Petrecere strașnică

de Willy Breinholst

Teorie

În măsura în care este absolut convins că în nici un caz nu se poate afla că și-a făcut de cap, soțul nu are nici un motiv să nu tragă ocazional un chef în oraș și să petreacă strașnic.

Asupra căsniciei sale, aceasta poate să aibă un efect extrem de stimulativ.

Practică

În ceea ce privește forma exterioară, bărbatul a ieșit din mîna creatorului mai puțin reușit decît femeia. Spre compensație, a fost înzestrat cu o serie de defecte. Cum se știe, de așa ceva nu duce lipsă; chiar și eu am cîteva.

Aș vrea să lămuresc din capul locului că n-am înșelat-o niciodată pe Marianne – ei, nu știu ce gînduri ciudate mi-au venit în minte de curînd, într-o seară, cînd mă aflam singur cuc acasă. Marianne se găsea la o depărtare de mai multe sute de kilometri, la niște rude din Holstebro.

Eram de aproape o săptămînă singur acasă și îmi petrecusem aceste plicticoase, lungi seri moțăind în fața televizorului sau, foarte treaz, citind un roman polițist. Pe urmă a venit sîmbăta și n-am mai avut în casă nici o carte de lectură ca lumea.

Ce puteam să fac în această seară?

Dacă aș fi fost burlac, aș fi telefonat cîtorva vechi prieteni și i-aș fi poftit la o partiduță. Nu sînt însă burlac. Nici nu mai am vechi prieteni. Prietenii de odinioară s-au însurat, poartă cătușele căsniciei și și-au pierdut de mult veselia dinainte.

Ca burlac, aș fi făcut o mică escapadă în oraș și aș fi pescuit pe undeva o fată, dar fiindcă, precum am spus, nu mai sînt burlac... o clipă! De fapt, cît de departe e pînă la Holstebro? 322 kilometri. Dacă te gîndești bine, e destul de departe. Mai mult de zece ori decît de la Copenhaga pînă la Roskilde. Holstebro nu era deci un loc de unde cineva să poată apărea așa deodată. Asta înseamnă că era cu putință să-mi pun costumul meu cel bun, albastru, și să ies în oraș. Din cauza asta n-o să latre nici un motan, și nici o pisică (din Holstebro) n-o să afle vreodată ceva. M-am decis să vizitez un bar.

În cei doisprezece ani, de cînd m-am însurat, n-am mai fost nici măcar o singură dată în vreun bar. Trebuie să fie foarte plăcut s-o faci din nou, să bei un păhărel și să contempli mai de aproape fetele. Firește, cu toată nevinovăția. Ei, doar așa, ca să-mi trezesc amintirile din vremea burlăciei. Asta o fi oare îngăduit? Să beau un whisky cu sifon și să ofer ceva de băut unei fete?

Țrrrrr !

Telefonul. Marianne mă suna de la Holstebro. Voia doar să știe cum o duc. Am udat florile? Mi se dă suficient de mîncare? Marți se întoarce.

După ce am pus receptorul în furcă, am udat florile. 322 kilometri pînă la Holstebro.

Dacă e să mi se ivească vreodată-n viață prilejul să-mi fac de cap, apoi acuma e. și, la urma urmelor, alți bărbați nu-și pun atîtea probleme cînd le pleacă nevestele în călătorie. Doar nu-i nevoie să te dedai chiar desfrîului. Nu ești destul ținut de scurt în viața conjugală cotidiană? N-ai merita să-ți îngădui o mică schimbare distractivă? O viață are omul! și nu spune vechea zicală: „Ce nu știu mă lasă rece”?

Hotărît, am lăsat jos stropitoarea, mi-am pus o cămașă albă, curată și costumul albastru. După o jumătate de oră mi-am luat pălăria din cuierul din vestibul, mi-am vîrît în colțul gurii o țigaretă, mi-am îndreptat pentru ultima oară cravata și, aruncînd o privire critică în oglindă, m-am convins că puteam încă trece cu ușurință drept un bărbat de treizeci și doi de ani.

Și atunci s-a întîmplat.

Un mic incident, rafinat, diabolic mi-a nimicit toate planurile și, în cîteva secunde, m-a îmbătrînit cu zece ani. Mi-am agățat din nou pălăria în cuierul din vestibul, m-am strecurat amărît înapoi în apartament, mi-am dezbrăcat elegantul costum albastru și m-am îmbrăcat cu vechea haină de casă, gîndindu-mă să iau unul dintre romanele cu indieni ale lui Cooper, datorită căruia speram să aflu uitarea.

Căci se întîmplaseră următoarele: în vreme ce mă contemplam în oglinda din vestibul, mi-am vîrît o mînă în buzunar și-am dat numaidecît de-o foaie de hîrtie. Am scos-o, am mototolit-o și tocmai voiam s-o arunc, dar m-am răzgîndit și am desfăcut-o, să văd ce era. Pe hîrtie erau scrise de mîna Mariannei doar două propoziții scurte:

„Te-ai gătit foarte șic. Unde te duci?”

mai multă Proză satirică de Willy Breinholst, sau înapoi la Dulcea viață a soțului în teorie și practică