Nea Dumitre
S-o, acu era să zic, dăm ciorilor de treabă, căci sau se face și atunci pînă cînd, sau nu se face și atunci, ca ce?
Dumneata știi foarte bine că eu nu mă preocup, la viața mea, decît de ceea ce îmi incumbă, ca branșe, de la tata, care de cînd mi-a lăsat-o - prin faptul de peritonită cu puroi în regulă - am reînviat prăvălia, stigmatizînd vînzarea prin elanul de comerț ce i-am dat, numai prin munca mea proprie, care m-am devotat într-un mod de dimineața pînă seara acestei prăvălii, rămînînd chiar și becher din lipsă de timp spre a mă însura ca să fie și tata mulțumit, ca mort, căci n-a lăsat-o pe mîini care nu-l înțelege ca concepție de suflet despre această prăvălie. Prin acest fapt, toți banii pe care i-am cîștigat în stare de benefici, este bani cinstiți, nu cum ai spus dumneata că mă dai la speculă, dacă te mai înjur la un pahar de vin, căci, toată lumea mondială, ia doi trei lei mai mult la orice articol, pe aceste vremuri de sărăcie și nu se găsește, această sumă fiind o fraudă cît se poate de cinstită și deci, amenințările dumitale, mă lasă foarte nemuritor și cît se poate de rece.
Află prin prezenta, căci dacă ți-am dat acei bani cu împrumut și fără dobîndă, ca să compunem acea afacere cu lemne, despre care mi-ai expus că ne umplem, am făcut acest fapt, numai din respect pentru dumneatale, ca frate mai mare a lui bietu tata și nicidecum spre a cîștiga de la acest comerț ce nu mă pricep, fiind chiar și înjositor să ajung din coloniale și delicatese, chiristigiu de lemne. Mi-am zis însă, să te ajut ca mod de caritate, deși eu nu sînt spital sau altă persoană juridică și e știut că cui îi dai, salutare nu-i mai vezi și îți mai auzi și cuvinte grele precum s-a și întîmplat, alaltăieri seară, la cîrciumă la Țîfnă, cînd te-ai exprimat despre mine într-un mod atît de inexistent, care mă mir din partea dumitale cum ai putut așa ceva. Dar nu aceste cuvinte înjositoare este motivul pentru care îți notific această scrisoare - căci cine zice ăla e și mersi asemenea pentru toate înjurăturile - dar vreau să știu ce se aude, în mod foarte precis despre afacerea cu lemnele de foc și, în primordial, despre vagonul ce trebuia să-l am acasă, tăiate gata și aduse și care, pînă în prezent, crez că a rămas tot în pădure ca arbori fructiferi și n-a visat, în viața lor, să devie lemne de foc în pivnița mea. Începînd intemperia de frig, am neapărată nevoie de acești arbuști căci am pus și firmă la poartă că posed depozit de lemne, prin afacerea ce-am făcut cu dumneatale expunîndu-mă în mod foarte grandoman la cuvintele de depozitul mamei, ce mi le comunică persoanele ce vin să cumpere lemne și nu am marfă lichidă.
N-am nevoie de nici un cîștig din experiența dumitale și păstrează-l pe tot din partea mea, dar însă doresc a-mi restitui foarte imediat suma de trei sute mii lei ce ți-am împrumutat pentru această afacere care mă retrag din ea, prin aceste rînduri și prefer mai bine să dorm cu plapoma în cap de frig, decît să mă spurc în considerația mea de comersant, prin acel vagon de surcele ce poți să le mănînci sănătos și te rog a trimite pe cineva să scoată și firma, în caz contrariu punînd-o imediat pe foc.
Cu deosebită stimă, al d-tale nepot de frate care am terminat orice discuție cu dumneatale,
Anghel G. Păunescu
”La Consum”
Coloniale și Delicatese.
mai multă Proză satirică de Tudor Mușatescu
