Vorbiți păsărește?

Grădina zoologică. În biroul directorului intră un tînăr.

Tînărul: Tovarășe director, mulțumiți cerului că m-am hotărît să vin! Vorbiți păsărește?

Directorul: Nu. Cine ești dumneata?

Tînărul: Recunoașteți, ați simțit cu acuitate lipsa unui translator, nu?

Directorul: Ce fel... de translator?

Tînărul: Asta-i bună! A unuia care să spună ce vorbesc păsările și animalele!

Directorul: Dumneata le înțelegi graiul?!

Tînărul: De mic! Seara, după ce toți ai casei se culcau, pasiunea îmi șoptea: "Scoală-te! Du-te și cercetează graiul animalelor, altfel n-ai să-l poți convinge pe tovarășul director să te angajeze!"

Directorul: Înțeleg. Vrei un post!

Tînărul: Printre altele! și, cum vă spun, mă sculam, umblam prin pădure cu ochii cîrpiți de somn, dar cu urechile ciulite. "Au-auuu", sunetul onomatopeic al lupului roșcat de pădure, ajungea pînă la mine. Trupul mi se încrîncena de frică, însă mintea îmi lucra cu repeziciune: asocia, disocia și iar asocia sunete. Astfel am înțeles că: "au-auuu", cu accentul pe prima silabă, nu înseamnă altceva decît verbul de conjugarea IV-a "a veni", în engleză "to come", în franceză "venir", în rusă "suda", în germană "com". Iar "au-auuu", cu accentul pe a doua silabă, înseamnă tot "a veni", dar mai repede, cum am zice noi "cu sufletul la gură"!

Directorul: Foarte interesant!

Tînărul: N-am disprețuit nici păsările din ogradă. Știți cum se traduce banalul "cucurigu"?

Directorul: Probabil, "sculați-vă!" sau "deșteptarea"...

Tînărul: Nu! Sau, mai precis, a avut și un astfel de înțeles, dar numai pînă la retragerea aureliană. După această dată, în urma năvălirilor barbare, "cucurigu" suferă o schimbare, eu aș zice esențială, căpătînd sens de prevenire a speciei: "atențiune", în engleză "atention", în germană "ahtung", și în rusă "vnimanie".

Directorul: De fapt, ce pregătire ai d-ta?

Tînărul: Filologia! Lucrarea mea de stat n-a trădat însă pasiunea pentru animale. Vă spun doar titlul: "Evoluția vocalei a, în substantivul câine de la Dosoftei încoace". Acum aș vrea să întocmesc un dicționar animalo-păsăresc...

Directorul: E o idee. Lucrătorii parcului nostru zoologic ar avea nevoie de un astfel de dicționar. Un mistreț, să zicem, tînjește: nu mai mănîncă, refuză să bea apă și chiar să se noroiască. Îngrijitorul intervine: "Ce te supără, dragă Ghiță?"

Tînărul: Și animalul răspunde: "groh-groh!" Inima! În franceză "coeur", în rusă "serdțe", în engleză "heart" ș.a.m.d.

Directorul: Formidabil! Ce facem, însă, că n-am liber decît un post de îngijitor categoria a III-a?

Tînărul: E bun și ăsta!

Directorul: Nu pot să încadrez un om de valoarea dumitale într-o categorie inferioară. Prefer să-ți creez o nouă secție zoolingvistică. Dar unde?

Tînărul: Cum, unde? În București!

Directorul: Renunți cumva la studierea limbajului autentic al animalelor?

Tînărul: Cum să renunț? Asta-i muncă de-o viață!

Directorul: Îmi pare rău, dar cu animalele de aici nu mai e nimic de făcut. Au limbajul alterat. Din cauza unor vizitatori, au învățat tot felul de expresii argotice. Poți să le incluzi în dicționarul dumitale din moment ce nu au o valoare universală?!

Tînărul: Și unde v-ați gîndit să înființați noua secție?

Directorul: La Gura Humorului sau la Prundul Bîrgăului.

Tînărul: Undeee?!?

Directorul: Acolo o să găsești toate animalele pădurii.

Tînărul: Nu m-am dus eu, cînd m-au repartizat, la Urziceni, darămite la Prundul Bîrgăului!

Directorul: Ziceai ceva de pasiune, de...

Tînărul: Pasiune! Și dacă o să mă trezesc noaptea cu un urs care, sătul de singurătate, are poftă de-o discuție filozofică?!

Directorul: Îl îndrumi să vină la noi, la Centrală.

Tînărul: Bravo! Pe urși îi primiți în București, dar pe un tînăr savant, nu!

mai multă Proză satirică de C. Turturică