de Emil Brumaru
selecții subiective
Balada melcului îndrăgostit de-un serafim
Elegie
Bucătării, bucătării de vară,
Creme de zahăr ars strălucitoare,
Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe,
Dulci utopii din linguri vechi prelinse;
Sînii aici sînt plini, coapsele grele,
Miresmele iau foc de la perdele,
Luminile se-așează lin pe scaun,
Din cratițe bea lapte prins un faun,
Nasturii cad subțiri de la cămașă,
Bucătării încinse, pătimașe…
Ecuson
Îți trimit un ecuson,
Cel mai gingaș și mai trist.
E barat cu bulion
Și-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care ține pe un corn
Patru fluturi ce-și beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar în cel de dedesubt,
Lîng-un domn cu portocală,
Două rîme pentru supt
În clipe de plictiseală.
Cînd aerul cade
Cînd aerul cade, prea greu,
La frageda crinilor bază,
Sfințească-se sufletul tău
În alba lumină de-amiază
Și fie-ți, în tîrgul cel orb,
Cu fluturi curgînd monoton,
De-a pururi, icoană, un ciob
Extatic de vînăt sifon.
Jurnal
Mi-s genele cîrlionțate
Și buzele fin despicate
De dragostea unui heruv
Ce mă distruge și-l distrug.
Oh, pentru tulburii lui nuri
Am achitat mii de facturi
În fluturi ieftini de cîmpie
Și-am locuit o coșmelie
Scobită într-un diamant
În anotimpul sufocant!
Elegie II
În magazii cu șobolani bătrîni
Unde îți intră orele-n plămîni
Mă preumblam c-o dulce gravitate
Pe lîngă pompele de flit stricate.
Cutii cu cremă neagră pentru ghete
Sufletul pur știau să mi-l desfete
Și mă-mbătau cu-aroma lor sublimă
Butoaiele adînci de motorină.
Păianjenii murați în lămpi de gaz
Îmi lunecau cu grijă pe obraz,
Primusuri mari, lucioase, de alamă
Mă-nțelegeau și mă luau în seamă.
Priveam uimit cum lucrurile-apar
Și se scufundă-n hăuri de mărar,
Cum ruginesc vechi cercuri de la plită
În maldăre de lînă părăsită,
Cum arcuri frînte mor în canapele
Ce-au clătinat sufragerii pe ele
Și cum prin colțuri îngeri diafani
Suflau cu-amurg mărgica la curcani.
Și-atît de mult doream în bulioane
Să lenevesc, visînd sub celofane
Femei subțiri și tandre ce-or să vie,
Cînd prafurile cad de-o veșnicie,
O, sticlă-n care sufăr s-o desfunde
Spre-a mă turna în cratițe rotunde...
Cîntec naiv
Spre-a simte timpu-ntr-adevăr
Ți-ai agățat ceasuri de păr
Scobite dintr-un miez de măr.
Vechi orologii limbe dulci
Îți trec pe față cînd te culci
Făcîndu-ți genele mai lungi.
Rotițele-n parfumul lor
Năuc și ademenitor
Ți-aduc aminte de-un popor
De îngeri care, cronța-cranța!,
Duc păpădii cu tărăboanța
La ghilotinele din Franța!
Balada trecerii Reparatei
Lîng-un felinar cu-acetilenă
J.O. mănînc-o limbă de balenă.
Este ora zece făr-o dungă,
Reparata trece nibelungă,
Sînii ei sînt prinși în curelușe,
Poartă-n mîini căpșune drept mănușe,
Îngeri cu obiele parfumate
Îi țin trează rochia la spate.
Însă ea la el nici nu privește
Cum mănîncă limba unui pește
Ci îl lasă veșnic plin de jenă
Lîng-un felinar cu-acetilenă.
Idilă
În universul nostru dens și mic
Urșii mănîncă și nu fac nimic.
Vulpile dau de-a dura printre spini
Nevinovate, -aricii bruni și fini,
Sub maluri verzi racii stricați și moi
Deprind pîraiele să curgă înapoi.
Idilă II
E-atît de roșu bulionul
Cînd cîntă-n casă gramofonul,
Și-atît de galbenă-i lumina
Prin care umblă-ncet găina,
Și-atît de verde leușteanul;
Oh, lîngă el stă-ntins ligheanul
Pe un pămînt atît de negru,
Pe un pămînt atît de negru…
Elegie III
Lui Florin Mugur
Dac-ai vedea lumina
Acestei dup-amiezi
Ți-ai prinde fața-n palme,
Plîngînd, să n-o mai vezi.
Și plini de umilință
Și fără întrebări
Am asculta furnica
Fin tropăind pe scări
Spre portocala moale
Ce zace în dulap;
Iar dacă-ar trece trenul
Am da naivi din cap
Întrezărind la geamuri
Femei cu sîni sublimi
Pe care niciodată,
Vai, n-o să-i pipăim
Și conducători nostalgici
Cu soare pe butoni
Ce rătăcesc prin lume
Suavi și monotoni;
Și poate că atunci
S-ar ridica măreț,
Cu labele-nflorite
Și fluturi în musteți,
Din iarbă, ca să-ți toarcă,
Motanul meu obez.
Dac-ai vedea lumina
Acestei dup-amiezi…
Balada trandafirului cu aburi
Eu știu o vampă care țipă
Cînd sfîșie hîrtie țiplă,
Și pe oceane-un vechi pirat,
Balenele pe ceafă-l bat.
Și într-un port un vameș trist
Păzind bagajele lui Crist;
Oh, pe toți trei mi-i poartă-n gînd
Un trandafir cu aburi, blînd.
Sînt zile-n care vampa vrea,
C-un decolteu adînc, să bea,
Vameșu-i plînge-n sîni, piratul
Cu golfuri își parfumă patul
Unde pe vampă o va duce
În brațe ca pe-o bombă dulce;
Oh, pe toți trei mi-i poartă-n gînd
Un trandafir cu aburi, blînd.
Vampa de-un ruj îngrozitor
Muri șoptind: amor-amor,
Piratul dispăru-n chip straniu
Pe flamura cu propriu-i craniu,
Iar vameșul, zîmbind candid,
Se agăță de-un cui pe zid;
Oh, pe toți trei mi-i poartă-n gînd
Un trandafir cu aburi, blînd.
Cîntec de adolescent
Fluturi monstruoși se clatin,
Florile împroașcă sînge,
Rupt nerăbdător cu mîna
Ceru-n falduri mari se strînge.
Și cu miezuri uriașe
Putrezesc în aer mure
Dar din ce în ce un cîntec
Prinde parcă să murmure...
Elegie IV
Nu mai avem în vestă tabacheră
Ticsită cu amurguri, nici baston
Și-n semn de stimă nu ne mai oferă
Surîsul lor motanii c-un ron-ron…
De mult n-am mai trecut, răpuși de lene,
Prin burgurile vagi, purtînd zglobii
Jabou plisat și magice jobene,
Cu birja plină de bijuterii.
Degeaba bibilici și portocale
Pe mese stau ucise iscusit.
Nu mai tînjim să le gustăm ci-agale
Ne umplem rănile cu chit.
Invocație
Cu clopoțelul necromantic,
Înconjurat de cercuri dulci,
Te chem, iubito, dintre greieri
Să sari și-n patu-mi să te culci,
Sfioasă, dar mai tandră încă
Decît atunci cînd respirai;
Ci lasă-mă să iau o rîmă
De pe urechea de emai
Și nu te teme c-o să-ți sfarme
Îmbrățișarea trupul fin;
O să aprind doar lumînarea
Să te-ncălzești la tălpi puțin
Și-o să petrecem cu pastrame
De țap și filtre de amor
Din utere de turturică
Făcute pulbere-n cuptor
Și-o să se rupă-n bucățele
Sub noi saltelele cu fîn
Iar la plecare o să-mi dărui,
Lin desfăcîndu-ți-l, un sîn…
Cîntec naiv II
Tu zile-ntregi, pe stilul vechi,
Ții chilote de puf sub șale,
Uleiuri calde în urechi
Ca sunetul s-ajungă moale
Și-n nări miresme după rang,
Și-n palme glob de apă clară.
La tine sui trecînd prin gang
Proptit în stîlpi de scorțișoară.
Și-n urmă porți cu arc se-nchid
Alene, făr-a-ntinde mîna,
Și numai sînii tăi decid
Cînd se sfîrșește săptămîna.
Elegie V
Am înnebunit în casa
Sufletului meu închis!
Bolovanu-i ca mătasa,
Guri cărnoase de plictis
Cască zgripțorii din rouă.
Vreau să pribegesc prin ploaie,
Pentru că afară plouă
Cu stropi mari cît o lețcaie.
Și-s trist ca plantagenetul
Prăbușit între patlagini
Ce și-a cheltuit bugetul
Fluturilor pe paragini.
Poveste fără sfîrșit
Prieten la toartă c-un crin
Umblam prin bogate ținuturi;
Pitacii în pungă puțini
Dar inima plină de fluturi!
La cîte un han mai adînc
Ne-opream: el, să beie o rază
Spirtoasă de după-amiază,
Eu roua din blid s-o mănînc.
Apoi o porneam iar la drum
Cu vîntul roșindu-ne fața
Și adesea nici nu știam cum
Pe cîmp ne-apuca dimineața
Mergînd și mergînd în pas lin
Și-abia respirînd, oh, abia
Ci de la o vreme-acel crin
În urmă mereu rămînea…
Cîntecel
O, canarii și buldogii
De la cîrciuma ”Pirat”!
Bat în suflet orologii
Vechi cu sunetul stricat
Și-i atîta fir de nalbă,
Și-s atîția fluturi creți;
Doamne, ce lumină albă
Cade toamna pe pereți…
Elegie VI
Slujbaș la trandafir am fost.
Sculat de dis-de-dimineață,
Cîntînd și măturînd pe jos
Intram în catedrala-i creață.
Pe urmă m-a tocmit un melc
Din șapte săptămîni în șapte
Blînd pragul casei să i-l șterg
C-un borangic muiat în lapte.
Apoi, la cîte o cișmea,
Prin curți interioare, crinii
I-am slugărit căci trebuia
Să sprijin razele luminii.
Și astfel zilele-mi se scurg
Și uneori, ca printr-o sită,
Mai sînt zărit cărînd spre-amurg
Mari saci cu praf de cărămidă.
Cîntec naiv III
Cînd trecea fecioara lui Brumaru
Se topea de oftică mărarul
Și cădea cojit de pe crini varul.
Sînii ei stîrneau pe străzi durere,
Melcii mugeau lin a-njunghiere,
Casele-n burlane cloceau miere.
Șerpii, de sub ziduri vechi de urbe,
Îi ieșeau în drum și-i făceau curbe
De-ncepea în jur roua să turbe.
Liote de îngeri scurși prin leică
O încolăceau ca pe-o suveică
Dornici să le fie teleleică.
Ci mai pură decît e cleștarul,
Prinzînd dulce fluturi cu paharul,
Ea era fecioara lui Brumaru!
Balada melcului îndrăgostit de-un serafim
Melcul cel mic cu muget lin
Iubea în taină-un serafim
Și bea buton după buton
De bulion c-un gentilom.
Și astfel zilele treceau,
Îngerii blînd doxologeau,
Pe pajiști se lua la trîntă
O portocală cu o sfîntă.
Dar în dulapul nesfîrșit
Melcul cel mic s-a-mbolnăvit.
Și-atunci sosi, tăcut și pal,
Un flautist provincial
Cerîndu-și voie să înceapă
Să-i pună perne moi sub ceafă
Melcului mic, lipit de-o ceapă...
mai multă Poezie satirică de Emil Brumaru