corpuri cerești sau noi legi ale fizicii. Culpa mea era aceea că nu vreau să mă supun voinței lor, că le scap printre gheare, că mi-au crescut coarnele.

Așa se și explică faptul că ”binefăcătorii mei cei mai fideli” erau, la urma urmei, doi prăpădiți de dominicani, pater Caccini și pater Lorini, care în ferocitatea lor m-au și denunțat Inchiziției. Ei vroiau să-mi asigure nemurirea pe baza cuvintelor astea blestemate că totuși se învîrte, niște idioțenii, care sună ca și ”roata morii se-nvîrtește”, bolborosite azi de oricare țînc.

De n-ar fi fost cei doi dominicani și toată porcăria aia de proces și tortură, acum eram considerat doar un simplu om de știință, ale cărui lucrări le cercetează ici și colo cîte un specialist. Dar așa, am devenit un erou vedetă, un martit neînfrînt, demn de ovaționat, despre care pînă la urmă trebuie să se știe doar că-l chema Galileo Galilei și nimic mai mult.

Dracu știe cum e mai bine.

Oricum, dar te rog să nu pomenești asta în articolul dumitale, dacă așa stau lucrurile, e bine că individul a lăsat totuși ceva posterității...

mai multă Proză satirică de Peter Karvaš