Cum traversăm?

de Nagy Lajos

Strada Himerei, de pildă, noaptea, în jurul orei trei, se traversează în felul următor: se coboară de pe trotuar, se trece strada și se urcă pe trotuarul din față.

Dar traversarea unui bulevard, în plină zi, să zicem la ora cinci după-masa, este deja un lucru cu mult mai complicat.

Trebuie să ai multă grijă și să respecți cu strictețe cîteva măsuri de precauție. Trebuie să fii foarte atent, fiindcă altfel riști să te repezi, de nebun, în botul mașinilor. Eu, de exemplu, data trecută am călcat o mașină și am fost obligat să plătesc șapte sute de milioane despăgubire, fiindcă mașina s-a făcut praf. Deci, repet, trebuie să fim foarte atenți.

Înainte de toate trebuie să te oprești pe marginea trotuarului și să te uiți cu luare aminte la stînga și la dreapta. În dreapta însă te uiți puțin de tot, fiindcă dacă stai să te uiți mai mult, degeaba te-ai mai uitat în stînga și trebuie să iei totul de la început. Dacă te uiți o secundă în dreapta, în timpul ăsta, din stînga, unde adineauri cît vedeai cu ochii drumul era pustiu, apar în goană una, două, nouă mașini care străbat distanța cu viteza unor ghiulele slobozite din tun.

Trebuie să ai grijă mai cu seamă la biciclete, fiindcă astea sînt vehicule mici, care se strecoară nevăzute și neauzite, printre diversele vehicule mamut, cu agilitatea unor șopîrle. Bicicleta apare deci ca fulgerul din cer, atît de neașteptat, încît tu, biet pieton, de spaimă, te arunci sub o mașină, sau sub un tramvai protector.

Traversarea unui bulevard este o treabă nu grea, ci foarte grea. Aș zice chiar că este mai ușor cămilei să treacă prin găurica unui ac de cusut, decît îi este omului bogat, vreau să zic sărac, să treacă un bulevard în plină zi.

Cel mai bine e să nu traversezi. Rămîi pe partea pe care ești. Poate că asta-i o concepție conservatoare. (Dar de ce să fie progresist omul, chiar cu prețul vieții sale?)

Omul să rămînă pe partea pe care se află: să traverseze cel care are treabă cu el. Dacă vrea să dea bani, să traverseze. Dacă vrea să ceară bani, să rămînă pe partea cealaltă!

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos