Căminul fericit

de Jaroslav Hašek

De șase ani revista Căminul fericit a lui Šimecek nu ostenește să aducă mulțumire, tihnă și fericire tuturor căsniciilor din Cehia. De lucrul acesta m-am convins personal.

Neprețuitele îndrumări, indispensabile oricărui menaj, se revarsă bilunar pe ușa administrației din strada Ierusalim, distribuind cu generozitate, în dreapta și-n stînga, fericirea. În ce mă privește, îmi vine să plîng de atîta fericire.

La o săptămînă după nuntă, nevastă-mea mi-a mărturisit, cu toată drăgălășenia, că e abonată la Căminul fericit.

― Chiar azi mi-a sosit ultimul număr și, știi, am găsit în el niște sfaturi foarte importante. Să vezi ce bine o să ne meargă dacă o să ne conducem după îndrumările pe care ni le dă această revistă!

Cînd m-am înapoiat acasă, în bucătărie domnea o agitație neobișnuită.

Nevastă-mea îmi ieși în întîmpinare jubilînd, cu ochii strălucitori de bucurie:

― A reușit!

Mă luă de mînă și mă conduse în bucătărie.

― Am făcut întocmai cum scrie în Căminul fericit. Am stropit alunele braziliene cu apă clocotită și le-am lăsat să stea așa timp de cincisprezece minute. Să vezi pe urmă ce ușor se scot sîmburii!

Entuziasmul ei era de nedescris.

― Draga mea, ce-ți veni să cumperi tocmai alune braziliene? Cine să le mănînce? Asta ne mai lipsea!

― Of, prostuțule! îmi răspunse nevasta. Uite ce scrie aici negru pe alb: "Dacă stropim alunele braziliene cu apă clocotită..." Stai să vezi ce zice mai încolo... da... "Putem să le și muiem timp de cinci sau șase zile în apă rece..." Hai să-ți arăt că nevestica ta nu și-a pierdut vremea de pomană!

Din dormitor venea un miros de camfor.

― Uite, după sfaturile practice din Căminul fericit, am lustruit patul cu ulei de camfor.

Am constatat că, datorită acestei operațiuni, patul alb, din lemn de arțar, devenise acum negru.

― Dar bine, nu vezi că s-a înnegrit? am remarcat

― Nu-i nimic, îmi răspunse ea plină de drăgălășenie, nu-i nimic! În Căminul fericit există o rubrică intitulată "Tribuna abonatelor", unde solicitatoarele primesc răspunsuri din orice domeniu al muncii sau științei. O să întreb cum se poate curăța mobila înnegrită. Astăzi am și primit răspunsul la întrebarea mea cu privire la originea inelului. Stai să-ți citesc: "(J.H. din K.) În vremuri îndepărtate inelul a servit la acoperirea trupului omenesc, pînă cînd îmbrăcămintea..."

Am simțit că mă ia cu leșin și m-am întins pe canapea. Între timp, credeți cumva că scumpa mea soțioară s-a lăsat pe tînjală? Aș! Urmînd sfaturile din numărul proaspăt sosit al Căminului fericit, s-a apucat să frece de zor, cu ceară și sare, rugina inexistentă de pe fierul de călcat, apoi a băgat în gaz ghetele mele noi-nouțe, să se moaie, și-a mînjit mîinile cu cerneală, ca să scoată petele cu zeamă de struguri copți și a căutat cu frenezie vin roșu, întrucît voia neapărat să încerce dacă, într-adevăr, petele de vin roșu ies de pe rufărie după ce e lăsată o zi întreagă să se moaie în lapte acru, iar apoi e clătită în apă obișnuită. În sfîrșit, sosi și servitoarea cu multașteptatul vin roșu, iar scumpa și neobosita-mi soțioară stropi cu licoarea colorată cămașa mea albă, după care o introduse în lapte acru.

Pe urmă, s-a dus la bucătărie să fiarbă periuțele de dinți, deoarece, printre diversele sfaturi ale revistei, citise: "Fierbînd bine periuțele de dinți noi, le asigurați o mai mare durabilitate". Din păcate, se înapoie în odaie cu bețele goale. Partea cea mai importantă, periile, rămăseseră în apa clocotită. Și, bineînțeles, mi-a tras și-un perdaf, să nu mai cumpăr altă dată perii de dinți proaste.

Apoi s-a apucat să meșterească la ceasul deșteptător, respectînd întocmai indicațiile Căminului fericit, în care se arată că, atunci cînd fierbi ouăle, e necesar să potrivești bine deșteptătorul: în clipa în care se aude ceasul sunînd, ouăle sînt gata. S-a distrat așa preț de-un ceas.

După care a început să mă bîrîie la cap de ce n-avem în gospodăria noastră nici un fel de cutii de lemn, din care ar putea să confecționeze suporturi pentru tacîmuri, solnițe și alte frumoase obiecte de acest gen, așa cum au făcut multe dintre abonatele Căminului fericit. Fără doar și poate că în menajurile în care aceste cutii sînt valorificate atît de bine și de ingenios trebuie să domnească o atmosferă de trainică mulțumire și fericire.

― Asta vom aplica-o și noi! a strigat triumfătoare, arătîndu-mi un articolaș din ultimul număr, subliniat de ea cu creionul:

"Cum îl învăț pe fumător să facă economii.

Soțul meu obișnuiește să-și cumpere trabucele în cutii de o sută de bucăți. Ori de cîte ori vine acasă cu o asemenea cutie, îi scot, fără să bage de seamă, din fiecare șir trei sau patru trabuce, pe care le ascund bine. Cînd văd că în cutie trabucele s-au împuținat, am grijă să pun la loc cîte unul sau două din cele ascunse. În felul acesta, cutia de o sută ține mai mult".

Nici nu mai e nevoie, sper, să vă spun că toată seara a fost închinată Căminului fericit.

Nevastă-mea a mai fabricat un taler de lemn pentru tăiat salamul, o ramă de scîndură pentru uscatul ciorapilor de lînă și, în sfîrșit, un cuier-umeraș de atîrnat rochiile princesse, pe care neavîndu-le, însă, stărui să i le cumpăr.

Apoi se apucă să vopsească în ulei alb coșul de rufe și, cu el în brațe, trecu grăbită pe lîngă pantalonii mei, pe care servitoarea tocmai îi peria. În culmea fericirii, după o asemenea ispravă, reveni în odaie și-mi comunică intenția de a scrie neîntîrziat redacției Căminului fericit să întrebe cum anume trebuie procedat pentru a scoate vopseaua albă de pe hainele negre.

― Noi, abonatele revistei, îmi spuse ea cu însuflețire, lucrăm solidar, una pentru toate. Orice răspuns serios înseamnă pentru toate cititoarele o contribuție indispensabilă la asigurarea fericirii conjugale. Iar noi trebuie să fim foarte fericiți. Mîine ai să-mi ajuți să împodobesc closetul așa cum se recomandă în ultimul număr al revistei. Îmbrăcăm pereții în pătrățele de carton, negre și albe.

Peste noapte a trebuit să-mi îmbrac vesta, deoarece în articolul intitulat Adevărata măsură a fortificării era scris negru pe alb că marele igienist englez Herbert Spencer obișnuiește să doarmă cu vesta pe el.

Pe la orele trei dimineața m-a trezit deșteptătorul.

― Trebuie să ne sculăm, îmi spuse nevasta. Am citit că activitatea spirituală dă cele mai bune rezultate între orele trei și șapte dimineața. Căminul fericit a organizat un concurs cu un premiu de trei sute de coroane pentru abonata care va prezenta cea mai bună rețetă de folosire a resturilor de la claponi și găini. Hai, ajută-mă să meditez!

Pe la ora șase binevoi să-mi spună că sînt un idiot, pentru că de trei ceasuri stau și casc gura la pereți, fără să-mi treacă vreo idee prin minte.

De la șase pînă la șapte și jumătate îmi împuie capul cu tot felul de cazuri judiciare în care era vorba despre mizeria morală a bărbaților și despre crimele lor cele mai fioroase. O femeie inteligentă, sănătoasă la minte, nu va coborî niciodată la nivelul mizeriei și decăderii morale a bărbatului, și totuși bărbatul continuă șă-și păstreze atributul de stăpîn cu drepturi nelimitate asupra femeii, care trebuie să se supună voinței lui, chiar dacă aceasta e lipsită de orice temei, în timp ce femeia, sărăcuța de ea...

Și-mi turui așa mai bine de o jumătate de oră, încercînd să-mi demonstreze că ea simte cum întreaga omenire păcătuiește față de femeie atunci cînd i se cere să tacă și să îndure. În ceea ce o privește, ar prefera moartea unui asemenea trai josnic, dar gîndul la copii o împiedică să pună capăt dintr-o dată suferințelor sale.

― Dar bine, tu n-ai copii!

― N-are importanță. Și-apoi nici nu-i treaba ta! îmi răspunse ea foarte bătăioasă. Voi, bărbații, nu știți altceva decît să ne scoateți sufletul. Femeile n-au clipă de răgaz, nu există nici o lege care să le apere și rămîn cu totul la cheremul tiranilor lor. Ah, ce fericită am să fiu după ce ai să pleci! Mă încurci, și-am atîtea pe cap! Trebuie să caut în Căminul fericit un meniu mai deosebit pentru masa de prînz.

― Știi, scumpo, i-am spus eu cu sfială, nu-i neapărat nevoie să fie ceva special. Cred că ar merge și ceva obișnuit.

Nici n-a catadicsit să-mi răspundă. Toată dimineața, la birou, mi s-au perindat pe dinaintea ochilor imaginile înfricoșătoare ale unor combinații culinare din cele mai ciudate. La amiază am intrat timorat pe ușa locuinței noastre.

Nevestica îmi sări de gît, mă sărută pe obraji și, cu chipul radiind de fericire, îmi spuse triumfătoare:

― Azi avem șnițele de berbec imitate din carne de vacă, garnisite cu o imitație de dulceață picantă de zarzavat. E ultima noutate din numărul trecut.

Rețeta era ea bine scrisă, dar cine să mănînce asemenea specialități? Porția mea am pus-o într-o strachină pentru cățelușul noastru. Bietul dobitoc a mirosit-o, și-a ridicat coada băț și, mîrîind, s-a vîrît sub dulap.

Pînă și scumpei mele soțioare i se făcu rău și mă expedie repede de acasă, spunîndu-mi că se duce să se întindă nițel.

Seara, la întoarcere, am găsit în sufragerie trei lăzi: în odaia din față două, iar în bucătărie pe o ladă stătea scumpa-mi soțioară, care dintr-o altă ladă tăia niște scînduri cu ferăstrăul.

― De cînd te aștept! mă primi ea mieroasă. Am descoperit în Căminul fericit cum poate orice bună gospodină să confecționeze singură din lăzi vechi un pat pentru servitoare. Cum ai plecat, am și vîndut tîmplarului patul servitoarei noastre și cu banii încasați am cumpărat lăzile și sculele de tîmplărie.

...Ah, Doamne Dumnezeule! Rîndurile acestea le scriu din Salonic, unde m-am refugiat de teama Căminului fericit, care nu mai ostenește să aducă tihnă, fericire și mulțumire în toate căsniciile.

mai multă Proză satirică de Jaroslav Hašek