O mască rîde, o mască plînge

de Dan Mihăescu

Grigore era trist, ca o cravată de doliu. Refuza să discute despre motivele tristeții sale, pînă și cu Monica, singura ființă căreia îi declarase, spontan și sincer: ”Îți mulțumesc că te-ai născut, lumea cu tine e mai frumoasă”.

Numai că femeile au un fel al lor, perseverent, de a te descoase, pînă cînd, mai de voie, mai de nevoie spui tot ce ai pe inimă. Așa a procedat și Monica, încolțindu-l pe Grigore cu întrebări abile și scormonind în el ca într-o pungă cu nasturi de plapumă. Grigore, actor categoria de a treia spre a doua la teatrul ”Muza municipiului”, tocmai se întorsese din turneu. Monica bănuia că tristețea de acolo i se trage din turneu. Înainte de plecare Grigore era vesel, avea poftă de viață, au mîncat cremșnit în piață și el i-a declarat că o iubește ”definitiv”.

Cu tact, cu răbdare, Monica a reușit să-l determine la confidențe. Într-adevăr, turneul era de vină. Grigore i-a povestit, cu lacrima în colțul ochiului, că a străbătut tot județul, oraș cu oraș și că ceilalți actori din trupă – de exemplu, Sterian, Boghircă și Conțeanu – au fost asaltați de admiratoare fanatice care le-au cerut autografe și fotografii color. Cu o singură excepție. A lui, a lui Grigore.

Monica a intuit că moralul prietenului său este în demolare și că nici un actor contemporan nu se poate împăca, atît de ușor, cu gîndul că tineretul studios nu-i ascunde poza printre conspecte. Lucrurile se complicau cu atît mai mult, cu cît teatrul trebuia să întreprindă un nou turneu și, decît să mai trăiască încă o dată rușinea pe care o știm, Grigore prefera să se facă pedichiurist la viitoarea baie centrală din localitate.

Monica i-a explicat (cu toată căldura de care sînt capabile viitoarele neveste) că una-i publicul cult și serios de teatru și alta vînătoarele de autografe facile, că pînă și Piersic a fost amendat în autobuzul 37 de o controloare sub 20 de ani și că, în ultimă instanță, numai posteritatea stabilește, ireversibil, valorile. Oftînd hamletian, Grigore a acceptat să meargă și în noul turneu, dar angajîndu-se sub prestare de jurămînt că imediat după spectacole va pleca la hotel, unde, încuiat în cameră, va citi viața lui Humphrey Bogart.

Și a plecat. Fără să știe că Monica, nevăzută, neștiută, l-a urmat pe tot itinerarul turneului, cu trenul, autobuzul, curse locale I.T.A. și autostopul. De peste tot a trimis scrisori la hotelurile unde era cazată trupa teatrului ”Muza municipiului”, prin care solicita, insistent și de urgență, autografe și fotografii ale unicului și îndrăgitului nostru actor Grigore Șușu, din partea unui grup de admiratoare din mediul universitar și din toate mediile: de la grupul de muzicuțe ”Gladiolele pe note” și grupul post-liceal ”Panificația-fete”, pînă la membrele cercului ”Tiparul practic”.

În tot acest turneu, Grigore a primit corespondență personală în greutate de 825 de grame netto. Judecînd după numărul de autografe solicitate, Sterian, Boghircă și Coțeanu erau la fel de departe de Grigoraș, ca de Alain Delon.

Firește, într-o zi, turneul a luat sfîrșit și Grigore s-a întors la ale lui. Monica l-a așteptat cu imortele și lichior de ouă. Și-a întîmpinat iubitul cu ochii cutreierați de lumină și el arăta fericit ca Clark Gable, cu premiul ”Oscar” în brațe. Așa, pe departe, Monica l-a întrebat cum i-a mers în acest turneu.

Grigore s-a încruntat, apoi a zîmbit, un zîmbet mic cît o butonieră. A mîngîiat-o părintește pe frunte și i-a explicat ce mare a fost La Bruyere, cînd a spus că ”Începutul și sfîrșitul iubirii se fac simțite în stînjenirea încercată cînd rămîi singur cu ființa iubită”. Exact asta simte el acum, convins fiind că legătura lor este deteriorată, pentru totdeauna, întrucît el, Grigore Șușu, este cel mai adulat actor contemporan, a cărui singură datorie este să aparțină maselor de spectatoare și telespectatoare, devotate teatrului.

mai multă Proză satirică de Dan Mihăescu