Casa de la intersecție

de Aziz Nesin

Era cam a doua zi după ce ne mutaserăm în noua casă. Cînd un vecin, om mai în vîrstă ce tot stătea la fereastră și privea lumea, mă acostă:

― V-ați cam grăbit cu închiriatul casei …

L-am privit mirat.

― După cîte știam, cînd îți vine un vecin nou, te grăbești să-i urezi: ”Să stăpîniți sănătoși noua casă”. Ce trebuie să înțeleg din vorbele că ne-am grăbit cu închiriatul? Dacă începem așa între vecini …

Bătrînul nici nu se sinchisi:

― Din partea mea… mi-e totuna… Numai să știți că-n casa asta a voastră intră hoții.

― Cum adică, în casa noastră intră hoții, iar în alte case nu? Hm!

Supărat, m-am dus la băcănia din colț să-mi iau cîteva țigări.

― Ce om curios! am zis.

Băcanul, ațîțat:

― Dar ce s-a întîmplat?

― Un ghinion, domnule, am dat de un vecin cam senil. Nici n-am trecut bine prin fața casei sale și a și început să mă sperie. Auzi: ”În casa voastră intră hoții, era mai bine dacă nu v-ați fi mutat”!

Băcanul, calm:

― Dar a spus adevărul. Așa și este! Era mai bine dacă nu v-ați fi mutat. În casa aceea dau năvală hoții.

Am ieșit din băcănie fără să mai scot vreo vorbuliță. Reușisem să mă indispun din cauza unor prostii. Pe înserate am primit vizita unor vecini. Toate au fost bune, numai că la plecare ne-au avertizat:

― O fi bună casa, nu spunem că nu, însă vin la hoți! …

N-am mai întrebat: ”De ce în casa asta să intre hoții, iar în a voastră nu?”

Soția mea, văzîndu-mă supărat, a rîs de mine:

― Tu nu înțelegi, omule, pesemne, că acum au găsit vreo nouă metodă ca să-i scoată pe chiriași afară din casă. Vor să bage frica în noi că așa și pe dincolo, că în casa asta intră hoții și alte prostii din astea, poate că om pleca în cele din urmă. Nu uita, chiria casei e mică și pesemne că vor să se mute chiar ei, sau aduc vreun cunoscut de-al lor. Mai știi…

O fi avînd dreptate nevastă-mea… Totuși n-am putut închide ochii. Parcă așteptam să sosească hoțul, dintr-o clipă în alta, la o întîlnire pe care i-aș fi dat-o. Pînă cînd m-a furat somnul. Deodată am sărit ca ars la auzul unui zgomot. Am tras revolverul de sub pernă și am răcnit în întuneric:

― Nu te mișca, că te ard!

Fiindcă abia ne mutaserăm, nu știam precis unde se află șalterul de la lumină. Tot căutîndu-l, mă izbeam cînd de un perete cînd de altul. Pînă cînd m-am împiedicat de ceva și am căzut. De necaz, aș fi fost capabil să descarc revolverul în burta hoțului, numai că în cădere revolverul mi-a zburat din mînă… Din întuneric s-a auzit un rîs homeric, ce-ți făcea pielea ca de găină.

― Ha-ha-ha!

― Netrebnicule, îți arde de joacă în miezul nopții? Ce, turnăm o scenă dintr-un film de groază? Dacă ești bărbat, apari în fața mea și-ți arăt eu ție! am tunat.

― Dacă umbli după șalterul de la lumină, atunci țin să te informez că se află în dreapta ușii. Niciodată chiriașii noi din casa asta nu-l găsesc imediat.

Vocea suna sarcastic în întuneric.

― Ah, te prind eu și ce-ți fac, mamă, mamă! am urlat ca ieșit din minți.

Individul, din întuneric, la rîndul său:

― Ce-ai să-mi faci? Nu știu. Dacă-mi permiți, am să aprind lumina.

S-a auzit răsucitul șalterului, după care s-a făcut lumină.

În momentul în care eu mă împiedicasem și ajunsesem sub masă, soția mea, fire precaută, se băgase sub pat. Și iată acum în fața mea un zdrahon cît toate zilele. Dacă m-aș fi ridicat în picioare, ar fi pufnit în rîs. Nu mi-a rămas decît să-mi îngroș vocea în speranța că nu-și va de seama cum arăt:

― Cine ești tu, mă?

― Un hoț.

― Ia privește tu încoace, cu mine nu-ți merge! Tu nu ești hoț. Spui și tu așa, ca să ne sperii și să plecăm din casă. Privește-mă țintă în ochi!

Individul, imperturbabil:

― Ai să vezi îndată dacă sînt sau nu hoț…

Și începu să strîngă tot ce-i venea la îndemînă, de parcă s-ar fi aflat în casa lui tat-su. Și mormăia tot timpul:

― Va să zică, aici ați făcut voi dormitorul. Chiriașii dinaintea voastră aranjaseră aici camera de zi. La fel și cei dinaintea lor…

― Hei, dar te-ai apucat să ne furi! Să știi că te reclam imediat. Ești pierdut…

Nu găsi de cuviință să ridice măcar capul.

― Poți să mă reclami și lui taică-tău. Și pe deasupra mai transmite-i și salutările mele…

― Dar ai să fugi pîn' ce mă duc eu la secție!

― Pe onoarea mea că nu fug!

― Ba sînt convins c-ai s-o ștergi. Și încă cu tot ce mai e prin casă. De aceea mai bine te leg și apoi mă duc să te denunț la secție.

Atunci și-a adus aminte și soția mea că există și a început să țipe ca din gură de șarpe:

― Ajutooooor! …

Puteai crede că întreaga mahala era pregătită pentru eveniment și se afla în fața porții mele, în așteptare. Mai mulți vecini, fără să se simtă stingheri într-o casă străină, au pășit înăuntru fără să-mi ceară încuviințarea.

― Aaa! Iar au intrat hoții în casa asta! ziceau.

Unii erau curioși:

― Să vedem, care dintre ei o fi?

Printre vecinii noștri erau și unii care se cunoșteau bine cu hoțul și se întrebau chiar de sănătate, de una, de alta. Iar hoțul, fără să se tulbure de ceva, continua să adune cu migală lucrurile din casă.

― Oameni buni – am zis – ajutați-mă să-l leg ca să mă pot duce pîn' la secție!

Unul dintre ei, pesimist:

― Te agiți degeaba

Am rămas uluit. Dar unde ne mutaserăm noi? … Soția mea a apărut purtînd sub braț frînghia de rufe. Am legat frumușel hoțul, care n-a opus nici o rezistență, după care l-am încuiat într-o cameră. Imediat am alergat, cu sufletul la gură, la secție. Soția mea a povestit comisarului totul de-a fir-a-păr. Acesta s-a interesat unde locuim. I-am explicat.

― Aha… casa aceea?

― Da, da – am întărit.

― Dar nu ne amestecăm acolo. Casa nu face parte din sectorul nostru.

― Atunci ce să ne facem? Am legat un om degeaba?

― Dac-ați fi stat cu un număr mai încoace, ați fi căzut în sectorul nostru. Atunci se schimba povestea.

Soția mea, neliniștită:

― Dar casa de lîngă noi era ocupată, cum să ne mutăm acolo?

Casa noastră se afla tocmai la intersecția a două secții de poliție. Comisarul, bonom:

― De casa voastră are grijă secția ”…”.

Dar secția aceea se afla departe, tocmai la mama dracului. Pînă am ajuns noi, s-a făcut dimineață. Și acolo am istorisit întreaga tărășenie. Dar am fost întrebat din nou unde se află casa noastră. Iar le-am răspuns. Atunci un polițist, edificat:

― Ahaa… Casa aceea?

― Da, casa aceea.

― Dac-ați fi locuit cu o casă mai la vale, v-am fi ajutat noi. Cum casa e în afara sectorului nostru…

Soția mea, exasperată:

― Vai de mine, dar l-am legat pe omul acela strîns de tot…

― În ce sector intră casa noastră? am vrut totuși să aflu.

Polițistul, plictisit:

― În perimetrul jandarmeriei. Poliția nu se amestecă. Duceți-vă la jandarmerie. Acolo…

Am pornit din nou la drum. Soția mea, neliniștită:

― Să trecem mai întîi pe-acasă să vedem ce face hoțul nostru, o fi murit sau mai trăiește?

Avea dreptate să se neliniștească. Poate că, legîndu-l prea strîns, i s-o fi oprit circulația sîngelui și te pomenești că o fi dat ortul popii. Vrînd să prindem hoțul, iată-ne și criminali.

Ne-am dus glonț acasă. L-am găsit pe hoț exact așa cum îl lăsasem.

― Ce mai faci, omule? l-am întrebat.

― Bine, mersi, dar mi-e o foame de lup.

Soția i-a adus ceva să îmbuce. Ce să-i faci! Oameni săraci, nu aveam prin casă altceva decît o mîncare de bame. Dar hoțul nu mînca bame. A trebuit ca soția mea să fugă pînă la măcelar, să procure un cotlet pe care să-l pregătească de îndată și să i-l pună hoțului dinainte. Noi ne-am continuat goana către postul de jandarmerie. Și aici am povestit tot ce ni s-a întîmplat. Dar și comandantul jandarmeriei ne-a întrebat unde se află casa noastră. I-am satisfăcut curiozitatea.

― Ahaa… Casa aceea? a remarcat.

Toți știau de casa noastră. Comandantul jandarmeriei, pe un ton decis:

― Jandarmeria nu se amestecă în casa voastră, ci poliția.

― Dar cum se poate, domnule comandant, la poliție ne-au spus doar că la jandarmerie. Dumneavoastră ne trimiteți la poliție. Trebuie să existe cineva care să se ocupe și de casa noastră…

Comandantul jandarmeriei, înmuiat de insistențe, a scos o hartă.

― Priviți, vă pricepeți cît de cît, nu? Ăsta e sectorul de care ne ocupăm. Aici e bazinul cu apă. Alături, cota 208. Pe-aici trece periferia sectorului jandarmerie. Dac-ați fi stat cu doi metri mai la nord-vest, atunci ați fi intrat la noi.

― Pentru doi metri? Zău aşa! Cît o să mai alergăm?

― Nu știu. (Arătînd cu degetul pe hartă) Uitați-vă, aici e casa voastră. La intersecția ce separă sectorul poliției de cel al jandarmeriei. E drept că vreo 2,5 metri din grădina voastră intră în sectorul nostru, dar furtul nu s-a comis în grădină, așa că fiți sănătoși…

N-aveam altceva de făcut decît să ne ducem din nou la poliție.

Soția mea, urmărită de o idee fixă:

― Să mai trecem o dată pe-acasă să vedem ce mai face hoțul nostru. Te pomenești că dăm de bucluc din pricina lui…

Ne-am dus acasă.

― Ce mai faci? l-am întrebat pe omul din frînghii.

― Ard de sete, aduceți-mi puțină apă…

După ce bău:

― Să nu spuneți că nu v-am atras atenția asupra faptului că îmi îngrădiți libertatea. N-aveți dreptul să-mi faceți așa ceva. Dacă scap de aici, vă dau în judecată, să știți!

― Bine, măi frate, ce să facem? Și noi, ca oamenii… Nu se știe exact în ce sector este casa asta a noastră și n-avem idee unde anume să te reclamăm. Cum poate cineva să construiască o casă într-un asemenea loc blestemat! Chiar la intersecție…

― Ehei… Nu v-am zis eu? Dați-mi drumul, altfel vă nenorocesc, vă țin dintr-un proces într-altul. Atentați la libertatea mea individuală…

― Haide, fii om, mai dă-ne răgaz măcar pînă deseară! Ne mai ducem încă o dată la poliție. Mai încercăm…

― Du-te dacă vrei. Dar noi cunoaștem povestea asta de atîta amar de vreme. Mai întîi vor trebui să hotărască în ce sector intră casa voastră. Posibil să schimbe limitele sectoarelor. Dar pînă atunci, ehehei, noi să fim sănătoși…

Ne-am mai repezit o dată pînă la poliție. Și comisarul ne-a arătat o hartă:

― Uitați-vă, aici e – a zis… Aici e limita sectorului jandarmeriei. Grădina e la ei… O parte din casă la noi, o altă parte la ei.

― Dar dormitorul e în sectorul dumneavoastră. Ori furtul s-a comis în dormitor! m-am arătat eu isteț.

― Mă rog, asta trebuie stabilit. Și-apoi hoțul n-a intrat în dormitor zburînd, ci prin grădină. Or, grădina aparține jandarmeriei… Asta nu e o treabă chiar așa de simplă. Trebuie discutat și analizat serios. Să vedem mai întîi în ce sector va intra casa voastră… După aceea vom trece la procedura legală. Și pînă atunci…

Sleiți de puteri, ne întoarcem acasă. Bătrînul acela care locuia în dreptul casei noastre ni s-a adresat de la fereastra la care stătea veșnic proțăpit:

― Nu vă necăjiți, am aflat că a intrat un hoț în casa voastră.

― Da – l-am aprobat.

― Toți fug de casa aceea, nimeni nu stă. De-aia proprietarul o închiriază atît de ieftin. Proprietarul tocmai voia s-o dărîme cînd v-a întîlnit pe voi. Ar fi vrut s-o reclădească cu vreo doi metri mai într-o parte. Atunci ar fi intrat și casa într-un sector. Dar, aflîndu-vă pe voi, v-a tras pe sfoară.

Iar noi nu ne puteam permite să părăsim casa aceea deoarece plătisem chiria pe un an înainte. Am intrat în locuință. L-am dezlegat pe hoț. Acesta s-a așezat blînd în fața noastră, după care am cinat împreună. Luîndu-și rămas bun de la noi, ne-a spus:

― Deocamdată, la revedere, mai vin eu…

Acum vreo 4-5 hoți au devenit clienții permanenți ai casei noastre. Îi cunoaște toată mahalaua. Am ajuns chiar să colaborăm cu ei: păzim împreună casa ca să nu se obișnuiască să treacă pe la noi și alți hoți străini. Cît privește viitorul, acesta e destul de incert. Pînă ce va expira contractul – sau vom rămîne în casă opt persoane (sașe hoți plus eu și soția), sau casa noastră va fi inclusă într-unul din sectoare. Atunci dacă-i vom prinde pe hoți, îi vom reclama la secția de care vom depinde. Adevărul e însă că ne-am obișnuit tare mult unii cu alții, așa că presimt că ne va fi rușine să-i reclamăm. Și unde mai pui că ei suportă o parte din cheltuielile casei…

mai multă Proză satirică de Aziz Nesin