Dulapul îndrăgostit
de Emil Brumaru
Cîntec
În carnea noastră fragedă doar vîntul
Își pune gura moale ca un crin
Și străvezii doar sufletele vin
Și roua să ne mîngîie veșmîntul.
Pășim uimiți alăturea de cerbii
Catifelați, cu gîndurile crude
Și pasul nostru umed îl aude
Numai urechea florilor și-a ierbii.
Dar uneori tristețea ne încearcă
Primejdios, cum miezul unor nuferi
Lopata de pe-o margine de barcă.
O, prospețimea de-a putea să suferi!
Să azvîrlim poemele în troace
Să azvîrlim poemele în troace
De bulion cu franjurile moi
Și-n dup-amiezi cu muște columbace,
Printre gigante bule de oloi,
Să mursecăm femeilor dulci țîța
Cea prinsă,-n sus să stea, de sfîrc cu ață,
Cu nara dilatată de tărîța
Mărarelor tocate pentru rațe!
Să prețuim în perne șolduri dalbe!
Obraji mai proaspeți are Dumnezeu?
Au roua sau smîntîna sînt mai albe?
Au rostogolul sferei e mai greu?
Și să cîntăm, cît ne mai ține firea,
La orga hidraulică iubirea!
Marș
Tăia-vom rîma cu toporul
De groasă ce-i.
Naivi, audia-vom corul
Grașilor miei.
Vom ajuta melcii la treabă.
Roua din prag
O vom căra, subtili, în roabă
Din lemn de fag.
Și pentru a-i mări misterul,
Cînd cade jos,
O să umflăm cu țeava mărul
Cel unsuros.
Apoi vom scărpina copacii
Să crească blînd.
Preapofticioși, ugerul vacii
Vom lua mulgînd.
Și astfel, spre-a ne trece veacul,
Din tată-n fiu
Vom coace-n role vechi dovleacul
Portocaliu.
Elegie
Apoi am fost lăsat să plec în lume
Printre izvoare ce au prund și spume
Și printre fluturi orbi izbind în mine
Aripile lor mari cu țigle fine.
Și într-un lac, către sfîrșitul zilei,
S-alunec vrînd în undele ce fac
Bulboane moi de lapte și vanilii,
M-a îndrăgit nimfa acelui lac.
Și ne-am iubit priviți suav de-o turmă
De june junci, dar am fugit pe urmă
Căci mîngîierea-i mă făcea să sufăr
Ca nufărul de globul altui nufăr.
Atunci ea s-a rugat cu vorbe crude,
Miresmele făcîndu-le s-asude
În izuri iui și melcii să pocnească,
De-a pururi trupurile să ni se unească!
Și ce mi s-a-ntîmplat nu pot a spune
Nici celor mai nefericite pagini.
Sălbăticiune am rămas, sălbăticiune,
Surîs a fumuriilor paragini.
Bulionul
Închis în pieptul sticlelor largi zac.
Ermetic dopuri josnice mă strîng.
Mă ocărăsc sigilii după plac.
Sînt inima ce bate-n raftul stîng
Al unui grosolan bufet nătîng
Plin cu scrumbii. Vă par vulgar și-opac.
Injurii fără nici o socoteală.
De-ajuns mi-i un bulbuc mai colorat.
Sînt sufletul tomatelor! Mă scoală
Orgoliul lor din limpedele-mi pat.
Elegie II
Îngăduie-mi să-ți spun ciupicii lucii
Plini de zambila gleznelor, ucis,
Jartiera cum înconjură năucii
Ciorapi purtați de tine ca-ntr-un vis.
Oh, fusta ta (piu-piu!) scoate-o cu totul!
Dă-mi lingurițe lungi ca să mănînc
Cu grație și-ndurerat compotul
Din peștera castronului adînc.
Și lasă-mi trupul moale să se culce
Alături de al tău. De ce nu vrei
Să mi-l destrami ca pe o cîrpă dulce
De borangic muiată în ulei?
Bagatela
Diavoli subțiri, din pură încîntare,
Degenerați la suflet și copită,
Suflau, spre a ne duce în ispită,
Prin mosorele globuri verzi pe care,
Înfășurate-n lungile lor gene,
Cu sîrme-n sfîrc și coapsele umflate
În moi butuci de umbră, sub lacate,
Fecioarele pluteau trîntite-alene…
Elegie III
Mai știi dup-amiaza să-ți bagi
Sub pompe picioarele dragi
Și mînile albe să-ți culci
Pe burta borcanelor dulci?
Și spune-mi, oh, spune-mi, mai ai
Esența aceea de ceai
Din care-ți plăcea să servești
Motanii sosiți în calești?
Și-acel bulion legendar
Ce viața-mi umplea de fiori,
Clocind lîngă ziduri de var:
Beții, strălucire, amor?
Poveste
Lîng-un șarpe de mătase
S-a oprit o floare verde
Fericită să-i dezmierde
Liniștea primejdioasă.
Dar pufoși de spaimă cerbii
L-au strivit și-ntre izvoare
Singur-a rămas o floare
Peste frăgezimea ierbii.
Bocet de adult
În van mă-ndeamnă la păcate
Crini cu petale suflecate
De li se vede tot parfumul,
Mi-e tot mai leneș, frate, drumul.
În lămpi fitilul nu mai are pîlp,
Fluturii mei sînt arși de vii la stîlp.
Mă trezesc de dimineață
Înger condamnat la viață
Și mă seacă, frate, seacă
Tot ce trece și-o să treacă:
Dulcele tren de persoane
Cu coconi și cu cocoane
Mirosind la geamuri zarea
Pîn-i-apucă disperarea.
Și mă doare, frate, doare
Tot ce stă pe policioare:
Praful cu grumaz de rază,
Roua de după amiază,
Aerul din sticlă, moale,
Amintirea dumitale…
înapoi la Autori, Referinte, Titluri, Poezie satirică