Copilul orfan și misterioasa sa mamă

de Jaroslav Hašek

Poveste duioasă din presa burgheză

CAPITOLUL I

Copilul orfan cu ochi albaștri

O chema Tonicika și ducea dorul dragostei de mamă și de tată. Apoi ajunse pe mîinile unui negustor, în prăvălia căruia venea după cumpărături slujnica unui redactor de la un anumit ziar burghez.

Sosi și așa-numitul sezon al castraveților. Redactorii n-aveau despre ce să scrie.

Și Tonicika avea niște ochișori albaștri...

De atîta plîns mi-a picat și condeiul din mînă...

CAPITOLUL II

Poștașul și mandatul

Cu pasu-i sprinten, factorul Jan Hromada (etatea patruzeci și cinci de ani, nu-i dai vîrsta, catolic, căsătorit, domiciliat în Libice, județul Kolin pe Elba) intră cu un mandat poștal în dugheana în care slujea copilul orfan.

― Tonicika e aici? întrebă el cu o voce tremurătoare, căci văzuse ce scria pe mandat.

― Da, răspunse tot cu voce tremurătoare negustorul, în clipa în care poștașul adăugase cu tremurătoare:

― Îi aduc o sută de coroane.

Pe mandat erau scrise următoarele: ”Dragul meu copil! Iartă-mă, n-am încotro, nu mai pot să mă ascund! Sînt mama ta și am stat de vorbă cu tine. Mi se frînge inima. Fii vrednică și ai încredere în atotputernicul Dumnezeu, care nu te va părăsi! Îți trimit deocamdată o sută de coroane. A ta mamă!”

Cînd îi citiră Tonicikăi aceste rînduri, biata copilă scăpă din mînă un vas cu trei litri de spirt, care se întinse prin toată dugheana. Își putea îngădui asemenea ispravă: avea doar o sută de coroane.

CAPITOLUL III

Fapta eroică a pensionarului Pavlik

În clipa următoare intră în prăvălie pensionarul Josef Theodor Pavlik, în vîrstă de șaizeci și cinci de ani. În mînă ținea un trabuc aprins. Văzînd că în prăvălie se vărsase spirt denaturat, bravul pensionar aruncă, fără să șovăie, trabucul încins pe fereastra deschisă, drept în capul unui trecător. Fapta aceasta merită toată admirația, fiind o mărturie grăitoare a unui curaj neobișnuit, dublat de-o extraordinară prezență de spirit, căci altfel spirtul putea să ia foc și, întrucît în dugheană se mai afla și un butoi mare cu benzină, catastrofa ar fi putut pune capăt acestei duioase istorisiri. O dată cu trupurile carbonizate ale celor surprinși în dugheana incendiată ar fi luat sfîrșit și această duioasă istorisire. Dar fapta pensionarului cu pricina e cu atît mai meritorie cu cît ea a avut darul să salveze, spre binele statului, pe factorul poștal, cu geanta doldora de parale.

Ministrul Comerțului se adresă acestui erou cu mesajul: ”Slavă Domnului!”

Cînd ieși din prăvălie, pensionarul Pavlik nu-și mai găsi trabucul aruncat pe fereastră. Îl fumase trecătorul căruia îi căzuse în cap.

CAPITOLUL IV

Fapta negustorească a unui comersant

La un sfert de ceas de la primirea sumei de o sută de coroane pentru Tonicika, negustorul își părăsi prăvălia. Se urcă în tramvaiul electric și porni spre redacția ziarului unde lucra stăpînul servitoarei care făcea cumpărăturile în dugheana lui. Se ducea anume să-i facă o vizită domnului redactor cu pricina. Precum se vede, lucrurile se desfășurau cum nu se poate mai frumos.

A stat de vorbă mai bine de un ceas cu domnul redactor. Redactorul radia de bucurie. O poveste atît de duioasă, picată din cer tocmai în plin sezon al castraveților!

― Mîine va apare în ziar, îi spuse la despărțire negustorului. Firește, numele dumneavoastră va figura integral.

După care negustorul se duse la secția ”Mica publicitate” și comandă pentru a doua zi un inserat bine plasat în pagină.

În ziua aceea făcuse o vînzare obișnuită.

CAPITOLUL V

Urmările articolului ”Mama misterioasă”

Redactorul s-a ținut de cuvînt.

În ziua următoare ziarul a publicat articolul intitulat: ”Mama misterioasă”. Ocupa mai bine de trei coloane. Introducerea lacrimogenă era stoarsă din Marlitt, Carlen, Swan și alte scriitoare bocitoare.

Urma apoi numele actualului protector al Tonicikăi: comersantul Vaclav Zeman din strada Kaminsky numărul 18. Iar la ultima pagină, la rubrica ”Publicității”, se putea citi următorul inserat:

”Vaclav Zeman, comersant de articole coloniale, strada Kaminsky numărul 18, recomandă onoratului public magazinul său bogat asortat cu articole de băcănie. Brînzeturi, mezeluri, conserve de carne și conserve de pește. Vinuri excelente, negru și alb, 1 litru 1 k. Excelente amestecuri de cafea cu 2 k 20 h. Zahărul mai ieftin ca oriunde. Litrul de rom de la 80 de heleri în sus. Unt proaspăt pentru ceai în permanență.”

În ziua aceea femeile și fetele din Vinohrady nu avură altă dorință decît să vină s-o vadă pe Tonicika și să plîngă cu ea chiar în prăvălie.

Și s-a plîns acolo din zori și pînă-n seară. De atîta plîns Tonicikăi îi secară ochii. Și se văzu nevoită să miroase de cîteva ori ceapă în spatele tejghelei, ca să poată lăcrima din nou.

Se găsiră și cîțiva moșnegi care s-o ciupească de obrăjori. Gestul nu putea fi luat în nume de rău, căci copila abia împlinise cincisprezece ani. Și în boceala aceea generală se auzeau glasuri care strigau:

― Dați-mi un kilogram de cafea!

― Mie un kilogram de zahăr!

― Un litru de rom, vă rog!

― O sticlă de vin!

Vaclav Zeman nu mai prididea cu servitul. Fu nevoit să-și ia un ajutor. Nevastă-sa nădușea și ea nevoie mare. Femeile și fetele din Vinohrady își făceau provizii pe-o săptămînă întreagă.

Seara, pe la orele zece, tocmai cînd se pregăteau să închidă, mai intră în dugheană o doamnă pleoștită toată de plîns. Venea tocmai din Modrany. Negustorul nu mai avea ce să-i vîndă, așa că o pricopsi cu o greutate veche de cîntar, din alamă.

În ziua aceea ziarul care publicase articolul ”Mama misterioasă” se vîndu cu zece mii de exemplare mai mult.

CAPITOLUL VI

Servitoarea surdo-mută

Și pentru ca povestea să se desfășoare și mai bine, se descoperi că femeia care o născuse pe Tonicika se prezentase la maternitate cu carnetul de asigurări sociale al unei servitoare surdo-mute, care, prin semne, se jurase pe tot ce avea mai sfînt că nu e mama Tonicikăi. Faptul că era surdo-mută avu darul să îngreuneze misiunea redactorului cu pricina, deoarece, cum era și firesc, nu izbuti cu nici un chip să se înțeleagă cu ea. Căci tocmai pregătea pentru rubrica permanentă ”Copilul orfan și misterioasa sa mamă” un articol pe-o coloană intitulat: ”Interviu cu mama prezumtivă, neadevărată”.

Cîteva cucoane și domnișoarele din Vinohrady îi trimiseră servitoarei surdo-mute ilustrate poștale.

Procuratura generală întocmi împotriva servitoarei surdo-mute un act de acuzare pentru inducerea în eroare a autorităților, deoarece n-a născut atunci cînd trebuia să nască, la maternitate, pe carnetul ei de asigurare.

În loc să-și ia însă un apărător, servitoarea surdo-mută se duse la Svata Hora (Muntele Sfînt), lăsînd acasă un bilețel care produse stupoare generală și care fu transportat de urgență la redacția binecuvîntatului ziar.

Iată conținutul bilețelului: ”Mă duc să mă spovedesc!”

Pe baza aceasta, direcția poliției trimise pe urmele servitoarei surdo-mute doi detectivi deghizați în preoți.

CAPITOLUL VII

Alte scrisori, alte descoperiri și alte afaceri

Tonicika primea zi de zi alte scrisori de la ”misterioasa mamă”. Domnul Vaclav Zeman le transporta cu conștiinciozitate la redacția care le tipărea însoțite de oftaturile de circumstanță.

Cinci producători de cărți poștale ilustrate o pîndeau pe copilă, gata să apese pe declanșatorul aparatelor de fotografiat.

Bărbații însurați se uitau bănuitori la nevestele lor, le iscodeau și le puneau să jure că înainte de ei nu mai avuseseră altă dragoste.

Unui bărbat nu-i ieși la socoteală o sută de coroane și, suspectîndu-și soția că a trimis această sumă Tonicikăi, puse mîna pe brici, se bărbieri și se duse la tribunal să ceară divorțul.

Între timp, Tonicika primise în total patru sute de coroane, iar portăreasa începuse să i se adreseze cu: ”Sărut mîna domnișoarei”.

Tonicika voi să poarte fustă lungă și plînse sfîșietor cînd i se refuză satisfacerea acestei dorințe. Primi numaidecît o nouă scrisoare de la misterioasa mamă.

”Scumpă Tonicika,

Știu că plîngi, dar n-am încotro, nu te pot ajuta. Ai încredere în Cel de sus și fii cuminte! Îți trimit treizeci de coroane.

A ta mamă nefericită.”

Și această scrisoare fu dată publicității. Invidioșii spuneau: ”Pentru patru sute de coroane mi-ar conveni și mie s-o fac pe copilul orfan”.

Un fost pădurar se declară confidentul Tonicikăi și inseră totodată în ziare următoarele:

”Cerbul nu suferă de tuberculoză pentru că el caută și găsește în pădure o buruiană care constituie componentul principal al «ceaiului de pădure», pe care-l prepară fostul pădurar Suminsky din strada Kaminsky nr. 26. Numeroase scrisori de mulțumiri din America, Australia, Noua Zeelandă, insula Corsica, Michle (Cartier din Praga), Londra, Paris și Podebrady (Localitate în apropiere de Praga)”.

CAPITOLUL VIII

Sfaturi și considerații

La redacția ziarului cu rubrica permanentă ”Copilul orfan și misterioasa sa mamă” scrisorile continuau să curgă cu duiumul. 1236 în paisprezece zile. Scrisorile cuprindeau în parte sfaturi, în parte considerații, meditații, atrageri aminte, avertismente.

De pildă, Tonicika era sfătuită să fie cu băgare de seamă și să nu se lase ademenită în stradă. Un alt cetățean își exprima convingerea că se urmărește scoaterea din minți a bietei copile. În ce scop, nu spunea.

În cele din urmă, ziarul publică un sfat demn de toată lauda. Mai bine zis, o rugăminte adresată misterioasei mame de a-și face apariția. Rugămintea era de-a dreptul mișcătoare. Ea fusese ticluită cu ajutorul unor romane senzaționale și al unor istorioare emoționante. Fraze întregi erau copiate cuvînt cu cuvînt.

Pe stradă, la tot pasul, întîlneai grupuri de oameni cu fețele plînse. Șase persoane au înnebunit din compasiune și de atîta plîns.

Treizeci de cucoane și domnișoare din Vinohrady au orbit. Pretutindeni în Cehia femeile vărsau lacrimi amare. Mamele își strîngeau copilașii la piept. Cinci prunci și șase pruncuțe au murit prin sufocare în îmbrățișarea maternă.

Un talentat poet de bîlci compuse un nou produs spiritual, de un remarcabil prost-gust, un șlagăr despre copilul orfan. Se cînta cam în stilul ”Ochilor albaști”.

Conițele și domnișoarele din Vinohrady își exprimară dorința ca șlagărul să fie interpretat de orchestră la teatrul cartierului.

Despre mama misterioasă se cînta cît era ziulica de mare. Un grup de femei care cînta cu înflăcărare amintitul cîntec a snopit în bătăi pe un trecător oarecare pentru simplul motiv că, ascultînd șlagărul, n-a izbutit să lăcrămeze.

În sfîrșit, la redacție își făcu apariția și confidentul Tonicikăi, descoperitorul ”ceaiului de pădure” pentru lecuit cerbii și oamenii.

După care ziarul adresă misterioasei mame următoare chemare: ”M. M. este rugată să se prezinte la locuința descoperitorului ”ceaiului de pădure”. Discreția garantată! Prin cuvîntul său de onoare, fostul pădurar se angajează a păstra tăcere absolută. Misterioasa mamă n-are obligația de a cumpăra leacul lui păduresc!”

Iar peste cîteva zile apăru, în ediție specială, un alt ziar, ce se ocupa și el de acest eveniment senzațional.

CAPITOLUL IX

Misterioasa mamă descoperită și discreția păstrată.

Ediția specială a unui ziar de seară.

Misterioasa mamă, urmînd sfatul vestitului descoperitor al ”ceaiului de pădure”, se prezentă la locuința acestuia. Discreția absolută a fost respectată.

Reproducem din ziar:

”Legați prin cuvînt de onoare, păstrăm o discreție absolută. Doar atît putem spune, că doamna respectivă, adică mama Tonicikăi, e văduvă și are cîțiva copii. Tăinuim numele ei, deoarece am făgăduit să procedăm cu discreție. De aceea mai putem adăuga doar atît, că mama descoperită e proprietara unui imobil din imediata vecinătate a Tonicikăi. Legați fiind prin cuvînt de onoare că vom păstra discreția absolută întrucît o privește, nu putem spune nimic mai mult decît că are treizeci și cinci de ani și că a vrut să se recăsătorească. După cum ne-a declarat, tatăl Tonicikăi e în viață, funcționar, căsătorit, avînd și el cîțiva copii. Mai mult nu ne îngăduie promisiunea noastră de-a păstra tăcere desăvîrșită în această chestiune delicată. Putem spune doar atît, că domnul respectiv seamănă leit cu Tonicika, a cărei fotografie o vom publica mîine în revista noastra ilustrată, o dată cu instantaneul emoționantei întîlniri dintre mamă și fiică.”

Discreția așadar a fost absolută, iar ziarul de seară s-a vîndut în 60 000 de exemplare.

CAPITOLUL X

Tatăl foarte asemănător cu Tonicika

Publicarea fotografiei Tonicikăi în revista ilustrată avu drept urmare niște afaceri nemaipomenite pentru frizeri.

Chiar de-a doua zi funcționarii căsătoriți, cu mai mulți copii, dădură buzna în frizerii, unii cerînd să li se taie barba, alții să li se radă mustățile.

Două sute de funcționari căsătoriți, cu mai mulți copii, avură grijă să ascundă de nevestele lor revista cu portretul Tonicikăi.

Trei sute de femei cerură divorțul, dovedind infidelitatea soților prin asemănarea frapantă cu Tonicika.

Nouăzeci de bărbați își recunoscură paternitatea.

― Ehei, dumitale îți convine, soția ți-e în afară de orice bănuială, dar eu semăn leit cu Tonicika!

Apoi începură să sosească la redacție scrisori de amenințare.

Urmarea: peste 100 000 de exemplare vîndute.

Toate soțiile de funcționari din întreaga Cehie au cumpărat cîte-un exemplar.

Dracu știe cum s-o mai termina și povestea asta! Un zețar mi-a spus că tipografia avea pregătite alte două titluri, și anume: ”Tatăl Tonicikăi pe marginea disperării”, ”Misterioasa mamă s-a sinucis”.

― Și treaba merge, cîștigul sporește! adăugă zețarul zîmbind.

mai multă Proză satirică de Jaroslav Hašek