Ursul

de Nagy Lajos

Ursul este un animal grosolan, cu labe mari, semn al originii sale primitive. Firește, există mai multe feluri de urși, diversitate care îl aseamănă altor specii de animale. Există urs cafeniu, urs de pădure și urs alb, zis și urs polar. Ursul este un animal cu hrănire mixtă, ceea ce înseamnă că papă și carne, papă și legume, iar uneori, în grădina zoologică, papă, ca desert, și cîte o mînă de om care i se întinde printre gratiile cuștii. De acest desert însă îl lipsesc foarte adesea oamenii haini.

Blana ursului cafeniu este de culoare cafenie sau neagră, iar a ursului alb este de culoare albă sau galbenă, așa cum și cafeaua albă este bej, sau vinul alb este galben, iar nasul roșu este violet.

Ursul este un animal sălbatic, ceea ce înseamnă că trăiește departe de oameni, iar omul este un animal sălbatic fiindcă nu trăiește departe de oameni, ci laolaltă cu ei, într-o viață socială, economică și culturală, viață care este o invenție minunată. Glasul ursului se numește mormăit și ne demonstrează că ursul nu este o ființă mulțumită, lucru în care se aseamănă cu bătrînii domni morocănoși.

Ursul detestă iarna, și din acest punct de vedere i se aseamănă și rafinatului scriitor al acestui studiu. În timpul iernii ursul se retrage în vizuina sa, unde doarme un somn lung, rezolvînd astfel, la modul cel mai practic, problema lemnelor, a cărbunelui, și a gripei asiatice și dovedind că e mai puțin prost decît pare la prima vedere. De Bobotează - conform credinței populare - iese din vizuină și, dacă vremea e frumoasă, se bagă înapoi, fiindcă deduce că iarna mai durează, iar dacă-i vreme urîtă rămîne afară, fiindcă știe că trebuie să vină primăvara. Așa crede poporul. Dar ursul este cu mult mai șiret decît poporul, și dacă vremea e frumoasă rămîne afară pentru că este vreme frumoasă, iar dacă-i vreme urîtă se bagă iar în vizuină, fiindcă, văleu, ce ger e-afară! Asta-i gîndirea sa întortocheată, gîndire pe care ursul o mai complică și prin faptul că nu iese din vizuină de Bobotează, ci în jurul Bobotezei, puțin înainte, sau puțin după numai spre a trage pe sfoară înțeleapta credință populară.

Ursul se vînează, iar vînătorii în relatările lor pline de aventuri primejdioase, îl folosesc drept primejdie de moarte. Ursarii, în schimb, îl folosesc ca dansator, trăgînd de un lanț care are la capăt un inel petrecut prin nara ursului. Deci ursarul îl duce pe urs cum s-ar zice de nas, demonstrînd astfel prostia acestuia.

Blana ursului e folosită ca blană de urs, pe care copiii se rostogolesc, dat fiind că, ajuns la etatea de blană, nici cel mai sălbatic urs nu le mai poate face nici un rău.

Carnea ursului nu este comestibilă, în schimb cărțile de citire din școlile elementare spun că vînătorii consideră talpa de urs o delicatesă. Ce spun vînătorii despre cărțile de citire din școlile elementare nu face obiectul acestui studiu.

Urșii țin cu deosebire la oile care pasc pe coastele munților, au o mare pasiune pentru ele, dar dragostea lor e fără speranță fiindcă oile care pasc pe coastele munților nu vor face niciodată o pasiune pentru urși.

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos