Zoologice. Porc de cîine
Este un adevăr, îndeobște cunoscut, verificat de competențe eminente, că există mai multe specii de cîini: dulăi sau căței care umblă cu covrigi în coadă – varietate rară, pe cale de dispariție – , cîini care, deși latră, nu mușcă, și un soi de hibrid, numit porc de cîine, care, nici nu dă slănină, nici nu te apără de hoți, specimen mitologic al rasei canine, un soi de Janus, patruped.
Deși nu plînge cu un profil, și nu rîde cu celălalt, își păstrează o psihologie ambiguă și ambivalentă, oscilînd, fără predilecții, între șorici și botniță, fiind pe rînd, cînd rîmător, cînd mops, după ocazie și necesități.
Porcul de cîine se caracterizează printr-o lipsă de caracter absolută, singura lui marcă, distinctivă, fiind indiferența.
Tu îi vorbești și el se gîndește la cu totul altceva, deși dă din cînd în cînd din coadă, în semn de aprobare și de interes.
Tu îți plîngi necazurile intime, suferințele cele mai adînci, și el mormăie cu tine, în semn de compasiune și înțelegere: ”cum să nu te pricep, doar nu am o inimă de cîine”.
Și, în timp ce tu îți expui, gîtuit de emoție, neliniștile, frămîntările sau chinurile, el cugetă la ale sale, fără nici o aderență la tot ce îi povestești, cu toate că simulează – porcul de cîine e un actor desăvîrșit, mimînd cu o nesfîrșită convingere orice poză sufletească – , o participare afectivă, intensă, la odiseea pe care i-o înfățișezi.
După ce te-a ascultat, fără să te audă, și după ce te-a urmărit, fără să te înregistreze, porcul de cîine trece la capitolul doi al eticii sale inspirată de Mangalița și educată de hingheri: făgăduiește.
Își moaie coada în călimară și-și notează pe agenda sa urgența plîngerilor tale, asigurîndu-te de concursul lui nelimitat, întru rezolvarea rapidă a unui caz ce l-a scandalizat pînă la arșic.
Va lua măsuri, va sesiza și, la nevoie, se va lua de gît cu Dumnezeu, pentru dreptatea ta ofensată. Dormi liniștit!
Și, imediat ce ai ieșit pe ușa cocinei lui elegante, se desfășoară actul al treilea al acestei psihologii perverse și corcite: porcul de cîine ia cererea ta și o azvîrle la coș, ruptă-n bucățele, după ce și-a luat măsuri de prevedere infailibile: își cheamă subalterna, care are grijă să-i păzească ușa și autoritatea, și-i dă un ordin: ”Dacă nenorocitul acesta mai vine pe aici, nu-i dai drumul, sînt plecat”.
Asta însă nu-l împiedică deloc ca peste cîteva zile, cînd revii telefonic, să-ți latre binevoitor în receptor: ”Nici o grijă, se lucrează, stai liniștit, se rezolvă, ai răbdare, mă ocup”.
Porcul de cîine – mă întreb stupefiat cine a scornit nomenclatura – e periculos, fiindcă nu e nici totalmente porc, nici absolut cîine, ci amîndouă în același timp, amestec perfect de neobrăzare cu șoricul gros, cu o indiferență de javră, compoziția dozîndu-se după felul cum s-a produs încrucișarea și altoiul.
Partea proastă e că, uneori, se travestește în om cu nădragi și cravată, cu servietă și cu ore de audiențe, binevoitor și drapat într-un surîs profesional, care îi disimulează rîtul și colții.
Nepotul meu, în vîrstă de cinci ani, care vrea ca orice fabulă să aibă o morală, și orice istorioară un sfîrșit, mă întreabă contrariat: ”Și?”
Nu te întrista, dragul meu: Ignatul porcului de cîine e în fiecare zi.
mai multă Proză satirică de Aurel Baranga
