Gigel
Cred că aceste două rînduri spune tot, ca dramă sufletească și definitiv produs între noi pentru totdeauna.
Am plecat de-acasă pentru veci.
Ca să nu cauți degeaba, comemorez aicea cele cîteva lucruri pe care le-am luat din casă, ca fiind ale mele personale:
1. Lei 1475, bani numeral, din biroul tău.
2. Cățelul cu harnașamentul complect.
3. Lengeria trusoului de pat și corp.
4. Vesela de la nuntă.
5. Garderopa mea.
6. Trei kilograme de zahăr tos.
7. Una sticlă untdelemn de ulei.
8. Patru cîrpe de praf și periile de ghete cu pluș crem.
9. Diferite mobile și obiecte, ca mașina de gătit, becurile electrice etc. Ți-am lăsat biroul care nu mă privește și în cutia căruia vei găsi toate lucrurile din casă care îți aparțin.
10. Diferite mărunțișuri, ca haina ta de blană, aparatul de radio, televizorul, perdelele, argintăria, vesela și altele care nu-mi revine acuma în minte, fiind enervată, că n-a venit încă a doua oară camionul să le ia, dar tocmai acum sună în față și probabil c-a venit. Treaba ta cu divorțul și de pensie alimentară nu te iert, căci ai fost o canalie și m-am jertfit într-un mod ireproșabil pentru tine, ceea ce d-aia ți le spun ca să știi.
Să nu mă cauți la mama, căci nu voi fi acolo, dar e degeaba fiindcă nu mă mai împac, lupta mea sufletească pentru tine fiind un ce din domeniul trecutului, căci motivul tu ai fost, cînd te-am surprins în patul acelei femei, în timp ce erai martor la tribunal, iar minciuna că asta e o invenție de-a mea, mi-a repugnit întotdeauna, fiind un sentiment care eu n-am fost crescută așa și este absolut inutil. Dar nici nu vreau să mai discut despre acest moment odios, căci era și urîtă după cum am auzit din sorgintea cui mi-a spus iar, ca grasă, ce să mai vorbim, căci acesta a fost genul tău întotdeauna și nu o femeie cinstită și fină ca mine. Dar să nu crezi tu că s-a isprăvit lumea pentru un bărbat și, chiar în această noapte, voi pune în practică răzbunarea mea și-am să mă împac cu el, deși sîntem certați de trei zile, căci eram indignată din cauza ta și-așa am făcut, ca o proastă, toată viața, cu toți cei care m-au iubit, certîndu-mă cu ei din cauza ta, căci aveam remușcări că te-nșel și mai bine mi-am zis că dăi dracului pe toți, că poate mă prinzi și n-aș vrea să iasă ceva impropriu pentru reputația mea care o am din familie și nu-ți permit ție să mi-o terfelești în brațele acelei femei făcînd pe martorul la tribunal, deși negi ca un sperjur. Dar Dumnezeu e bun și știu că te va pedepsi dînd și acatist în acest scop, căci nu se poate să-ți bați joc de mine și de copilul pe care-l avem, fiind lipsit complect de cel mai sfînt articol de fond al unui om, și anume caracter. De aceea termin pentru totdeauna, căci mai bine niciodată decît mai tîrziu și semnez pentru ultima dată,
Cornelia
P.S. Era să-ți mai spun ceva, dar mai bine lasă, ca să vezi și singur, că am luat și covoarele.
mai multă Proză satirică de Tudor Mușatescu
