Certificatul

de Paul Everac

Cînd Paulina îi spuse, după lungi pregătiri, că e gravidă, Dorel Solomonescu căzu într-o disperare neagră. Asta îi mai lipsea, dacă nu se despărțiseră la timp. În ultima vreme relația lor mergea tînjind, se iviseră împrejurul Paulinei cîteva prezențe suspecte, care stăteau oarecum în umbră, se insinuau vag, dar refuzau să dispară. Mai mult din inerție ei continuau să se vadă, cu o plăcere înjumătățită, și Dorel era destul de obosit ca să poată rupe. Și acum iată: din acele lîncede întîlniri o să pice iarăși un proces, cu recunoașterea de paternitate și pensie alimentară. Era prea mult, Dorel mai plătea două, a treia era în pronunțare după ce ajunseseră la Tribunalul Suprem și iarăși la instanța de fond. Era un destin groaznic să nu se poată apropia de o femeie fără să…

Nu era băiat urît Dorel, de acasă fusese înstărit, mai făcuse cîteva afaceri norocoase, plus salariul, la care se adăugau și primele, fiindcă era silitor. Muncea și în orele libere, pe la particulari, aduna cu grijă, risipea puțin. În ultima vreme se făcuse cam apucător, fiindcă trei pensii alimentare îi sfîrtecau salariul, iar Paulina era destul de pretențioasă. Cum naiba aveau alții noroc! Erau de o sută de ori mai muieratici decît el, și nu pățeau nimic. Dar acum se va învăța minte! De azi încolo… Ba nici măcar de azi încolo. Va vorbi cu prietenul său Draghină, acela are un doctor bun, un fel de rudă, și cu o taxă oarecare, fie ea cît de mare, va dovedi cu certificat în regulă că plodul Paulinei nu îi aparține, că el nu poate face copii. De ce să nu pună odată punct la toate aceste ghinioane? A fost destul cinstit și sufletist, i-au curs destui bani, fără nici un folos, în micile sale aventuri… Nu e cazul să se ruineze, să-și îngroape viitorul, doar nu e fraier.

Cu aceste socoteli în cap și cu hotărîrea de a da oricît ca să scape, Dorel Solomonescu se prezentă la doctorul Miculescu, în după-masa hotărîtă, după ce luă bonul de ordine și plăti la ghișeu taxa legală. Se purtă elegant, știa că Draghină îi pusese pila, n-avea de ce să se teamă. De-aceea, cînd după multe analize, jucîndu-și perfect rolul, doctorul îi dădu în sfîrșit diagnosticul, Dorel răsuflă ușurat: era declarat steril.

Doctorul Miculescu simți și nevoia să-l compătimească puțin, să-i arate viitorul în culori nu tocmai plăcute. Politicos, Dorel îl ascultă, zîmbind în interiorul său: iată ce înseamnă treaba bine făcută! Iată ce înseamnă un pehlivan care știe meserie! Ce înseamnă o pilă pusă la fix! Și care ține! Asculta și el acum, cu capul puțin plecat, făcîndu-se trist.

― Dar să știi, zicea doctorul, că lucrul nu e definitiv compromis. Eu am să-ți recomand un tratament, și o să încercăm, o să ne zbatem… Ar fi păcat, un cadru tînăr al societății noastre, un om construit bine, plăcut la înfățișare…

― E dat dracului, își zicea Dorel în sinea sa, ia uite ce vrajă are, ce papagal! Vrea să mă convingă, auzi, el pe mine! Are haz! Și tare, cu un surîs modest: ”Bine, domle doctor, o să facem. Să-mi prescrieți ceva acolo. Poate e nevoie să merg și la băi – și Dorel hohotea în interior, victorios.

― Da, o să fie nevoie. O să-ți dăm și o recomandare în acest sens.

― Excelent! zise Dorel, și trase cu ochii doctorului, excelent, dom doctor! Mă duc și mă refac, știți cum!?

― E cazul, zicea doctorul, dumneata o să vrei să ai într-o zi familie și ar fi păcat… Eu am mai avut un pacient ca dumneata și s-a vindecat complet, azi are doi copii, îmi mulțumește. E adevărat însă că a fost perseverent, s-a ținut de ce i-am prescris.

― Acum ar fi vremea să mă mai lase, gîndi Dorel, pentru banii care îi dau a spus destul.

Și dădu să se scoale, dar doctorul mai umplu zece minute cu povețe. – Vrea loz mare, al dracului, își zise Dorel. Taci mă din gură naibii, că tot nu-ți dau mai mult, ți-ajunge un miar, hai și încă cinci sute de la mine, și slăbește-mă. Iar din cap dădea politicos, înțelegător: – Bine, bine, dom doctor! Făcîndu-i tot mai des cu sanchipontu.

― Ai ceva și la ochi? se interesă doctorul Miculescu, ia treci puțin la fereastră să te examinez.

― Ho, nebune, văd că nu știi de glumă, mormăi în sinea sa Dorel. Și refuzînd să mai urmeze teatrul ăsta cam lung, scoase banii în plic să-i dea.

Spre marea sa mirare doctorul refuză plicul, chiar cînd el mai adăugă 500 de lei. Ei comedie ca asta! Face pe mărețul, animalul! Nu-i ajunge! Ori te pomenești că au vorbit cu Draghină și s-au înțeles altfel.

Și mai mare a fost mirarea cînd pomenind numele lui Draghină, doctorul nu avu nici un fel de reacție. Nu-l cunoștea. Ăsta ori joacă tare pe principialul, ori crede că sînt fraierul lumii. Ori o fi ascultînd cineva pe aici. Și Dorel vîrî repede plicul în buzunar, jurînd să nu dea nici un firfiric în plus.

― Nu sînteți doctorul Niculescu? întrebă el brusc, pentru control.

― Nu. Sînt doctorul Miculescu. Trebuia să fie dr. Niculescu, dar am schimbat tura, din cauza unor împrejurări. Așa că, revenind, tinere, nu fii disperat, o să se aranjeze totul. În doi-trei ani, dacă faci tot ce e necesar, vei putea fi în sfîrșit un fericit tată și să oferi societății noastre… Stai să-ți dau certificatul, unde fugi așa? …

mai multă Proză satirică de Paul Everac