Oița curajoasă

de Rodica Tott

Un lup a fost mîncat de-o oaie!

Acest eveniment ieșit din comun nu numai că a zguduit munții, dar vestea s-a dus pînă departe, hăt, în Capitală, de unde ziarele au răspîndit-o apoi în lumea întreagă. Primii care au sosit la fața locului au fost ciobanii din împrejurimi. Nu se arătau curioși ci, mai degrabă, speriați:

― Vai de capul tău, Petreo! îl căinau ei pe cioban. Dacă erai înțelept, tăceai din gură.

― Cum să trec sub tăcere asemenea ispravă? a exclamat cu mîndrie, Petre. Ba, cînd am văzut cum înghite oița mea ditamai lupul, am luat aparatul de fotografiat și am făcut o grămadă de poze. Acum pozele astea apar în toate ziarele pămîntului, iar voi nu vă mai găsiți locul de invidie!

Ciobanii nu i-au mai spus nimic și au plecat clătinînd din cap. După aceea a venit un grup de specialiști de la Direcția județeană. Au privit oaia, au admirat pozele, l-au felicitat pe Petre și au dat dispoziție ca, de îndată, să se clădească în poiană un complex turistic. Hotelul cu 300 de camere, ”La oaia curajoasă”, a fost construit în mai puțin de o lună. Supermagazinul ”Avîntul oilor”, cel artizanal ”Lîna de aur”, ca și restaurantul ”Turma fericită”, au apărut cum s-ar spune, peste noapte. Odată cu darea în funcțiune a acestor obiective comerciale, la stînă au început să sosească zeci și sute de personalități, atît din țară, cît și de peste hotare. Primul drum îl făceau, bineînțeles, la Petre și, după ce acesta îi omenea cum se cuvine (acum avea în subordine peste cincizeci de ajutoare), vizitau țarcul în care celebra oiță behăia fericită, apoi își vedea fiecare de treabă. Pentru că, trebuie s-o spunem, nimeni nu venea aici fără vreun scop anume. Treburile erau numeroase și de răspundere.

Astfel, un grup de savanți, din diferite departamente, cercetară și decretară drept ”ape miraculoase, dătătoare de puteri uluitoare” toate izvoarele din jurul stînii, pe o rază de 50 km. În urma acestei descoperiri, firma nou înființată ”Apă și energie”, încheia (pentru început) contracte avantajoase cu două trusturi specializate în prepararea sucurilor destinate populației active. De asemenea, Asociația homeopaților din M., prin entuziaștii săi căutători de leacuri, descoperi în poiana curajoasei oițe o plantă (unică în lume) în stare să vindece, în mod spectaculos, frica: energetica oițis. Cererile de export în această direcție au depășit orice așteptări. Conform legii cererei și a ofertei, prețul cel mai mare pentru un kilogram de energetica oițis (devenit și preț oficial) a fost oferit de țările cu cele mai mari investiții în armament.

Datorită beneficului aer respirat de oița lui Petre, foarte curînd, la complexul turistic au sosit atît de multe solicitări pentru petrecerea vacanței, încît numărul lor înregistrat într-o singură zi l-a depășit pe cel înregistrat, în două săptămîni, de renumitele stațiuni climaterice Saint Moritz, Locarno, Karlovy Vary, Biarritz și chiar neîntrecuta Poiană a Brașovului.

O foarte mare căutare aveau, bineînțeles, produsele lactate (provenite de la oi), îmbrăcămintea de lînă, cîntecele mioritice, spectacolele cu teme din mediul montan, ca să nu mai vorbim de frumoasele cojoace din blană de miel, cu motive folclorice, despre a căror frumusețe se dusese vestea pînă-n Țara soarelui răsare. Venind în întîmpinarea acestor cereri au luat ființă o serie de întreprinderi: pentru prepararea și desfacerea produselor lactate, pentru confecții din lînă, o cooperativă meșteșugărească pentru confecționarea cojoacelor și un atelier foto pentru cei ce doreau să se fotografieze cu o mînă pe creștetul oiței. De asemenea, turiștilor amatori de camping li s-au pus la dispoziție, prin intermediul magazinului ”Stînișoara particulară”, mini căsuțe în forme de țarc (acoperit) sau de stînă. Dar nici viața spirituală a locului n-a fost neglijată. Astfel, la clubul Casei de cultură (construită la cererea tineretului) s-a înființat cenaclul „Oița literară”, cu trei secții pentru toate genurile. În sala de spectacole – cităm de pe afișul unei singure săptămîni – au rulat filmele ”Oaia cu cinci picioare” cu Fernandel, filmul documentar ”Oaia care l-a mîncat pe lup” (evident, oaia lui Petre) și filmul artistic ”Ghici cine vine la stînă?” producție a Casei de filme numărul 2. Sîmbătă și duminică, matineu și seara, s-au jucat cunoscutele piese de teatru ”Mielul extraterestru” și ”Comoara din fîntîna oilor”. Cu ocazia împlinirii a patru luni de la data evenimentului, pe scena Casei de cultură s-a desfășurat, în fața unei numeroase asistențe, frumosul festival de cîntece și dansuri ”Bîr, oiță, bîr”. În acest timp, Petre ciobanul dădea interviuri ziariștilor autohtoni și străini, zîmbea în fața camerelor de luat vederi și învăța limba engleză, pentru a putea face față rolului dintr-o coproducție franco-italo-canadiană, film inspirat, firește, din biografia nemaipomenitei oițe.

Prins în astfel de treburi, Petre nu a observat sau, mai bine zis, a observat prea tîrziu că în stîna lui nu mai exista nici urmă de turmă. Rămăsese în țarcul ei glorios doar oița ce-l înfruntase pe lup, gravă și cu privirea fixă ațintită spre firma fotografului.

― Unde-i turma? l-a întrebat Petre, nedumerit pe unul dintre subalterni.

― Păi, o parte dintre miei au fost tăiați pentru mesele pe care le-ați oferit vizitatorilor, iar alta a fost sacrificată pentru cojoace. Cît despre oi, ce să zic? După ce au fost tunse și mulse, au murit.

― De ce?

― N-au mai avut unde să pască.

― Bine că a scăpat cu viață măcar oița curajoasă.

― N-a scăpat nici ea, săraca. Însă ca să nu dea faliment, fotograful a împăiat-o!

Și-ncă n-ar fi fost nimic. Dar, cînd la unitatea de care aparținea stîna s-a aflat că nu mai există în inventar picior de oaie, l-au chemat pe Petre și i-au pus în vedere două lucruri: să plătească paguba și după aceea să se ducă unde-o vedea cu ochii.

Ciobanii, cei care-l căinaseră la început, aflînd ce i s-a întîmplat au clătinat iarăși din cap, cu părere de rău. Iar unul dintre ei a rostit cu înțelepciune:

― Așa-i trebuie, dacă n-a știut să tacă! Uite, în vara asta, una dintre oițele mele a mîncat trei lupi și n-am spus nimănui un cuvînt. Că n-oi fi nebun să mă țin de poze și să rămîn fără turmă!

mai multă Proză satirică de Rodica Tott