Impresiile unui trimis special al Lunii pe planeta Pămînt

de Alberto Moravia

Ciudată planetă. Este locuită de două rase distincte atît din punct de vedere moral, cît și, într-o anume măsură, fizic: rasa oamenilor denumiți bogați și rasa oamenilor denumiți săraci. Semnificația acestor două cuvinte, bogați și săraci, ne este necunoscută, iar imperfecta cunoaștere a limbilor vorbite pe această planetă nu ne-a permis să o aprofundăm. Informațiile pe care le-am obținut provin în mare parte de la bogați care sînt mai abordabili, mai vorbăreți și mai ospitalieri decît săracii.

Deci bogații spun că săracii sînt o populație venită nu se știe de unde, care s-a stabilit aici din timpuri imemoriale și încă de atunci n-a făcut altceva decît să prolifereze, menținîndu-și mereu neschimbat caracterul neplăcut. Cunoscînd acest caracter, nimeni n-ar putea să nu-i compătimească și, în același timp, să nu le dea dreptate bogaților. Săracilor, înainte de toate, nu le place curățenia și frumusețea. Hainele lor sînt proaste și cîrpite, casele mizere, lucrurile uzate și urîte. Printr-o stranie perversiune a gustului, ei par să prefere zdrențele în locul stofelor noi, căsuțele incomode în locul vilelor și palatelor, mobilele ieftine în locul celor de calitate.

Cine poate afirma, se întreabă pe bună dreptate bogații, că a văzut vreodată un sărac bine îmbrăcat și locuind într-o casă frumoasă, luxos mobilată?

Și nu numai atît. Săracilor nu le place cultura. E greu să vezi un sărac cu o carte în mînă sau într-un muzeu sau ascultînd un concert. Nu știu mimic despre arte, preferînd o cromolitografie în locul unei capodopere din pictură, o figurină de ipsos în locul unui Praxiteles, un cîntec popular în locul unui preludiu de Bach. După ei, Muzele, această consolare a omenirii, ar fi dispărut demult. Divertismentele săracilor, ne explică bogații, sînt cît se poate de grosiere: băutura, chefurile, partidele de popice sau fotbal, boxul sau alte asemenea distracții de prost gust. E clar că săracii preferă ignoranța în locul culturii, afirmă, pe bună dreptate bogații.

Mai mult, săracii urăsc natura. În sezon, bogații călătoresc la mare, la munte, la țară; se bucură de frumusețea apelor albastre, de aerul curat, de solitudinea înălțimilor; își întăresc trupul și sufletul. Pe cînd săracii nu vor să iasă pentru nimic în lume din cartierele lor fetide. Schimbarea anotimpurilor îi lasă indiferenți, nu simt nevoia să fugă de la căldură în zonele răcoroase sau iarna să plece în țările mai calde. În locul plajelor de la mare preferă ștrandurile municipale, în locul cîmpiilor, maidanele de la periferie, în locul munților, balconul casei. Cum e posibil, se întreabă bogații, să nu iubești natura?

Și măcar în oraș să ducă o viață de societate. Nicidecum; se pare că nu cunosc alt loc de întîlnire decît așa numita fabrică. Imaginați-vă că aceste fabrici sînt tot ce poate fi mai lugubru: niște hale sinistre de ciment și sticlă, pline cu mașini zgomotoase, fumegînde, murdare, înghețate iarna și arzătoare vara.

Sînt și alți săraci care nu trăiesc în orașe ci în solitudine la țară. Singura lor ocupație este, trebuie să credeți, să întoarcă brazdele și să scurme pămîntul cu instrumente grosolane și grele de fier, de dimineața pînă seara, în toate anotimpurile, pe arșiță sau ploaie. Și gîndiți-vă, așa cum spun și bogații, toate acestea cînd ar fi atîtea lucruri de făcut pe lumea asta, cu mult mai inteligente și mai plăcute.

Apoi, alți săraci, și mai extravaganți, preferă în locul soarelui, întunericul și în locul cerului, străfundurile pămîntului. Coboară în galerii adînci și acolo, în obscuritate se distrează extrăgînd pietre. Aceste locuri subterane se numesc mine. Nici unui bogat nu-i trece prin minte să coboare într-o mină.

Toate aceste activități sînt numite de către săraci prin temenul “muncă”, cuvînt semnificativ pentru ei, misterios și inexplicabil pentru noi. Săracii sînt atît de atașați de această “muncă” a lor încît atunci cînd fabricile rămîn închise și minele inactive din motive pe care nu ni le-am putut lămuri, ei strigă și amenință zgomotos și violent. Cine poate pricepe ceva, spun cu uimire bogații, n-ar fi mult mai ușor și mai plăcut să se adune într-un salon confortabil sau într-un club onorabil?

Să nu mai vorbim de bucătăria săracilor. Pentru ei nu există specialitățile gustoase, vinurile vechi, dulciurile rafinate. Ei preferă, de departe, mîncărurile grosolane cu fasole, ceapă, napi, cartofi, usturoi și pîine uscată. Rarele dăți cînd se resemnează să mănînce carne și pește, fiți siguri că aleg, în mod infailibil, peștele cel mai mărunt și carnea cea mai tare. Vinul nu le place decît acru și diluat cu apă. Nu le plac trufandalele și așteaptă să mănînce mazărea cînd e bătrînă, anghinarea cînd e cu cîlți, sparanghelul cînd e tare ca piatra. În concluzie este imposibil să-i faci să aprecieze deliciile unei mese ca lumea.

Ce să mai zici de tutunul săracilor; neghiobii, disprețuiesc delicatele produse din Orient sau cele fine din America și fumează acele chestii negre, acre, care provoacă tusea și nu-ți dau nici plăcere. Un trabuc bun de Havana, o țigară ușoară turcească nu spun nimic săracilor.

Altă ciudățenie a lor: sănătatea nu-i interesează. Cum altfel să-i judeci cînd îi vezi cu cîtă indiferență se expun intemperiilor și cu cîtă neglijență se tratează cînd se îmbolnăvesc. Nu-și cumpără medicamente, nu se duc în sanatoriu, nu acceptă să stea la pat atîtea zile și atîtea luni cît ar fi necesar. Bogații explică această atitudine a lor prin acea absurdă pasiune de a nu lipsi vreo zi de la fabrică, din mină sau de pe cîmp. De neînțeles, dar aceasta este explicația.

Am putea continua la nesfîrșit descrierea modului de viață al săracilor, a obiceiurilor nocive, vulgare, ciudate pe care ei le au. Mai degrabă ar fi interesant să examinăm motivele acestei anormale conduite.

Bogații ne informează că în toate timpurile s-au făcut studii aprofundate asupra săracilor. Grosso modo, cercetătorii se împart în două categorii: cei care atribuie săracilor perversități așa-zis voluntare și susțin că ar putea fi corijați; alții care afirmă că nu există remediu deoarece acest caracter este înnăscut. Primii recomandă o activitate de convingere, de educare a săracilor; ceilalți, mai sceptici, recomandă măsuri polițienești. Ultimii par să aibă dreptate deoarece toate predicile asupra avantajelor curățeniei, frumuseții, luxului, culturii și repausurilor nu au avut nici un rezultat. Dimpotrivă, cu tot interesul pe care îl manifestă pentru săraci, aceștia nu-i iubesc deloc pe bogați. Trebuie să recunoaștem totuși că bogații nu reușesc întotdeauna să-și ascundă repulsia pentru modul de trai al săracilor.

Ca întotdeauna, în călătoriile noastre de studii am vrut să ascultăm și partea cealaltă. Astfel am stat de vorbă cu săracii. Nu a fost ușor dată fiind ignoranța lor: nu cunosc decît limba țării lor. Totuși, în final am reușit să obținem acest răspuns nemaipomenit: rațiunea care stă la baza diferenței dintre ei și bogați este una singură, aceea că bogații posedă ceva ce se numește “bani” și care le lipsește cel mai adesea săracilor. Am vrut să vedem ce pot fi acești bani care sînt în stare să creeze diferențe atît de enorme și am descoperit că e vorba în general de niște foi de hîrtie colorată sau de bucățele rotunde de metal. Cunoscînd însă tendința săracilor de a ascunde adevărul, ne îndoim că acești așa-numiți “bani” să fie cauza care determină așa efecte stranii.

Iată de ce repetăm: ciudată planetă.

mai multă Proză satirică de Alberto Moravia