Cercetătorii necunoscutului

de Jaroslav Hašek

Elevul Ladia din clasa a doua gimnazială a avut prilejul să constate din plin, pe propria-i piele, cîtă dreptate are Camille Flammarion atunci cînd afirmă că libera căutare a necunoscutului nu e pe placul oricui, căci fiecare creier își are micile sale prejudecăți, la care nu vrea să renunțe nici în ruptul capului.

Odată, în timpul recreației de la ora zece, Ladia se apucă să spună colegilor săi că soră-sa mai mare are acasă o măsuță care umblă și răspunde prin bătăi la tot soiul de întrebări, ca de pildă: „E cineva acolo?” „Da!” și altele asemănătoare. Dar tocmai cînd le vorbea mai cu foc, fu întrerupt de domnul catihet, care-l supuse pe loc unui necruțător interogatoriu, blagoslovindu-l totodată pe bietul băiatul cu epitetul de „oaie rîioasă” ce propagă spiritismul printre elevii de doisprezece ani.

În timpul interogatoriului, catihetul făcu dovada unei cruzimi fără margini. Astfel, Ladia fu întrebat cum de-a ajuns să creadă în spiritism. Răspunse că are o soră și că această soră s-a dus o dată în vizită la o prietenă, care avea o asemenea măsuță umblătoare. La un moment dat, sora lui a simțit un fel de sfîrșeală și a fugit la cimitir. Lîngă cimitir s-a întîlnit cu un spirit care a întors-o din drum și a condus-o pînă aproape de casă, dar aici au dat nas în nas cu mama, care tocmai ieșea de la băcănie. Spiritul a luat-o la sănătoasa și acasă a fost mare tărăboi. Tăticu s-a supărat foc și a spus că nu permite ca fiica lui să umble teleleu-tănase cu spirite ce seamănă leit cu vecinul František Kramer, student la medicină.

După aceea surioara a adus acasă o măsuță din acelea speciale, pe care Ladia o tot mișca, umblînd cu degetele pe literele alfabetului. În timpul acesta, surioara întrebă: „Mă iubește?” Iar el, bîjbîind cu degetele pe hîrtie, împinse masa, pînă ce răspunsul se auzi tare și răspicat: „Ba bine că nu!” Mirată, surioara îi spuse că nu înțelege o iotă și se apucă să împingă singură măsuța. Pînă la urmă, răspunsul sună așa: „Din toată inima”. Apoi surioara l-a trimis la poștă să-i ducă o scrisoare, și pentru treaba asta a căpătat de la ea doi gologani. De atunci crede și el în spiritism.

Această sinceră mărturisire a unei oițe rătăcite avu darul să-l îmbuneze pe catihet. Ladia fu dojenit cu blîndețe și i se atrase atenția ca pe viitor să renunțe la gîndul de-a mai iniția colegii de clasă în tainele spiritismului, hipnotismului și altor bazaconii, care nu fac decît să zăpăcească mințile copiilor.

Din clipa aceea întreaga clasă deveni adeptă a spiritismului. Chiar a doua zi, elevul Bernašek aduse la școală o carte despre medium-uri și arta de a le adormi, și după încă o zi, în timpul recreației, începură să caute în clasă pe elevul dispus să le servească medium. Cum era și de așteptat, pentru treaba asta se oferi voluntar primul pionier al spiritismului, Ladia, care le atrase atenția că, înainte de a trece la fapte, întreaga adunare trebuie să rostească o rugăciune.

Se încinse așadar o amplă dezbatere în jurul acestei probleme și pînă la urmă triumfă punctul de vedere al experimentatului Ladia, care propuse să se roage cu toții profesorului de latină Bren în felul următor: „Domnule Bren, fie-ți milă și roagă-te pentru noi în fața judecății de apoi!” Această rugăciune îi făcu să se simtă cu conștiinta împăcată, căci profesorul de latină Bren era în același timp și dirigintele clasei. După aceea purceseră la fapte.

Ladia se așeză în bancă și Bernašek se apucă să-l adoarmă. Și în timp ce acesta îl gîdila sub bărbie și-l trăgea de nas, adunarea se ruga în cor: „Domnule Bren, fie-ți milă și roagă-te pentru noi în fața judecății de apoi!”

Ladia începu să sforăie, prefăcîndu-se că doarme. La un moment dat, însă, uitînd puțin de misiunea pe care o avea, se apucă să-și sufle nasul. Bernašek liniști adunarea, spunînd că tocmai în clipa aceea în Ladia pătrunde spiritul directorului școlii și invită asistența să-și formuleze întrebările.

Prima întrebare o puse Gebler:

― Scăpăm după-amiază de școală pe chestia căldurii?

Medium-ul mormăi pe sub nas ceva cam în doi peri:

― Mm! Ce bine mi-ar prinde!

Întrebarea următoare o formulă Hajnic:

― Mai văd înapoi cuțitul pe care mi l-a furat Štibic?

Medium-ul răspunse misterios, de parcă ar fi vorbit însuși directorul școlii:

― Mă văd silit să vă compătimesc.

Și, rostind aceste cuvinte, Ladia îi trase un strănut zdravăn.

Văzînd cum stau lucrurile, Bernašek se grăbi să anunțe că în clipa aceea spiritul directorului îl părăsește pe Ladia și că în locul lui pătrunde acum spiritul răposatului său bunic, bătrînul Bernašek.

Asistența se cutremură și Bernašek îi adresă bunicului această întrebare:

― Spune-mi, bunicule, cum o duci pe lumea cealaltă?

― Ei, așa și așa! Merge! Vineri ni se servește la prînz friptură de porc și lemn-dulce. Portocalele le căpătăm pe gratis, iar de aici pînă în iad e o distanță ca de la Liben la Krč.

― Ți-e tare cald, bunicule?

― Nu, că mă scald, se auzi răspunsul. Chiar acu’ l-am băgat cu capul sub apă pe Hobzik...

Hobzik simți cum îl trec toți fiorii. De unde pînă unde să știe spiritul bunicului lui Bernašek că el, Hobzik, e la cuțite cu Ladia?

Și spiritul bunicului continuă:

― Hobzik e o pușlama fără pereche, fură caietele colegilor și nu demult, la Šence, a umblat prin buzunarele unui băiat. Dacă puneți laba pe el, cotonogiți-l zdravăn! Cine va izbuti să-l facă knock-out va ajunge în rai.

După aceste cuvinte, cel dintîi care se arătă dornic să ajungă în rai fu Benda, care se năpusti asupra lui Hobzik și începu să-i ciocănească coastele cu atîta sete că era gata-gata să se iște o încăierare.

― Bunicule, întrebă din nou Bernašek, ce faci tu tot timpul acolo, pe lumea ailaltă?

― Sfarm pietre pentru șoseaua ce duce spre purgatoriu, răspunse medium-ul cu o voce gravă. Pietrele acestea nu-s altceva decît sufletele profesorilor. Nu lipsește de aici decît sufletul profesorului de gimnastică.

Deodată, Ladia începu să se foiască în bancă și declară că se trezește din somn.

Asistența îl întrebă cum se prezintă lucrurile pe lumea cealaltă. Ladia răspunse că bine. Totul e acolo roșu și violet. Copacii au mîini și ochi și vorbesc pe latinește, pentru ca Ladia și alte spirite să nu-i înțeleagă. A văzut plimbîndu-se pe-acolo și cîțiva indieni. Printre aceștia l-a recunoscut pe Marele Manitu din romanele lui Karl May. S-a întîlnit și cu un spirit spanchiu, care semăna leit cu Francek, puștiul intendentului. Pe frunzele de ferigi cresc smochine. Cîțiva romani stăteau lîngă o cascadă din care se revărsau șiroaie de sînge și învățau latinește din manualul profesorului Hrbka. Cînd s-a întîlnit cu spiritul bunicului lui Bernašek a avut senzația că începe să plutească. Lumea cealaltă nu i s-a părut a fi un ținut prea sănătos, deoarece acolo se mută toți morții. S-a mai întîlnit și cu un general, care l-a salutat și i-a spus că Hobzik o să ajungă călău.

Acestea erau, pe scurt, observațiile culese de Ladia din lumea morților. Reîntoarcerea lui printre cei vii, salutată de tinerii spiritiști prin niște zbierete infernale, avu darul să atragă atenția profesorului diriginte, care veni în fuga mare și trecu în condică întreaga clasă cu următoarea mențiune: „Intrînd în clasă, am auzit răcnete”.

Prin aceasta el nu făcu altceva decît să confirme sublima idee că mai sînt încă oameni care acordă întotdeauna prioritate ignoranței în fața științei.

Sărmanul diriginte! Cît de ignorant era și totuși prin ce metode brutale încerca el să înnăbușe strădaniile cercetătorilor necunoscutului! Or, tocmai atunci reprezentantul lor, Ladia, stătea de vorbă în bancă cu un oarecare Maizl despre o fosilă, bun al școlii, pe care acesta și-l însușise. Fosila trecuse din mînă în mînă pe la toți elevii din clasă, s-o vadă și s-o studieze, pentru ca în cele din urmă să alunece și să poposească în buzunarul lui Maizl. Cei doi își șopteau:

― Știi ce, Ladia, ieși cu cinci pitaci și e a ta. Ești tu băiat cinstit, nimic de zis, dar vorba ceea: ține banii, poftim marfa.

― S-a făcut! răspunse Ladia. După-masă capeți banii. O să le zic babacilor că-mi trebuie un caiet. Și află că, pe deasupra, îți dau voie să mă și adormi. Uite cum faci! Îți spui în sinea ta așa: „Dă, Doamne, să adoarmă Ladia!” Iar eu adorm numaidecît și sufletul meu se mută în lumea morților. Hai, gîndește-te! Te gîndești? Vezi, am și început să simt cum mă cuprinde toropeala. Îndată o să vorbesc din somn.

Maizl o sfecli. Ce-i de făcut? Ladia stă cu ochii închiși, adormit de el. Vine profesorul și spiritul lui Ladia o să vorbească din lumea morților despre el, despre fosila lui și despre felul în care Maizl l-a adormit. Da, e limpede că așa va fi. Dirigintele va trimite intendentul la el acasă să dea de veste părinților, aceștia o să-i ardă o mamă de bătaie și or să-i vîndă bicicleta. Ah, nefericitul de Maizl! Spiritul lui Ladia a și început să mormăie, încet, din lumea drepților:

― Maizl, pungașule, dă-ncoa’ fosila!

Maizl îi vîrî fosila în palmă și spiritul, satisfăcut, continuă:

― În clipa asta chiar sînt în șpațir pe Marte. Oamenii arată aici ca niște miriapozi. Uite, un băiat tocmai îmi povestește că taică-său are două sute de picioare.

Maizl începu să tremure de frică și ridică mîna în sus.

― Ce dorești, Maizl? întrebă dirigintele.

― V-aș ruga să-mi dați voie pînă afară, domnule profesor.

― Bine, du-te, dar nu cumva să trimit și după dumneata ca după Bubeniček!

Maizl ieși pe ușă împleticindu-se și rămase afară multă vreme, cu inima cît un purice. Ce-o să se întîmple cînd se va întoarce în clasă? S-o fi trezit oare Ladia? S-o fi înapoiat de pe lumea cealaltă sau tot mai rătăcește pe undeva, prin Marte? Ori, te pomenești că pînă la urmă spiritul lui a pătruns în sufletul dirigintelui? Dar, oricum, tot trebuia să se întoarcă în clasă.

Ladia se afla la tablă și răspundea la întrebările profesorului, care-l asculta la cuvinte. Neștiind cum se spune pe latinește dificultate, profesorul îl potcovi cu un unu. Se întoarse cătrănit în bancă și-i declară lui Maizl că asta n-o să i-o ierte niciodată domnului profesor. În timpul recreației, cînd Maizl o să-l adoarmă din nou, o să le spună ce soartă îl așteaptă pe diriginte. Apoi, pînă la sfîrșitul orei, Ladia îi istorisi lui Maizl cum, în absența acestuia, a stat de vorbă cu spiritul lui Pilat, care i-a spus că Hanibal locuiește cu o stradă mai sus de tiranul Thrasibulus.

― Mi se pare mie, îl întrerupse inamicul declarat al cercetării necunoscutului, că o să trebuie să vă despart.

Dar pînă să-și pună în practică ideea, se auzi sunetul salvator al clopoțelului și profesorul de latină se duse să-și consume în tihnă tradiționala pereche de crenvurști.

Maizl împrăștie la iuțeală vestea că în timpul orei de latină Ladia se deplasase în planeta Marte și se umflă în pene că el fusese acela care l-a adormit.

Pionierul spiritismului fu înconjurat numaidecît de grupul tinerilor cercetători ai necunoscutului și cu toții se oferiră să-l readoarmă.

Îl așezară pe scaunul de lîngă catedră, cu spatele spre ușă, și începură să se roage în cor: „Domnule Bren, fie-ți milă...”

― Stați! se împotrivi medium-ul. Cu dumnealui am eu o socoteală pentru nota aia. Trebuie să găsim un altul căruia să ne rugăm. Eu îl propun pe profesorul de gimnastică. Spuneți după mine: „Îndură-te, domnule profesor Listek, și roagă-te pentru noi aici și dincolo de mormînt, în fața sfinților și sfintelor Domnului!”

Repetară așa după el, ca să învețe rugăciunea pe dinafară, apoi Ladia le ceru s-o mai spună de două ori și atunci el o să adoarmă și o să întrebe spiritele din morminte ce soartă îl așteaptă pe domnul diriginte.

Făcu ochii mici și începu tirada:

― Îl văd pe profesorul Bren cum se îndoapă cu crenvurști. Chiar în clipa asta m-am întîlnit cu spiritul lui și i-am pus o piedică. Profesorul a tras un sughiț și cu acest prilej a descoperit în crenvurști un gîndac. (Las’ pe mine, dom’ profesor, te învăț eu să mai dai unu la latină!) Totul în jurul meu e învăluit într-un galben ca al florilor de ciuboțica-cucului. Și din astea sînt pe aici, iar busuiocul e mai înalt decît biserica sfîntului Apolinarius. Acum mi-a ieșit în cale un spirit ramolit. Spiritul ăsta cam trage de-un picior. Uite, chiar în clipa asta a intrat în mine și acum văd limpede de tot ce soartă-l așteaptă pe dirigintele nostru...

― Dirigintele nostru se va căsători cu o mătușă de-a mea, chioară și bătrînă, care o să-i spargă capul cu castronul de supă. Aceasta îl va face să se tîmpească pe zi ce trece tot mai mult, pînă o să ajungă să fure din băncile școlii tocurile și chiflele băieților. (Asta pentru nota unu, domnule profesor!) La examenul de bacalaureat o să-i șterpelească inspectorului școlar ceasul de buzunar și, după o asemenea ispravă, va fi făcut intendent și obligat să curețe ghetele elevilor.

În clipa aceea intră pe ușă dirigintele și tiptil-tiptil, se apropie de grupul spiritiștilor.

Bubeniček, care-l zărise, dădu semnalul de alarmă:

― Ladia, șase! Dirigintele!

Medium-ul schimbă iute macazul și, cu o voce sonoră, prevesti:

― Domnul diriginte va deveni directorul gimnaziului, se va căsători cu o femeie bogată și va ajunge inspector școlar, că e un om tare bun la suflet.

După ce rosti aceste cuvinte, Ladia se reîntoarse din lumea drepților și deschise ochii mari.

Domnul diriginte, care apucase să asculte doar ultima frază, ce-i merse la inimă, îl mîngîie pe cap și-l întrebă:

― Ia spune, băiețaș, de-a ce v-ați jucat voi aici?

Bubeniček, voind să-i sară lui Ladia în ajutor, strigă din fundul sălii:

― Și-a bătut joc de noi, dom’ profesor!

― Pușlamalelor, se înfurie dirigintele, vă arăt eu vouă! V-am mai trecut azi o dată în condică. O să vă încondeiez din nou, să mă țineți minte! Iar la Ladia acasă o să-l trimit pe intendent, să afle și părinții ce podoabă de băiat au și să-i tragă o sfîntă de bătaie să-i meargă fulgii.

Și părăsi clasa cu ochii încrucișați de enervare.

Vezi tu, Ladia, cercetător al necunoscutului, cîtă dreptate are bătrînul Flammarion atunci cînd afirmă că libera cercetare a necunoscutului nu-i pe placul oricui, căci fiecare creier își are micile lui prejudecăți!

La ce ți-a ajutat ție faptul că pînă și știința se răspîndește cu ajutorul spiritismului, cînd taică-tu, ascultînd mesajul domnului profesor, transmis prin intendent, a chemat servitoarea și i-a poruncit: „Ana, adă nuiaua și vino de-l ține pe Ladia!”

Peste puțin timp, se putură auzi răcnetele neînfricatului cercetător al necunoscutului, care, printre sughițuri de plîns, cerea îndurare și făgăduia solemn că pe viitor n-o să mai facă niciodată.

Și iată cum istoriei îi fu dat să consemneze un nou martir...

mai multă Proză satirică de Jaroslav Hašek