Romantism

de Art Buchwald

Unul dintre neajunsurile căsniciei și educației copiilor e acela că răpește existenței omenești doza necesară de romantism. Am, însă, un foarte bun prieten care a rezolvat într-un mod foarte original această problemă. În fiecare săptămînă își rezervă cîteva ore de romantism, cu propria soție.

În dimineața hotărîtă își sărută soția pentru despărțire și se duce la lucru. Pe la amiază, o cheamă la telefon și cu vocea puțin schimbată, o întreabă:

― Aici e George. Soțul e acasă?

― Nu, răspunde soția. Nătîngul și bătrînul meu soț a plecat la cancelarie.

― Vreau să ne vedem astăzi. Trebuie! o somează soțul.

― Nu pot. Sînt obligată să fiu acasă cînd se întorc copiii de la școală.

― Roagă vecina să te ajute. Spune-i că ai ceva urgent de rezolvat în oraș.

― Dar pot să fac eu asta... George?!

― Draga mea, te rog. Sîntem atît de puțin împreună!

― Mi-e frică.

― Te iubesc!

― Bine. Am să vin. Unde ne întîlnim?

― Undeva, unde nu ne cunoaște nimeni. Așteaptă-mă în colțul Aleii F, strada 14, la ora trei.

Soția își convinge vecina să aibă grijă de copii și se îmbracă în cea mai frumoasă rochie. Apoi, pleacă în oraș, parchează mașina pe o stradă apropiată și așteaptă în colț, nu departe de casă.

― Mă tem să nu ne recunoască cineva, iubitule, șoptește neliniștită.

― M-am învoit, o anunță soțul.

― Unde mergem?

― Pe celălalt mal al rîului se află un motel. Acolo ne oprim.

― Dar nu avem acte! protestează soția.

― Lasă, că aranjez eu la recepție. Tu rămîi în mașină pînă îmi conving omul...

Ajunși în cameră, ea strigă în panică:

― Nu mi-am luat periuța de dinți!

Soțul o sărută:

― Toată săptămîna m-am gîndit la tine.

― Și eu la fel, îl asigură ea. Nici nu știi cum am așteptat această clipă. Mi-era teamă că n-o mai apuc.

― Am vrut să-ți telefonez, dar mă gîndeam să nu ridice el receptorul...

― Aș, n-ar renunța el la televizor pentru un simplu apel telefonic. Dar soția ta ce face?

― Ce să facă? E ocupată cu educația copiilor, n-o mai interesează altceva. Mi-am anunțat secretara că sînt la o conferință. În caz că-i dă prin gînd să mă caute...

― Cît timp o să ne mai chinuim așa?

Soțul o sărută, căutînd s-o liniștească.

― Să ne bucurăm că este, așa cum este.

― Ce păcat că nu ne-am cunoscut mai demult.

La ora șase, după ce părăsesc motelul, prietenul meu își conduce soția în colțul aleii F, din strada 14.

― La revedere, iubitule, peste o săptămînă! îi spune ea, sărutîndu-l la despărțire.

― O să mi se pară un veac, îi răspunde el trist, urmărind-o cum se urcă în mașină.

Peste o oră, soțul se întoarce acasă.

― Ce mai e nou? îl întreabă soția ca de obicei.

― Ce să fie? Nimic. Aceeași plictiseală mereu. Dar, pe-aici, pe-acasă?

― O zi ca toate celelalte, oftează ea.

Soțul cască.

Amîndoi, însă, zîmbesc pe ascuns și se așează la masă pentru cină.

mai multă Proză satirică de Art Buchwald