Contribuția tragicilor greci

de Anatol Ghermanschi

Pentru că luase hotărîrea ca ședința-fulger să nu țină mai mult de trei ceasuri, șeful sectorului respectiv expuse de la bun început, fără nici un fel de introducere, unicul punct al ordinei de zi.

— Vă rog să vă gîndiți cu toată seriozitarea la următoarea chestie: dăm în funcțiune, luna viitoare, magazinul ăla nou de electrocasnice și ar trebui, cred eu, să-i punem un nume. M-am săturat să le tot numerotăm: magazinul unu, magazinul op'șpe, ori treizeci și nouă. E plicticos. Cine naiba le ține minte așa?

— Să-i zicem ”Veioza”, îndrăzni, după cîteva clipe, cineva, timid, de prin rîndul al treilea.

— Ei, asta-i bună, dar ce-ți veni, Popescule, păi ce, numai veioze vindem noi acolo? Nu-i deloc semnificativ și nici cuprinzător. Asta merge pentru dugheana aia mică de la gară nu pentru ditamai complexul. Bine că nu ți-a dat prin cap să propui ”Rîșnița electrică” sau ”Ciocanul de lipit”...

O liniște apăsătoare coborîse asupra sălii, nimeni nu mai propunea nimic, intervenția oarecum răstită a șefului de sector îi paralizase pe participanții la importanta adunare-fulger. Și șeful își continuă ideile cu un ton ceva mai ponderat, ușor și blînd, scontînd și prin intonație pe o puternică impresie asupra subalternilor.

— Eu propun să-i zicem ”Electra”. Nu? E altceva decît v-a dat vouă prin minte. E așa, mai... cum să zic, mai... elevat.

Un murmur de admirativă aprobare străbătu sala iar cîțiva din primele rînduri aplaudară chiar. Singur Vasilescu de la arhivă, căruia unii îi spunea ”filologul” pentru că citea mai mult decît i-o cereau atribuțiile de serviciu, își exprimă părerea că Electra n-are nici o legătură cu magazinul respectiv și că pe vremea tragicilor greci nici naiba n-a pomenit de electricitate.

— Ce vorbești, dom'le? îl întrerupse la jumătatea frazei șeful, cu îngăduitoare ironie. Chiar așa? După care adăugase cu vocea scăzută, firește atît cît să audă toată lumea, către adjunctul de alături: Mă calcă pe nervi Vasilescu ăsta cu cărțile lui. Lasă, măi, Vasilescule, că mai citim și noi, ce naiba! Și pentru că se crease o situație oarecum neplăcută șeful sectorului luă o hotărîre salvatoare. Știi ce, amînăm treaba asta pentru de azi într-o săptămînă, pînă-i citesc și eu pe ăștia și hotărîm atunci.

În ziua stabilită, aceeași sală plină aștepta cu sufletul la gură propunerea. Se vedea după chipul ușor spiritualizat al celui ce conducea ședința că lectura din tragicii greci îi produsese o impresie deosebită. Chiar și replicile și le rostea cu oarecare cumpătare, deloc studiată, reținut, din care răzbătea însă nota de fermitate.

— Am reflectat mult la tot ce-am discutat aici data trecută, iar lecturile din ultima vreme mi-au întărit convingerea că e bine așa cum v-am propus eu la ședința precedentă. Ceea ce susținea Vasilescu atunci este o simplă prejudecată, semn că dumnealui nu are o gîndire modernă, în și din perspectivă. Mai mult decît atît, lectura din tragicii greci mi-a mai furnizat o idee și pentru magazinul de lenjerie din cartierul nou, pe care l-am proiectat pentru semestrul următor: vă propun să-l numim ”Ismena”.

mai multă Proză satirică de Anatol Ghermanschi