Făt Frumos în blugi
A fost odată demult, pe cînd dădea clientul bacșis iar chiriașul filodormă, demult vă zic, a fost odată un director de complex pe care intimii îl alintau ”Gri Împărat”.
Îl chemau ei pe numele Gri-Împărat nu întîmplător, ci pentru că în vremuri vechi, cînd n-o luase încă de soție pe Domnița-Plinuța, fiica predecesorului său, și era doar un șef de raion oarecare, dar mai semeț și cu mustăcioară, pe actualul Gri-Împărat îl chemase Grigorescu.
Directorul Gri-Împărat, ajuns la vîrsta cînd orice director trebuie să dea în primire, nu mai avea somn de griji și grijanii, căci avea trei nepoți și nu se putea hotărî pe care să-l înalțe în funcția pe care o deținea el.
Pe toți trei îi ținuse el în școli înalte, repartiții bunicele le dăduse, toți erau sfetnici principali ba pe Alimentație Publică, ba pe Turism, ba pe la Negoțul Exterior, cu domnițe de neam îi însurase, cu apartamente de confort sporit îi înstărise de stăteau Coconii toți în Cotroceni, cu mulți cai de rasă îi dotase, că unul avea 75 de cai de-i botezaseră pe toți Fiat, altul 45 de cai 1410, iar cel de-al treilea numai doi cai Honda, că nu vedea bine la distanță.
Dar la probe nu-i pusese, să vadă ce le poate pielea.
După multe nopți nedormite din pricina unor ispravnici de controlori care se dădeau de ceasul morții să arunce o privire în registrele complexului, el se consfătui cu Domnița-Plinuța și iată că a doua zi dis-de-dimineață, numai ce-i chemă la el în birou pe cei trei Coconi și așa le glăsui:
― Dragii mei nepoți, dați casetofonul acela mai tare că nu-i bine să afle secretara de treburile complexului, umpleți-vă cupele cu băutură de aur din țara lui Jim Beam și ascultați vorbă la mine! Eu am început să cam îmbătrînesc, afacerile se cam complică, de nu mai pot să le dau de cap, e cazul ca unul din voi să-mi ia locul și ori să le descurce, ori să le încurce de așa manieră, încît să nu le dea nimeni de cap. Eu pe tustrei vă iubesc ca pe ochii mei din cap. Dar putere să vă fac pe toți directori în locul meu nu mai am. Nu uitați că și timpurile s-au mai schimbat, vedeți și voi ce greu mi-a fost să vă găsesc la toți domnițe de neam! Dar cîtă putere mai am, pot s-o folosesc pentru unul din voi, dar pentru care? Așa că m-am hotărît să merg în pas cu timpul și să scot postul la concurs. O să participați la ăst concurs voi trei și, ca să vă testez destoinicia, fieștecare dintre voi va primi trei munci: care dintre voi le va duce pe toate trei la bun sfîrșit, acela să-mi fie urmașul!
Așa grăi bătrînul director și mai cu chef, mai fără chef, încuviințatu-au cei trei coconi, că se făcuse tîrziu și erau cu toții grăbiți să tragă un pui de somn, întrucît noaptea trecută o cam scurtaseră cu o partidă de poker cu mînă moartă.
― Dacă-i așa, atunci tu, ăl mai mare, să începi muncile și prima ispravă pe care trebuie s-o duci la bun sfîrșit e să faci rost de trei camere la Olimp pentru perioada 1-12 august anul curent.
Cel mai mare dintre nepoți se sui în Fiat bucuros și pe-aici ți-e drumul! Merse el la dregătoria lui, puse mîna pe telefon, țîrîi ici, țîrîi dincolo, și iată că numai ce sosi la el acasă o dubiță plină ochi cu sticluțe de Jidvei, mușchiuleț afumat de purceluș și păstrămioară de ieduț de șase luni, că Alimentația Publică de toate are ea dacă știi unde să cauți, iar sfetnicul de aia e sfetnic să știe și să nu spună…
Cu dubița-n urma lui, plecă el pe Litoral și aici, odată ajuns, intră la mai marele hotelului ”Arenele Romane”, dar nenorocire! Mai marele era acum mai mic, atît de mic, că nu mai putea nimic, iar necazul să fie și mai mare, în biroul lui se aflau niște dregători necunoscuți care, văzînd jidveiuțul și mușchiulețul și păstrămioara numai ce puseră mîna pe ele, le predară străjilor iar pe nepotul lui Gri-Împărat în beciul preventiv îl aruncară.
Trecînd un timp și văzînd directorul că nepotul lui cel mare nu mai vine, trimise după Mijlociu.
― Pînă văd eu ce-i de făcut cu frate-tu, fă bine și procură cele trei camere la Olimp!
Mijlociul era mai înțelept și mai tîrșit cu viața. Se retrase în camera lui de lucru, țîrîi ici, țîrîi colo, și iată că află pe unde se ațineau dregătorii controlori, că doar nu puteau fi ei peste tot odată, și aflînd el că aiștia la Hotel Belvedere erau, dădu cu țîrîitul la Hotel Flamingo și cu mai marele acelui hotel intră el în vorbă așa glăsuindu-i:
― Dragă amice, să nu uităm că o mînă spală pe alta și amîndouă figura. Tu ești mai mare peste Mare, dară eu mai mare peste Munte mă aflu! Tu îmi dai mie trei camere cu vedere la apă, trei camere îți dau și eu cu vedere la brazi. Batem palma?
Mai marele peste Mare bătu palma că și el avea niște cumnați care după vedere la brazi rîvneau și jinduiau. Așa că se duse mijlociul la unchi-su și cu mare modestie raportă el ce bine le încurcase de descurcase cazarea. Gri-Împărat, bucuros nevoie mare, numai ce-i zise:
― Prima însărcinare ai rezolvat-o, să te văd cum o rezolvi și pe-a doua! Isprava pe care trebuie s-o faci acu e să bagi gaze la palatul vărului meu Aleodor, care pe toate le-a învîrtit, numai la gaze s-a poticnit!
Mijlociului odată i se înnegură fața, că la toate se gîndise, numai la gaze ba! Auzise el că la gaze era al dracului de periculos, că ori te joci cu focul, ori te joci cu gazele, totuna era, și mai ales că mai marele peste gaze venit nou era, și la mișmașuri nu numai că nu se pricepea, dar nici să audă de ele nu voia!
Înnegurat-neînnegurat, cu Gri-Împărat de glumă nu era! Se gîndi el ce se gîndi, se informă ce se informă, apoi frumos se îmbrăcă, un buchet mare de liliac luă și la gaze se prezentă. La ușă îl întîmpină o zmeoaică frumoasă, dar cam ghioanoaie, că de acră ce era, oțetul îl mai beai, dar de ea nu te atingeai. Mijlociul se înclină, florile la înmînă, mîinile i le pupă, coafura-i lăudă, rochia i-o admiră, de zmeoaica leșină! Mijlociul o lăsă și în cabinet intră. Acolo se prezentă, rangul el și-l declină, mai apoi adăugă: Înălțimea Ta, oricine pe lîngă lipsuri mai are și lacune, da' dumneata nu. Dar cum omul nu e chiar perfect, ai și dumneata o fată din a doua căsătorie care orice ar da numai artistă să se vadă. Tînără e, frumoasă e, talent n-are, dar nici nu-i nevoie, că eu acolo unde trebuie om am. Mătăluță nimic nu știi, nimic n-ai auzit, numai rezoluția de gaze o dai și fata ți-a și intrat la Institut!
Mai marele peste gaze îl ascultă, dar nimic nu zise. Numai ce puse el mîna pe telefon, dar iată că, nenorocire mare, în loc să intre în cabinet scribălăul de autorizații, străjerii intrară!
Îl luară cu ei pe Mijlociu și-n beci îl duseră.
Văzînd Gri-Împărat că nici Mijlociul nu mai vine, tare se mai supără. Dădu totuși glas și-l chemă pe Prîslea, pe care Făt Frumos în blugi îl chema.
― Nepoate, zise Gri-Împărat, nici frățîne-tu cel mijlociu n-a mai venit! E rîndul tău să-ți încerci norocul!
Făt Frumos în blugi zîmbi a rîde și zise:
― Știam eu, Oncle Gris, că la mine-i baza! Face Băiatu'!
Încălecă el pe Honda lui și pe-aici ți-e drumul!
În tainițele castelașului său Făt Frumos în blugi multe odoare tăinuia. Căzu el pe gînduri privindu-le, apoi numai ce alese un șip de cleștar cu dopșor așijderea pe care ”Channel Nr. 5” scria. Sări iar în șa și cît ai zice ”parfum” ajunge acasă la Crăița cea Năbădăioasă care în rochie de casă de la Paris îl aștepta, pieptănîndu-și cu un pieptănaș de argint pur părul de aur ondulat permanent uscat. Auzind ea ce-i cere Făt Frumos în blugi, clipi îngîndurată coborînd lungile-i gene peste ochii albaștri ca un inel cu piatră de safir, pe care îl avea ea adus de la Cairo, și zise, privind nostalgică pantofiorii ei de piele fină de la Madrid:
― Grea treabă îmi ceri, Făt Frumos! Dar, pentru că te iubesc și rar te văd la față că mereu călătorit ești, am să te servesc. Dar cum Balaurul tare bătrîior și urît e, mai scoate pe masă și-un casetofon cu patru lungimi și extensie de bandă de la Frankfurt!
Dungi adînci brăzdară fruntea lui Făt Frumos, dar se repezi la tainiță și cu casul pe masă ieși. Crăița cea Năbădăioasă acceptă prinosul stereo și-l lămuri pe Făt Frumos, că Balaurul prea mare la Gaze n-o fi, dar o autorizație să falsifice tot știe el.
Crăiasa lipsi de acasă o noapte și dimineața cînd veni obosită era, dar și autorizația falsă în poșeta ei de crocodil de la New Delhi o avea…
Gri-Împărat se bucură de dibăcia lui Prîslea, dar cu lacrimi în ochi îi zise:
― Dragul unchiului drag, amu cea mai grea sarcină tot ție îți revine. Nimeni pe lume n-a reușit s-o ducă pînă acum la bun sfîrșit, dar, dacă te orientezi și-o rezolvi, atunci pe drept ție ți se cuvine postul meu! Uite la ce muncă grea m-am gîndit: Omul la bătrînețe mai mult în pat se aține iar tanti-ta, Domnița Plinuța, de mult jinduiește la un dormitor care tare frumos se mai numește, ”Ruxandra”. Și, dacă tu le orînduiești pe toate să aduci la noi acasă un dormitor de aista fără nici un fel de defecte, al tău să fie postul!
Făt Frumos în blugi bufni în rîs a rîdere și zise:
― Dragă Oncle Gris, ai îmbătrînit și tot șugubăț ai rămas, numai de șotii te ții! Poți însă să-ți strîngi deja obiectele personale din biroul tău de director de complex, că dormitoare ”Ruxandra” pe toate drumurile și-n toate depozitele găsești! Am învîrtit eu la viața mea învîrteli de te doare capul, și n-oi reuși să aduc la palat un amărît de dormitor fără defecte?!
Tare înveselit de ușurătatea muncii ce-o primise, Făt Frumos în blugi se ardică în șaua Hondei și intră în primul depozit de mobilă.
― Care-i mai mare ispravnic aici? se interesă el și pe dată apăru un dregător în halat cenușiu pe care Responsabil îl chema.
Nepotul cel mai mic al lui Gri-Împărat clipi din ochiul stîng, se frecă la urechea dreaptă, îl trase pe ispravnic într-un birouaș și-i puse pe masă un cartuș de superlungi ”with the famous micronite filter de luxe”, apoi îl puse la curent cu dorința sa de a pleca de acolo pe loc cu un dormitor ”Ruxandra” perfect.
Se înnegri la față Responsabilul!
― Grele probleme îmi ridicați acum la sfîrșit de trimestru, dragă tovărășele…. Dormitoare de care vrei mătăluță cîte stele pe cer și pești în baltă, dar ce-mi ceri, mie unul, deși de o juma' de veac în meserie mă aflu, nici că am văzut… Dar, fiindcă te văd tînăr și cu frumoase cărți de vizită, am să încerc să te servesc, cu toate că mai curînd aș crede să-mi crească onduleuri pe chelie decît dormitor ”Ruxandra” fără defect să găsesc… Pentru că nu-ș ce se întîmplă, dar parcă și-a băgat dracu' coada în dormitoarele astea, ba e lacul sărit, ba ușa dulapului nu se închide, ba oglinda e șuie, ba cheile nu se potrivesc, ba un picior de pat e mai scurt sau un picior de toaletă mai lung, ba cîte și mai cîte! Dar, dacă am apucat să-ți promit, o să aleg dintr-o garnitură patul, din alta dulapul, din a treia toaleta, din a patra taburetul, din a cincea comoda, din a șasea cheile și din a șaptea oglinda și poate-poate să potrivesc o garnitură perfectă pentru matale… Lasă-mi două-trei zile, că e munca naibii și mai treci pe-aici, mai discutăm, mai fumăm…
Greu trecură cele două-trei zile! În sfîrșit, sună telefonul și ispravnicul Responsabil îl anunță cu un tremur de mîndrie în glas că se aranjase aranjamentul.
Bucuros nevoie mare, Făt Frumos în blugi se dădu de trei ori peste cap și făcu rost și de-un getax, încărcă Perfecțiunea într-acesta și porni val-vîrtej spre vila lui Gri-Împărat.
Lume ca la urs se strînsese acolo, căci imediat se dusese vestea peste nouă mări și nouă țări de destoinicia cu care Făt Frumos în blugi reușise să organizeze un dormitor ”Ruxandra” fără defecte.
Și numai ”ah”-uri și ”oh”-uri de uimire și încîntare se auziră cînd dulapul strălucitor și fără pete ale cărui uși se închideau perfect fu dat jos din getax. Cu gurile larg căscate priviră toți toaleta cu oglindă limpede, taburetul cu arcurile întregi, somiera care nu scîrțîia și din care rumegușul nu se scurgea, comoda cu patru picioare egale și cele patru tăblii de pat fără cusur. Ba încă babele, astupîndu-și gurile cu palmele făcute căuș, își jurară una alteia că Mezinul ori farmece știa să facă, ori frate cu Necuratul se dăduse.
Cu mare alai fură duse piesele dormitorului în iatacul Domniței-Plinuța, cu evlavie montă un tîmplar dulapul, așeză comoda, potrivi oglinda toaletei, prinse între ele cu lungi șuruburi tăbliile patului de creă condiții optime pentru așezatul somierei între ele, iar doi slujbași mai în forță ridicară acea somieră și se apucară s-o potrivească între tăblii.
De apucat se apucară ei, dar de sfîrșit nu mai sfîrșiră. Că ori somiera mai lungă decît rama era, ori rama mai scurtă decît somiera, că altfel de ce nu intra între tăblii nu se explica.
Încercară ei în toate chipurile, degeaba!
Făt Frumos în blugi negru se făcu la față, dădu urgent marșul de plecare tuturor cască-gura adunați acolo, se sui pe Hondă și cu getaxul după el o luă prin toate depozitele. Pînă seara, umpluse ograda lui unchi-su de somiere, cîte găsise.
Cît fu noaptea de lungă, el și cei doi slujbași mai în forță odihnă nu-și găsiră, ci somiere încercară.
Necazul e că ba era una mai lată, ba alta mai lungă, ba una mai îngustă, ba alta mai scurtă!
Și poate Făt Frumos în blugi mai încearcă și azi la somiere, dacă nu s-o fi lăsat păgubaș.
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.
Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare minciună!
(Pentru că adevărul adevărat e cu totul altul. Dormitoarele ”Ruxandra” sînt toate perfecte. Cine nu crede, să vină la mine acasă și să vadă. Dar întîi să dau eu un telefon să văd dacă mi-a adus tîmplarul somiera de la scurtat…).
mai multă Proză satirică de Florin Andrei Ionescu
