Șahul

de Nagy Lajos

Șahul este un joc nefolositor, dar plăcut. Jucătorul de șah se apără de viața urîtă din jurul său, refugiindu-se în lumea mai frumoasă și mai dreaptă a șahului. În șah, de pildă, pionii, adică muncitorii zilieri, nu sînt exploatați. În șah, comandantul nu-și trimite oastea în luptă, stînd în spatele ei, într-un loc sigur și ferit, ci se avîntă cu ea în linia de atac. Și ceea ce este interesant aici, și este un motiv pentru ca șahul să fie caracterizat drept un joc inteligent, lucrurile nu se petrec așa cum dorește comandantul, ci așa cum vrea șahistul. Adică omul acesta e capabil uneori să apuce regele cu două degete de cap, să-l ridice, să-l legene puțin prin aer și apoi să-l pună acolo unde vrea el.

În șah există o dreaptă distribuție a muncii: pionul nu aleargă mai mult decît calul, sau decît tura, sau chiar decît regina. E drept că un cal are mai mult de sărit, dar e un fel de a spune că sare, fiindcă de fapt îl ridică șahistul și îl pune în altă parte, ori așa și un schiop ar putea sări cu mare ușurință.

În șah există și reînviere. Cînd lupta s-a încheiat, cadavrele culcate lîngă tabla de șah nu sînt îngropate, că doar nu sînt oameni, ci niște frumoase și scumpe figuri de lemn, deci nu sînt îngropate, ci sînt ridicate și așezate pe tablă, să-și trăiască viața din nou. În șah, pînă și împărțirea beneficiilor este relativ mai dreaptă. Pornește la luptă armata albă, împotriva armatei negre. Prin victoria ei cucerește, să zicem, un pengő. Țăranii, adică pionii, nu primesc din banii ăștia nici un sfanț. În schimb nu primește nici regina, și nici nebunul, nici tura, nici calul. Primește doar șahistul. Și în treaba asta nu se poate amesteca nici măcar regele. Ceea ce este un lucru tare corect.

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos