Declarațiune (2)
Subsemnatul Eftimie Plăvițescu, proprietar și văduv din comuna Creața, declar următoarele cuvinte cu privire la faptele comise, dumineca trecută, de către măgarul meu, anume Costache, care i-am oferit acest nume, în onoarea nașului meu, dl. Costache Huidumă de la care l-am primit în mod de cadou, anul trecut, dumnealui avînd o mare predilecție față de aceste animale de le crește la fermă, fiind absolut lipsit de altă familie.
Or, acest măgar, pe care-l iubesc ca pe copilul meu, este o ființă harnică, inteligent și fără absolut nici un vițiu, ceea ce am avut tot timpul să-l cunosc și să-l studiez ca caracter, în acest an de zile, de cînd trăiesc cu el în cea mai mare înțelegere, nesupărîndu-mă niciodată cu nimic și fiind foarte puțin încăpățînat încît nici bici n-am întrebuințat în legăturile noastre de colaborare, ci am căzut absolut de acord întotdeauna, numai prin viu grai, astfel că m-am mirat foarte mult, din partea lui, de felul cum s-a purtat cu ocazia comemorării mele de dumineca trecută, cînd am împlinit cincizeci de ani și am avut oareșicari invitații la masă, transformîndu-se în chef, căci am luat-o cu drojdie la început, aceasta trăsnindu-ne din primordial și urcîndu-se atît la creier cît și la genunchi, iar eu am spus ca să nu schimbăm vinul la cinci după-prînz și mai bine să bem cald, dacă nu mai e gheață, decît să bem negru care ne va atinge la mau, dar nașul Costache, care venise cu maia de la alt fin, a susținut contrariul de impresia mea și fiind foarte prepus pe răpunere, a zis ca să aduc măgarul în sufragerie, că vrea să bea brudălșaf cu el, ceea ce n-am putut să-l refuz, căci spărgea inventarul, mîncînd sticlă pisată, fapt pentru care mi-a consumat două sticle de lampă numărul unsprezece, plus un mic vas de flori ce se afla prin împrejurimi, că uitasem să-l evacuez afară.
Neavînd cum să-l contramandez la acest gust, m-am dus în grajd și am invitat măgarul la masă, rugîndu-l să vie în sufragerie, unde atît lăutarii cît și ceilalți comeseni, i-au cîntat ”mulți ani trăiască”.
Nașul Costache i-a ținut chiar o mică cuvîntare foarte frumoasă ca concepție, despre înfrățirea omului cu măgarii, după care i-au turnat mai multe pahare cu vin pe gît pupîndu-l pe frunte și zicîndu-ne nouă ca să-l pupăm, în contul dumnealui, în cealaltă regiune a corpului, ceea ce am și făcut, căci nașul Costache ne amenința cu lovirea unui baston ce ținea în mînă și toată lumea îl știa că la chef se inervează și dă.
Ce s-a întîmplat după aceste fapte, nu știu, căci mă ajunsese și pe mine distracția și am adormit în bucătărie unde m-am refugiat spre a mă reculege nițel și cînd m-am deșteptat din somn, pe la orele cinci dimineața, atît măgarul cît și ceilalți musafiri erau dispăruți de la fața locului.
Tocmai pe la orele trei după-prînz am fost chemat la postul de jandarmi, spre a fi confruntat cu măgarul, care se afla acolo, beat și în stare de arest, pentru faptele care le-am aflat și eu de la dl. șef de post, care mi-a transmis că măgarul meu, umblînd în trap pe șosea, a mușcat de urechea cu cercel pe lelea Veta, o tîmpită de la noi din comună, care cară la oameni apă contra țuică, fiindcă aceasta s-a legat de el zicîndu-i ”Ciuși”. Eu nu zic că numitul măgar a făcut frumos și bine mușcîndu-i urechea cu cercel, dar nici dumneai nu trebuia să-l insulte cu acest cuvînt ”Ciuși”, care, la măgari, este un cuvînt de ultragiu cu lovire, mai ales că l-a văzut că este beat mort și deci îi lipsește majoritatea minților.
De asemenea n-are dreptate nici domnul Diriviși, cîrciumarul, care a depus plîngere contra măgarului că i-a distrus paharele de pe tejghea, lovindu-le cu coada și i-a păscut patru șiruri de covrigi de mocinici, din perete, plus un ghiudem și alte cereale pe care pretinde că le-a avut în prăvălie - căci dumnealui nu trebuia să-l primească în cîrciumă și să-i dea trei țuici pe stomacul gol, ca să rîdă cu prietenii dumnealui, de el - fiindcă este știut că omul la beție nu știe ce face și este cel mai mare măgar.
Cu atît mai mult avea dreptul să fie în acest sens, Costache al meu, care este tot măgar și în stare de treaz, astfel că reclamațiile care s-au depus contra noastră, noi le respingem ca nule și neînfundate.
Drept care semnez prezenta declarație numai eu singur, celălalt acuzat fiind neștiutor de carte.
Cu stimă,
Eftimie Plăvițescu
mai multă Proză satirică de Tudor Mușatescu
