Textologie

Textierul se afla în fața celor trei indivizi încruntați: regizorul, compozitorul și inginerul de sunet, înghițea în sec și aștepta un semn, ceva...

― Hai, dăi drumul! rostește, sumbru, regizorul.

Textierul, om cu experiența cîtorva festivaluri de muzică ușoară la malul mării, își umezește buzele cu vîrful limbii și citește emoționat:

Ești frumoasă ca un soare,

Ești frumoasă ca o mare,

Mai frumoasă ca oricînd,

În privire și în gînd.

Te iubesc,

Frumoasa mea,

Iubita mea,

Dragostea mea.

Urmează un minut și jumătate de liniște.

― Merge, vorbește compozitorul. E clar, scurt, la obiect.

― Pentru un film pe ecran lat, aș fi dorit ceva mai mult, mormăie plictisit regizorul.

Inginerul de sunet bate nervos cu degetele în masă un ritm foarte viu:

― Și eu aș fi preferat ceva mai mult. Și mai original.

― Mai adăugăm niște "la, la, la" în completare! descoperă soluția compozitorul.

Regizorul se face roșu-vînăt, ca întotdeauna cînd nu e înțeles de contemporani:

― Nu m-am referit la lungime!

― Cum ar trebui să fie? întrebă, cu creionul în mînă, textierul.

― Bun.

Regizorul se ridică decis, urmat de toți ceilalți factori artistici.

― Mîine trebuie să am textul, că încep înregistrarea muzicii.

A doua zi, textierul dădu lectură, cu o voce sigură, următorului text:

Ești frumoasă ca un soare,

Ești frumoasă ca o mare,

Mai frumoasă ca oricînd,

În privire și în gînd.

Te iubesc,

Frumoasa mea,

Iubita mea,

Dragostea mea,

Te cînt în cîntec și în grai,

Frumoasă zi de unu mai.

Cei trei îl privesc năuciți. Dar nici unul nu are vreo obiecție.

Din motive tehnice (îmbolnăvirea inginerului de sunet), cîntecul n-a intrat în film. În schimb, a fost premiat la un festival de muzică ușoară.