Nu înghit periuțele

de Aziz Nesin

A pășit tacticos în sediul serviciului de difuzare. Pe aici ne duceam traiul vreo nouă colegi. Cum a intrat în încăpere, cu toții, ca la comandă, s-au sculat în picioare. M-am ridicat și eu, n-aveam încotro, mai știi cu cine ai de-a face? De fapt, nici n-aș fi vrut să mă deranjez. Dar unul dintre colegi mi-a șoptit:

― Hei, ia vezi, Giazîm-bei…

La auzul acestui nume am sărit ca ars. Omul ăsta deține vreo 20-30 de milioane de lire și unde mai pui, pe deasupra, că era patronul nostru. O fi văzut oare că eu nu m-am ridicat de îndată?

― Stați jos – ne-a îndemnat.

L-am ascultat. Numai Sevki a rămas parcă atîrnat în picioare. Giazîm-bei ne-a vorbit:

― Continuați! De ce vă ridicați în picioare? Vedeți-vă de treburile voastre. Știți doar că nu înghit periuțele…

Sevki, care continua să stea înfipt în poziția sa de drepți:

― La ordinele dumneavoastră, aveți dreptate, ne vom așeza, sigur că da. Domnule, noi vă stăm la dispoziție oricînd și oriunde… Dar tot nu se așeza.

Dac-ar fi rămas în poziția de drepți, și tot, să spunem, ar mai fi mers, dar el își înfipse mîinile în nasturii hainei încheiate și stătea cu capul plecat, îndoit de șale, de parcă l-ar fi tăiat cineva de la mijloc.

Dar să nu uit: Sevki e șeful Serviciului nostru de difuzare. Iar lucrurile nu sînt cîtuși de puțin complicate. Giazîm-bei, fiind un om putred de bogat, nu voia să fie periat din pricina banilor. Halal om! De aceea îl privea cu asprime pe Sevki care se încăpățînase să rămînă pironit în picioare. Acesta continuă, parcă buimac, să îngaime:

― Da, domnule, da, domnule! Aveți dreptate, domnule! Fiecare să-și vadă de treburi!

Giazîm-bei îl cam repezi:

― Stai jos!

― Dacă ordonați, vom sta, domnule… Dar Sevki tot nu se astîmpăra.

Gîndeam: ”Să vezi ce mai scandal are să izbucnească!” Omul îi zice răspicat: ”Nu-mi place slugărnicia, nu înghit periuțele”, iar el îl enervează cu gîtul său de cocostîrc, tot repetînd în neștire ”Da, domnule, la ordinele dumneavoastră, domnule”. Dac-ar fi fost lîngă mine, l-aș fi tras de mînecă și i-aș fi spus:

― Oprește-te odată, măgarule, oprește-te, nu vezi că nu-ți merge?

Giazîm-bei, plictisit:

― Stai odată, omule! Știi doar că nu-mi plac asemenea lucruri! Vezi-ți și mata de treburi!

― La ordin, domnule, la ordin…

Zicea, dar tot nu se așeza. Poate că Giazîm-bei ar fi plecat, dar stînjenit de Sevki, nu știa ce să mai facă. De data aceasta i se adresă cu o voce îndulcită:

― Stai, omule, stai jos, te rog… De ce atîta deranj!

Sevki, pe-a lui:

― Vai, domnule, dar se poate?! Nici pomeneală de deranj! N-avem dreptul să vă nemulțumim cît negru sub unghie.

Giazîm-bei, nemaiputînd rezista, rîse forțat, dar se vedea cît de acolo că se înnegrise de furie.

― Dacă nu mă-nșel, numele dumneavoastră este Sevki-bei…

― Da, excelență.

― Sevki-bei, mie nu-mi plac asemenea ceremonialuri…

Dar el nu-l lăsă pe om să-și termine vorba și îndrugă înainte:

― Vai, domnule, se poate?... Vă rog!

Parcă dracu' îmi șoptea să mă ridic, să-i dau două palme, să-l apuc de umeri și să-l trîntesc pe scaun. Cîtă dreptate aveau colegii mei, care-mi tot spuseseră că șeful serviciului nostru e un lingău, un soi de saltimbanc, dar nu-i crezusem! Eu nu lucram acolo nici de o lună de zile.

― Stai, măi frate!

― Vai, domnule! Mi-e rușine să mă așez în fața dumneavoastră. Vă rog din inimă, permiteți-mi să stau în picioare! Așa mă simt mult mai bine, respectul ce vi-l port…

Îl imploră, era cît pe-aici să plîngă… Giazîm-bei, enervat la culme, înțelese că nu va reuși s-o scoată la capăt cu Sevki, de aceea se întoarse cu spatele la el și cu fața către noi:

― Eu nu înghit periuțele, ați înțeles? Cînd voi mai călca pragul încăperii dumneavoastră, rog ca nimeni să nu se mai ridice în picioare… fiecare să-și continue activitatea pentru care este plătit… Ați înțeles?

Chiar și după ce Giazîm-bei părăsi, înfuriat la culme, serviciul nostru, șeful tot mai continuă să stea în picioare, strigînd în urma sa, ca să fie auzit:

― Da, excelență, ordonați! Da, da…

Am ieșit să luăm masa de prînz. Discutînd cu unul dintre colegi, Kerim, i-am zis:

― Ce mai individ… N-am mai întîlnit și n-am mai văzut asemenea dihanie!

― De mult nu mai e la modă asemenea periuță. Asta e una de tip oriental.

― Ce vorbești, omule?! Se poate vorbi de periuță orientală ori occidentală?! Periuța, slugărnicia sînt specifice Orientului.

― Nuuu… nu vorbi așa – mi-o reteză. Există și un tip de periuță europeană. Periuța orientală e învechită, depășită… într-un cuvînt, nu mai e la modă. Fiecare om are nevoie de cineva în preajma sa care să-l perie. Tu ești pripășit de curînd și nu știi… îl vezi pe Giazîm-bei al nostru, care repetă într-una: ”Nu înghit periuțele, nu-mi place slugărnicia!” Să vezi ce se va întîmpla cu el cînd o să nimerească peste o periuță europeană. Mai ales dacă omul e bogat ține să aibă neapărat lîngă el e cineva care să-l perie. Giazîm-bei al nostru e de compătimit. Are vreo 20-30 de milioane, proprietăți, moșii, case, mașini, nevastă, amante, dar nu e fericit deloc. Pentru că n-are o periuță. El zice mereu: ”Nu vreau periuță”. De fapt, însă, ar vrea să spună că ”n-am găsit o periuță cum mi-ar plăcea”. Zău că tare mi-e milă de bietul om… Cu ce se ocupă parcă secretarii milionarilor americani? Cu periatul. Dar ăștia sînt din ăia de modă occidentală…

― Măi Kerime – i-am zis am impresia că tu înțelegi științific tărășenia cu periuțele.

― Ba bine că nu! Am sesizat filozofia afacerii… să vezi tu în curînd ce se va întîmpla.

N-a trecut multă vreme de la discuția noastră și, într-adevăr, s-au pornit o mulțime de lucruri ce mi-au amintit de spusele lui Kerim. Pe atunci primeam un salariu de 250 de lire, ca și Kerim, care începuse serviciul cu trei luni înaintea mea. Cam la o săptămînă după convorbirea noastră, salariul lui Kerim a crescut la 300 de lire. Cîțiva, care lucrau pe-acolo de vreo doi ani și primeau doar cîte 150 de lire pe lună, au început să mîrîie. Ei au fost lăsați să mîrîie, iar salariul lui Kerim a fost săltat la 400 de lire. Acum avea același salariu cu șeful nostru, Sevki-bei.

Nici n-am apucat să clipesc bine din ochi, și iată că Kerim a fost numit șeful nostru, cu 500 de lire pe lună. Dintr-o singură mișcare, Sevki i-a devenit adjunct. Kerim începuse să treacă pe la birou cam o dată sau de două ori pe săptămînă. Și nu mult după aceea a fost numit într-un alt post, cu 700 de lire pe lună. Să nu-ți vină să crezi.

Cu cît salariul lui Kerim creștea, cu atît se mărea distanța dintre noi. Chiar și vechii lui prieteni îi spuneau acum respectuos Kerim-bei. Și-acum se distingea din nou zelosul nostru adjunct al serviciului, care de îndată ce-l zărea pe Kerim, își încheia haina și-i vorbea supus: ”Domnul meu, persoana dumneavoastră…” Dar ce-am mai auzit: Kerim a pornit într-o călătorie prin întreaga Europă alături de Giazîm-bei. La întoarcerea din călătorie, salariul lui atinsese 2 000 de lire. Pentru ca ultima oară să mi se spună că avea un cîștig de 5 000 de lire lunar. Și care era culmea? Nimeni nu știa cu ce se ocupă… Se spunea că e secretarul, locțiitorul, mîna dreaptă a lui Giazîm-bei. Cînd lipsea acesta, Kerim îi dirija afacerile.

Lucrurile au mers mai departe. Cînd lipsea Kerim, Giazîm-bei se ocupa de treburile acestuia.

Nimeni nu înțelegea? Kerim doar nu era nici muncitor, nici îndemînatic, nici citit… de unde atunci tot sporul?! Dar eu bănuiam că doar devenind o periuță de tip occidental a izbutit să se înalțe atît de vijelios. Mă tot întrebam: cum o fi arătînd o periuță occidentală? Și tare muream de curiozitate! Pînă la urmă tot am aflat.

Noi lucram în cea mai veche întreprindere a lui Giazîm-bei. Într-o zi ni s-a anunțat că direcția va sărbători 20 de ani de la înființarea întreprinderii noastre. Ni s-a dat și cîte o primă. În aceeași seară a fost oferită o masă pentru 80 de persoane la unul dintre marile hoteluri.

Acolo, la petrecere, am pătruns secretul miraculos al periuței occidentale. În capul mesei trona Giazîm-bei, iar lîngă el însuși Kerim. Eu stăteam în stînga acestuia, între noi aflîndu-se doar trei persoane. Fiind tare curios, devenisem numai ochi și urechi la fiecare vorbuliță a lui Kerim, căruia îi studiam pînă și ultimul gest. În clipa în care Giazîm-bei vru să apuce un pahar pentru a-l închina în sănătatea participanților, Kerim îi reținu mîna și-i zise:

― Nu, nu, nu se poate… Știți doar că nu vă piește…

Giazîm-bei, supus:

― Te rog, numai un păhărel…

Kerim rămase neînduplecat:

― Nu-se-poate, nu-se-poate… Doar știți bine… Mă rog, dacă țineți neapărat… Eu însă nu mă mai amestec. Știti doar cum stăm cu inima…

Giazîm-bei renunță la intenția de a lua paharul și se așeză pe scaun. Puțin mai tîrziu, Giazîm-bei propuse:

― E tare cald aici, să deschidem puțin fereastra…

Nici nu rosti bine cuvintele, și Sevki, periuța noastră orientală, țîșni înaintea chelnerilor spre fereastră:

― Ordonați, excelență… La dispoziția dumneavoastră!

Chiar atunci se auzi vocea tunătoare a lui Kerim:

― Lasă-te de astea omule! Nu deschideți fereastra!...

Apoi se întoarse către Giazîm-bei:

― Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceți? Zău așa, dar parc-ați fi un copil… Ați transpirat… V-ați gîndit ce s-ar întîmpla daca s-ar deschide fereastra?

Giazîm-bei:

― Îți declar, pe cuvîntul meu de onoare, că n-am transpirat.

― Cum spuneți că n-ați transpirat? Nu știu eu dacă ați transpirat sau nu?

Giazîm-bei își turnă puțină apă în pahar. Kerim îl mustră:

― Aaaa… dar ce faceți! Doamne, v-ați pierdut mințile?

Giazîm-bei:

― Îmi torn și eu puțină apă…

Kerim legănă capul la dreapta și la stînga:

― Doamne Dumnezeule, sînteți nemaipomenit… De ce nu mă întrebați? Chelner! Adu repede o apă minerală!

Orice vroia să facă Giazîm-bei nu reușea, deoarece Kerim nu-i permitea. Se supunea ca un mielușel la tot ce spunea zelosul său comesean: doar din cînd în cînd îi mai făcea nazuri lui Kerim:

― Dă-mi voie, lasă-mă să beau măcar un păhărel, te rog…

― Nu se poate, nu se poate… Nu vă gîndiți deloc la sănătatea dumneavoastră…

Pentru ca puțin mai tîrziu să i se năzare să facă exact pe dos toate cîte le spusese pe un ton protector. Kerim, care mai înainte nu permisese să se deschidă fereastra, îi zise acum lui Giazîm-bei, mai transpirat decît toată lumea:

― Văd că nu vă simțiți bine…

Giazîm-bei:

― Ba mă simt perfect.

― Știu eu, nu vă simțiți bine… Să deschidem puțin fereastra.

Sevki, periuța noastră orientală, își aruncă cuțitul și furculița din mîini și se repezi ca un fulger.

― Se execută, excelență! V-am și deschis fereastra…

― Hei, domnule, nu v-am mai spus în cîteva rînduri că nu-mi plac periuțele! Lăsați-l pe chelner să-și facă meseria. De ce vă amestecați?

Sevki, turtit:

― Bine, excelență, după cum doriți… Nu vă supărați…

Giazîm-bei îl consultă pe Kerim:

― Pot să fumez o țigară?

Kerim:

― Numai una… O a doua nu vă las… Azi sîntem la a patra…

Continuam să fiu numai ochi și urechi. Kerim, ceva mai tîrziu:

― Nu v-am spus de atîtea ori că la recepție nu se vine îmbrăcat cu un asemenea costum maro de tip sportiv?!... Doamne, Doamne, că mi-au ieșit peri albi… Unde vă este gustul? Doar am discutat împreună de cîteva ori! Ce v-ați face dacă v-aș părăsi un minut…

L-am privit pe Giazîm-bei. Ditamai milionarul devenise un copil răsfățat.

― Vezi, asta am uitat…

Kerim, către meseni:

― Zău, parc-ar fi un copil, nici nu știți…

Periuța orientală, Sevki, se amestecă:

― Vai, se poate, cum vorbiți așa…

Giazîm-bei îl muștrului:

― Tu să taci! Ce periuță nenorocită, să te ferească Dumnezeu… Da, sînt ca un copil! Dacă n-ar fi fost Kerim-bei, demult m-aș fi îmbolnăvit și poate că m-aș fi și dus…

Kerim, senin, privind ceasul de la mînă:

― Cred că e timpul să ne ridicăm. Ora culcării, domnule. Să nu mai zăbovim, n-are rost…

Giazîm-bei încercă să-l înduplece:

― Să mai stăm… Cît de puțin…

― Nuuu… Nu se poate! E doar nouă și jumătate! Pînă ajungem acasă se face zece. De altfel, am și întîrziat. Am stabilit doar ca la 10 fix să fiți în pat. Plecăm!...

Cînd să se ridice, Kerim întinse mîna spre pahar. Brusc, sărind ca un resort, l-am apucat de mînă:

― Ce faceți, Doamne Dumnezeule… Mă tot uit la dumneavoastră… este al cincilea pahar. Nu vă gîndiți deloc la sănătatea dumneavoastră! Zău, vă rog, încetați… Să-mi tihnească…

Și am continuat pe struna asta. Atunci Kerim mă rugă:

― Te rog, doar pe ăsta să-l mai beau…

― Acum, treacă de la mine, vă las, dar să nu mai văd așa ceva altă dată!

Îmi puse mîna pe umăr și mă trase deoparte:

― Bravo! Ai priceput perfect diferența dintre periuța orientală și cea occidentală… Ehehei, cîte mai avem de învățat de la occidentali… Noi încă nici nu știm cum trebuie să arate o periuță modernă… Apropo, tu ce salariu mai ai?

― Două sute cincizeci…

― Vei avea cinci sute, iar de mîine ești șef în locul lui Sevki… Individul va fi adjunctul tău.

Sevki se și afla la ușă și-l saluta cu temenele pînă la pămînt pe Giazîm-bei:

― Alah să vă dăruie viață lungă, excelență… Ne-ați fericit în seara aceasta, a fost o masă ca-n povești…

L-am tras de poalele hainei și am strigat la el strașnic:

― Piei din ochii mei, periuță…

mai multă Proză satirică de Aziz Nesin