Întoarcerea la natură

de Giovanni Papini

Nissa, Lăsata secului

Acum două sau trei zile, reuși să se introducă la mine - deși mă simțeam rău din cauza unei crize de ficat - un bătrîn voluminos, care se numește, mi se pare, Sarmihiel.

Mă văzui înaintea unei fețe largi și fălcoase de om care păzește boii, îmblînzită de niște ochi mari, aproape albi de extatic. Îmi întinse o mînă puternică de Goliat și mă anunță că are nevoie de sprijinul meu, pentru o întreprindere de care depinde fericirea viitoare a oamenilor, îi răspunsei numaidecît că oamenii și fericirea lor nu mă interesau absolut deloc și că putea să-și cruțe timpul și glasul. Dar Sarmihiel nu se sperie.

― Cînd veți avea o idee despre sistemul meu, răspunse el, vă veți schimba părerea.

Din curiozitate sau poate din cauza slăbiciunii mele din ziua aceea, mă pregătii să-l ascult.

― Cunoașteți, desigur, reluă bătrînul, faimosul aforism al lui Frederic cel Mare: ”L 'homme est un animal dépravé”. O sentință profundă și care se poate verifica în fiecare zi. Toate nenorocirile, toate ticăloșiile și tristețile omului provin din corupția sa, adică din faptul că și-a renegat propriul său destin, siluind natura lui originară. Omul e un animal, nu e nimic altceva decît un animal, și-a vrut să devină, printr-o perversiune unică printre brute, ceva mai mult decît un animal. A făptuit o trădare, o trădare față de animalitate. Dar pentru această călcare a datoriei a fost pedepsit. N-a reușit să devină înger și a pierdut beatitudinea nevinovată a animalului. De aceea a rămas suspendat în aer, turburat, chinuit, bolnav, torturat și nemulțumit. Singura salvare stă în întoarcerea la origini, în reintegrarea completă în natura sa autentică, în a redeveni animal. Toți marii gînditori, de la Lucian pînă la Leopardi, au recunoscut că animalele sînt incomparabil mai fericite și mai perfecte decît omul; nimeni nu s-a gîndit pînă acum să născocească o metodă rațională și sigură, în stare să realizeze reîntoarcerea la starea fraților noștri... Trebuie să regăsim Paradisul pierdut, căci Edenul nu era, dacă vă amintiți, decît o imensă grădină zoologică. Paradisul care trebuie recucerit este fauna.

Homer avusese această viziune. Circe, care transformă pe tovarășii lui Ulise în porci, este vrăjitoarea binefăcătoare, al cărui discipol, la distanță de atîtea secole, mă onorez să fiu eu. Dar Ulise, care reprezintă viclenia, adică inteligența corupătoare și este protejatul Minervei, geloasă pe fericirea oamenilor, făcu în așa fel, încît îi transformă iar în oameni, adică îi condamnă din nou la suferință. Cum a fost pedepsit apoi Ulise pentru această crimă se poate citi clar în Odiseea.

― Am înțeles teza dumitale, îl întrerupsei, am înțeles-o foarte bine, tocmai pentru că nu sînt un animal. Dar nu văd încă...

― Puțină răbdare, răspunse Sarmihiel. Domnia voastră sînteți cel dintîi care m-ați ascultat mai mult de două minute, așa încît veți permite unui bătrîn să se simtă fericit măcar odată în viața sa. Eu sînt un profet izgonit, ca și Zarathustra, dar idealul meu este opus acestuia; el era vestitorul supraomului, eu al omului-animal. Dar amîndoi sîntem de acord asupra faptului că starea actuală a omului — compromis josnic între maimuță și supraom — e absurdă și insuportabilă. Neputînd — cum e și natural — să devină supraoameni, nu rămîne decît să se întoarcă la origine și să devină maimuțe.

Un masochist elvețian din secolul al XVIII-lea se apropiase timid de această idee. Rousseau predică reîntoarcerea la viața sălbatică. Ar fi un progres, dar observați că sălbaticii seamănă încă prea mult cu oamenii și destul cu animalele. Sistemul meu este mai radical. Dar trebuie, mai înainte de toate, să-l experimentez și de aceea m-am gîndit la domnia-voastră.

― La mine? Și ce-ar trebui să fac?

― Nimic altceva decît aceasta: să-mi cedați pentru cîțiva ani marele ținut pustiu, pe care îl aveți în munții Alleghany și să-mi dați ceva bani pentru primele cheltuieli. Eu voi instala acolo trei perechi de oameni, alese printre nenorociții care n-au nici o meserie, nici adăpost și lor le voi aplica metoda mea, care constă în a renunța gradat neamul nostru la condițiile vieții animalelor nedomesticite.

Mai întîi de toate, nici o îmbrăcăminte. Interzicerea de a-și tăia părul, barba și unghiile. Interzisă poziția verticală: vor trebui să se obișnuiască să meargă în patru labe. Întrebuințarea vorbirii și a altui limbaj omenesc — oprită: vor trebui să comunice cu mine și între ei numai prin gesturi, mugete și urlete. În cîmpul experienței mele nu va trebui să apară nici un instrument, nici o mașină, nici un obiect fabricat. Vor trebui să se obișnuiască, încet, încet, să se hrănească cu fructe, cu rădăcini și cu carne crudă. Natural, nu vor trebui să fie acolo locuințe sau adăposturi de nici un fel: îi voi pune să doarmă în peșteri sau între ramurile copacilor. Va fi permisă vînătoarea, dar fără arme și lupta între ei, corp la corp. Nici o lege, nici o morală, nici o religie. Animale libere, sub cerul liber.

Sînt convins că, dacă supravegherea este continuă, cîțiva ani vor fi de ajuns pentru a obține animalizarea completă a acestor creaturi și prin urmare întreaga lor fericire. Tot ce tulbură sau îngrijorează pe om, animal degenerat și corupt, va dispărea ca prin farmec și protejații mei vor recuceri, încet, dar sigur, pașnica inconștiență a vechilor lor frați. Dacă, după cum am credința, această primă experiență reușește, s-ar putea începe, cu posibilitate de succes, apostolatul pentru animalizarea totală a omenirii. Se vor ivi, desigur, obiecțiuni și chiar opoziții violente, mai ales din partea așa-zișilor ”intelectuali” — adevărați microbi răufăcători ai omenirii. Dar sînt sigur că cea mai mare parte dintre oameni, dintre bogați ca și dintre plebei, va fi repede cucerită de o idee care corespunde instinctelor adînci și secrete ale celor mai mulți.

Cu toate că pedagogii neamului omenesc au încercat să înlăture sănătoasa animalitate primitivă, cu toate leacurile și vrăjitoriile literaturilor, ale filozofiilor și ai religiilor, totuși oamenii au păstrat nostalgia stării animalice și atunci cînd pot se întorc bucuroși, cel puțin pentru cîteva minute sau ore, să se îmbete de voluptatea pură a animalelor. Ei sînt niște animale depravate și trădătoare, dar nu pînă acolo încît să fi uitat și nimicit cu totul natura lor primitivă. Îndată ce vor auzi glasul meu, care se sprijină pe experiență, se vor deștepta în ei instinctele sălbatice și maimuțărești și se vor strînge în jurul meu, ca în jurul salvatorului lor. Eu voi fi Mesia animalității regăsite. Oamenii se trag din animale, dar și-au trădat părinții. Eu readuc în sînul adevăratei lor familii pe acești fii rătăciți și redau tuturora fericirea pierdută. Dacă în noul regat religia ar fi admisă, ei m-ar adora ca pe Dumnezeu.

― Iartă-mă, îi spusei, dumneata îmi pari prea inteligent și prea altruist pentru ca să poți deveni animal. De ce nu începi cu dumneata însuți, dacă în adevăr crezi că animalitatea e cel mai mare bine?

― Nu m-ați înțeles, răspunse cu tristețe uriașul bătrîn. Ca toți mîntuitorii, eu trebuie să mă sacrific, pentru fericirea celorlalți. Ca și lui Moise, îmi este dat să întrevăd pămîntul făgăduinței, dar trebuie să renunț de a ajunge acolo. Altfel, cine ar conduce opera imensă de îndobitocire, pe care am conceput-o? Cine ar răspîndi cuvîntul salvator? Eu sînt contrariul îmblînzitorului: trebuie să transform pe oamenii civilizați în sălbatici. Și dacă dresorii trebuie să fie puțin feroci, pentru a stăpîni pe cei feroci, eu, din contra, sînt condamnat să-mi păstrez inteligența, ca să suprim inteligența. M-ați înțeles, în sfîrșit?

Ca să-l fac să plece, a trebuit să-i promit că mă voi gîndi la proiectul său și că am să-i comunic hotărîrea mea într-o săptămînă. Și Sarmihiel, profetul ”întoarcerii la natură”, ieși solemn din camera mea, după ce mai întîi mă fixă cu ochii săi imenși și albi.

mai multă Proză satirică de Giovanni Papini sau Gog