Ventuze
Miţa şi anti-Miţa
Existenţialei Miţa
I-a rupt trăznetul rochiţa,
Cum făcu, cum nu făcu,
Că-n furou rămase, tu!
Asta îi mări-ndoiala
Miţei existenţiala,
Acest fapt incoerent
Azvîrlind-o-n transcendent.
Cum?
Cum faci ca să te doară?
Problema nu-i uşoară,
Fiindcă fiind mic
N-ai dreptul la nimic.
Îţi pui o piatră-n gheată
Şi-ncerci să faci o roată
În pat, ca oarba baba –
Aşa-i că e degeaba?
Să-ţi scoţi un dinte-ţi vine,
Dar nici o usturime!
Uf, domnule dentist,
De ce nu pot fi trist?
Ce faci? Vîri nasu-n stup?
Albinele îşi rup
În el atîtea ace?
Nu simţi nimic, ei, drace!
Nefericit mai eşti,
Durerea greu s-obţine!
Aşteaptă dar să creşti
Şi vei urla ca mine.
Răzbunare
O molie degeaba
Îşi începuse treaba
Că vine gospodina
Şi zvîrl! cu naftalina.
- De ce mi-o sufli-n nas,
Vrei să tuşesc şi azi?
Vrei să strănut din nou?
Te prind eu în cavou.
Vine
Vine tristeţea de la sine,
Aşa cum ştiu doar eu că vine
Mă ia foarte frumos de braţ
Zicîndu-mi foarte simplu: - Haţ!
- Eu nu am timp de haţul tău,
Tristeţe, pentru dumnezeu!
Cată-ţi te rog un alt nătîng,
Poftim, iar m-ai făcut să plîng.
Pe trei spirale
Călare pe un şarpe
Prin cerul cu eşarfe,
Eu am fugit din rai:
Nu mai era mălai.
Toţi sfinţii: „Stai, mă, stai.
Acuma e de trai”
Dar eu pe trei spirale
De şarpe, fugi la vale!
Pss!
Ce odihniţi sînt morţii!
Şi-au cheltuit toţi orţii
Şi-acum trag la aghioase,
Cu oase fără oase.
Odihna mortului!
Să fiu al dracului
De nu-i aici misterul
Din care creşte cerul.
Cu stelele-i cu tot.
În gura unui mort
Sîntem cuvinte noi,
De dincolo de-apoi.
Oftat
Se plînge porcul supărat:
În iad să fii şi-i mai curat!
La orice pas – ce murdărie!
Ce bălegar, ce scîrnăvie!
Şi culmea culmilor – oftat –
Să nu poţi să mănînci... (oftat)
Căci dacă-ai pus un pic pe limbă,
Îndată soarta ţi se schimbă!
Te prind de ceafă şi te taie
Şi te mănîncă în tigaie ...
înapoi la Autori, Referinte, Poezie satirică