Zoologice. Mîrțoaga

de Aurel Baranga

Calul, speță animală străveche, debutează pe scena Istoriei prin Calul Troian, precursor al tancului și părinte nedezmințit al tuturor stratagemelor ilicite, de o actualitate veșnic vie.

Există, în afară de această varietate: calul de curse, un soi de vedetă mondenă a rasei cabaline, calul-putere , expresie mecanică a patrupedului și care, prin înmulțire, se transformă în automobil, calul de dar, a cărui unică ambiție și obsesie este să nu fie căutat la dinți, și, în sfîrșit, calul de saca, zis și dîrloagă, cunoscut sub pseudonimul de mîrțoagă.

Mîrțoaga este un cal bătrîn, numai piele și os, care trage la greu, fără nici un fel de recompense și recunoașteri oficiale, fără notorietăți și prime, cu unicul ideal de a intra la ham primul, și de a ajunge la grajd, ultimul.

El Zorab, exemplar de rasă, pursînge, a ajuns celebru prin literatură.

Și alți cai, cei de pe tabla de șah, de pildă, au cunoscut glorii și prestigii.

Mîrțoaga, în schimb, sortită unui veșnic anonimat, trage la povară cît poate și înghite, după necesitate, bicele. E soarta ei. În jurnalul intim al unei asemenea mîrțoage - și care n-are nimic comun cu eroina celebrei piese de teatru -, am găsit notat de o copită infirmă: ”Sculat înainte de a se face ziuă și intrat la jug”.

Cititorii acestor rînduri și-ar putea manifesta nedumeriri variate, surprinși de cîteva inadvertențe, evidente: mîrțoagele nu sînt alfabetizate, și, doi, de unde a scos mîrțoaga respectivă termenul ”jug”? Observațiile sînt atît de judicioase, încît nu le opunem nici un contra-argument.

Ne mulțumim să consemnăm, însă, un fapt, din cu totul alt domeniu, și, care, exclude posibilitatea oricărei controverse: randamentul pe care îl dau aceste mîrțoage umilite e mult mai mare decît al cailor de paradă, împamblicați, înzorzonați și pomădați.

De asemeni, se cunoaște că, ori de cîte ori e nevoie, mîrțoagele sînt acelea care plătesc din dăsaga lor goală oasele sparte de copita altora.

Și, în sfîrșit, un amănunt pitoresc: prin nu știu ce metamorfoză, unele mîrțoage se transformă în țapi. Ispășitori, bineînțeles. Altele se fac din cînd în cînd acari, adoptînd cu o consecvență îndărătnică, numele de Păun. În această calitate, iau pe spinare ponoase de care n-ar trebui să răspundă, iar cînd încep să bată pe la diferite uși, implorînd să li se facă dreptate, li se răspunde invariabil că umblă după potcoave de cai morți.

Specie ciudată, mîrțoaga e săracă și ofensată, ca un greier iarna, intimidată, ca un iepure, sceptică și indiferentă, ca unii filosofi sfîșiați de o psihologie existențială, neagră.

A ajuns la aceste concluzii kafkiene, fiindcă a asistat la fenomene biologice incredibile: există mîrțoage care au fost făcute din cal, măgar.

mai multă Proză satirică de Aurel Baranga