Singura soluție

de Vasile Ghica

În ziarul local apăru un anunț laconic: ”Întreprinderea AGHF angajează secretară. Relații suplimentare…” etc., etc. Întrucît în trei zile s-au depus 178 de cereri, un telex de la centrală preciză ca angajarea să se facă prin concurs. Mă rog, concurs e ușor de zis, dar să-l vedem pe acela care izbutește s-o aleagă pe cea mai bună din 178. Mai ales că nici o candidată nu depășea vîrsta de 25 de ani, ca să nu mai vorbim de faptul că toate erau elegante, coafate, pudrate, rujate și așa mai departe. În ș.a.m.d. intrînd, bineînțeles, și cele peste o sută de telefoane implorative (”Vă rugăm să nu ne uitați!”), dramatice (”E ultima ei șansă!”), insolente (”Aranjați și dau oricît!”), superioare (”Angajați-o și apoi mă informați!”), ultimative (”Dacă pierde acest post, nu se mai poate mărita!”)

Deci, la concurs. Șeful serviciului personal, dașcă bătrînă, uns cu toate alifiile, s-a uitat prin dosare și a constatat cu surprindere că 163 erau angajate în alte unități. Situația începea să se limpezească vizibil. Avea de rezolvat 15 cazuri, nu 178. Iar din astea 15, trei nu aveau telefon. Adică nu se făcuse nici o intervenție în favoarea lor. Șase au căzut la prima probă: cafeaua. Ieșea ori prea amară, ori prea dulce, numai caimac sau prea limpede.

Din celelalte șase, una era mai înaltă decît directorul, una nu fuma, alta nu bea decît coniac albanez. Mai rămîneau trei.

Din acest moment, comisia și-a declinat competența și, printr-un telex, a cerut sprijinul unei alte comisii, de la centrală.

Următorul scrutin a ținut două săptămîni. Cu mare efort din partea ambelor tabere. Vă imaginați, sper, cîte probe de concurs au trebuit să fie inventate, ca să se facă partajarea: de la circumferința craniană, pînă la numărul de la pantof, cu măsurătorile de rigoare, apoi VSH, electroforeza, calitatea coafurii și a manichiurii, marca rujului și a creionului dermatograf, natura zîmbetului, timbrul vocal, pe viu și la telefon etc., etc.

Ajunși la capătul puterilor, membrii comisiei venite de la centrală au expediat un telex către minister, propunînd singura soluție posibilă: ”Nu le putem departaja. Vă rugăm să mai angajați doi directori!”

mai multă Proză satirică de Vasile Ghica