A venit inspectorul

de Rene Goscinny

Învățătoarea noastră a intrat în clasă foarte nervoasă: „Dragii mei, azi e o zi deosebită pentru noi toți! Domnul inspector a venit la noi în școală, ne-a spus ea, și contez pe voi să fiți cuminți și să faceți o impresie bună”. Noi am promis imediat că o să iasă bine, de altfel, învățătoarea n-are dreptate să se neliniștească, sîntem aproape totdeauna cuminți.

„Vă atrag atenția, ne-a mai spus învățătoarea, că avem un inspector nou. Cel dinainte, care se obișnuise cu noi, s-a pensionat”... și pe urmă ne-a dat o grămadă de sfaturi, ne-a interzis să vorbim neîntrebați, ne-a cerut să nu mai rîdem fără permisiune, să nu mai aruncăm cu bile pe jos prin clasă, cum am făcut data trecută la inspecție, i-a cerut lui Alceste să înceteze cu mîncatul cînd va veni inspectorul și i-a spus lui Clotaire, care este codașul clasei, să nu se mai facă remarcat. Uneori mă întreb dacă nu cumva învățătoarea ne ia drept niște caraghioși. Dar fiindcă ținem la ea, i-am promis tot ce-a vrut.

Învățătoarea s-a uitat pe urmă să vadă dacă și clasa și noi eram curați și ne-a zis că sala de clasă e mai curată decît mulți dintre noi. Pe urmă, i-a cerut lui Agnan, care era premiantul clasei și răsfățatul învățătoarei să pună cerneală în călimări, asta pentru cazul în care inspectorul o să ne dea vreo dictare. Agnan a luat sticla de cerneală și tocmai începea să toarne în călimările din prima bancă, acolo unde stau Cyrille și Joachim, cînd cineva a strigat: „Inspectorul!”. Agnan s-a speriat așa de tare c-a vărsat cerneala pe toată banca. Bineînțeles că era o glumă, inspectorul nu apăruse, dar învățătoarea s-a supărat foc. „Te-am văzut, Clotaire, a zis ea. Tu ai făcut gluma asta proastă. Treci la colț!”. Clotaire a început să plîngă și să spună că dacă rămîne la colț, inspectorul o să-l remarce și-o să-l întrebe, și el, pentru că nu știe nimic, o să plîngă și nici nu era o glumă, că el l-a văzut pe inspector cum trecea prin curte cu directorul și fiindcă asta era adevărat, învățătoarea a zis că bine, de data asta treacă-meargă. Necazul era că prima bancă se murdărise toată cu cerneală și atunci învățătoarea a zis că trebuie s-o mutăm în spate fiindcă acolo n-o să se vadă.

Ne-am pus pe treabă și ne plăcea mult de tot pentru că trebuia să mișcăm toate băncile și ne distram grozav și atunci a intrat inspectorul cu directorul.

N-a fost nevoie să ne sculăm din bănci pentru că oricum eram toți în picioare. și toată lumea a părut surprinsă.

„Aceștia sînt cei mici... sînt... sînt puțin cam împrăștiați” a spus directorul. „Văd, a zis inspectorul, stați jos, copii”. Ne-am așezat toți, dar pentru că apucasem deja să întoarcem prima bancă s-o ducem în fundul clasei, Cyrille și Joachim stăteau cu spatele la tablă. Inspectorul s-a uitat la învățătoare și a întrebat-o dacă cei doi elevi stăteau totdeauna așa în clasă. Învățătoarea a făcut o mutră de parcă ar fi fost Clotaire cînd îi punea cineva o întrebare, numai că ea nu s-a pus pe plîns. „Un mic incident...” a zis ea. Inspectorul nu prea părea încîntat, avea niște sprîncene groase, trase pe ochi. „Trebuie să aveți puțină autoritate, a zis el. Haideți, copii, să punem banca la loc”. Ne-am repezit cu toții în picioare și inspectorul a început să strige: „Nu toți, numai voi doi!” Cyrille și Joachim și-au întors banca și s-au așezat. Inspectorul ne-a zîmbit și și-a sprijinit mîinile de bancă. „Bun, a zis el, ce făceați voi înainte de a veni eu?”. „Mutam banca de aici”, a răspuns Cyrille. „Să nu mai vorbim despre bancă! a strigat inspectorul care părea tot mai nervos și la urma-urmei de ce s-o mutați de aici?” „Fiindcă e plină de cerneală” a zis Joachim. „Cerneală?” a întrebat inspectorul și și-a privit mîinile care erau albastre. Inspectorul a oftat, și și-a șters mîinile cu batista.

Noi am văzut imediat că nici inspectorul, nici învățătoarea și nici directorul n-aveau chef de glumă. Am hotărît să fim foarte cuminți. „După cum văd, aveți ceva probleme cu disciplina, i-a spus inspectorul învățătoarei, trebuie să folosiți puțină psihologie elementară” și pe urmă s-a întors spre noi, ne-a zîmbit, și și-a ridicat sprîncenele de pe ochi. „Copii, vreau să fiu pentru voi un prieten. Nu trebuie să vă temeți de mine, știu că vă place să vă amuzați și mie-mi place mult să rîd. Ia să vedem, știți gluma cu cei doi surzi: un surd spune altuia «Mergi la pescuit?» și celălalt spune «Nu, merg la pescuit». Atunci primul zice: «Mă rog, credeam că mergi la pescuit»”. Ce păcat că învățătoarea nu ne-a dat voie să rîdem, pentru că abia ne mai puteam ține de rîs. O să-i spun deseară lui tata poanta și-o să rîdă, sînt sigur că pe asta n-o știe. Inspectorul care putea rîde cînd avea el chef, a rîs tare mult, dar fiindcă a văzut că nimeni nu zicea nimic în clasă și-a tras sprîncenele pe ochi, a tușit și-a zis: „Gata, am rîs destul, la treabă acum”. „Tocmai studiam fabulele, a spus învățătoarea, «Corbul și vulpea»”. „Perfect, perfect, a spus inspectorul, ei bine, continuați”. Învățătoarea s-a făcut că se uită prin clasă, să aleagă la întîmplare un elev și l-a arătat pe Agnan cu degetul. „Agnan, recită-ne fabula”. Dar inspectorul a ridicat mîna. „Îmi permiteți, i-a spus învățătoarei, și pe urmă l-a arătat pe Clotaire. Tu, de-acolo, din spate, recită-mi această fabulă”. Clotaire a deschis gura și-a început să plîngă. „Ce mai are?” a întrebat inspectorul. Învățătoarea a zis că trebuie să-l scuze pe Clotaire, fiindcă este timid și atunci l-a întrebat pe Rufus. Rufus este un prieten de-al nostru, și tăticul lui este polițist.

Rufus a zis că nu știe fabula pe de rost, dar că știe el cam despre ce este vorba și a început să explice că era povestea unui corb care ținea în plisc o bucată de Roquefort. „Un Roquefort?” a întrebat inspectorul, care părea tot mai surprins. „Ba nu, a zis Alceste, era o bucată de Camembert”. „Aiurea, Camembert, a zis Rufus, corbul nici nu putea să-l țină în cioc, fiindcă e moale și curge și nici nu miroase frumos”. „N-o fi mirosind frumos, dar e foarte bun la gust, a răspuns Alceste. Și ce vrei să spui cu asta, ce, săpunul nu miroase frumos, dar are gust rău, eu știu, c-am încercat odată”. „Ha, a zis Rufus, ești un prost și am să-i spun lui tăticu să-i trîntească niște amenzi lui taică-tău”. și-au început să se bată.

Noi ne-am sculat toți în picioare, și-am început să strigăm, afară de Clotaire care mai plîngea încă în colțul lui și de Agnan care ieșise la tablă și recita „Corbul și vulpea”. Învățătoarea, inspectorul și directorul strigau: „Destul!”. Ne-am distrat toți pe cinste.

Cînd totul s-a potolit și ne-am așezat la loc, inspectorul și-a scos batista, s-a șters pe față și s-a mîzgălit tot cu cerneală și păcat că n-am avut voie să rîdem, fiindcă trebuia să ne ținem pînă se sună și nu mai puteam.

Inspectorul s-a apropiat de învățătoare și i-a strîns mîna. „Domnișoară, vă bucurați de toată simpatia mea. Niciodată, ca azi, nu mi-am dat seama în ce măsură meseria noastră e un martiraj. Continuați! Curaj! Bravo!” și a plecat foarte repede, cu directorul.

Noi ținem mult la învățătoarea noastră, dar uneori ea e nedreaptă cu noi. Mulțumită nouă a primit felicitări, dar ea ne-a pedepsit și ne-a încuiat în școală.

mai multă Proză satirică de Rene Goscinny