Perpetuum comic nr. 9/1983
selecții subiective
Maestrului
”Societatea care va să zică”
Să rîzi de tine – iată o morală
Pe care omul nostru n-o prea-nghite;
Să rîzi de altul – asta se admite…
Dar dreapta ta oglindă nu se-nșeală:
Trec măștile frumos sulimenite,
Noi ne hlizim și-aplaudăm în sală
Și nu ne dăm o clipă socoteală
Că-s pe măsura noastră potrivite.
Și dacă – nu pe sfori, după cortină,
Se joacă-a ta comedie, ci-n noi –,
Oglinda ta, maestre, e de vină,
Oglinda ta care ne vede goi…
Stă-n fața noastră dreapta ei lumină
Ca biciul judecății de apoi
De la o vreme
De la o vreme dai cu coasa-n noi
Rărindu-ne, cumătră uricioasă;
Ai vrea să mă găsești bolind pe-acasă,
Dar n-avem vreme de murit – și-apoi,
Cunoaștem altă cîrmă mai frumoasă,
Mai tînără și mai mlădie-n boi
Privind geniș cu ochii amîndoi –
Ea – viața – să murim nici că ne lasă…
Pe urmă, treburile noastre-n toi
Nu le-am lăsa nici morți (sau poate-ai vrea să
Le-acoperi tu c-un fleac de mușuroi?...)
Vezi-ți de nas și umblă sănătoasă
Cumătră moarte, nu-mi căta război,
Că pentru tine n-avem loc la masă.
Rime cu… epigon
O fi măreț? O fi pitic?
E ca un fel de punct mai mic.
S-ar vrea un pisc…
Nu-i nici un colnic!
S-ar vrea taifun…
Dar nu-i nici boare!
E ca un fel de punct mai mic
Ascuns într-unul mult mai mare…
Umbra și… musca
Pînă și umbra unei muște
pare un vultur crunt – cu zbateri bruște –
și bagă spaima-n prunci și în băbuște
asemeni unui duh îngrozitor.
Pînă și umbra unei muște
pare enormă
sub un reflector…
Între… confrați
Odă parfumului,
virtuților olfactive –
spuse acidul sulfuric.
Să ne catifelăm –
spuse acidul clorhidric.
Să privim adevărul în ochi –
spuse vitriolul.
Zăvozii doamnei Circe
Numai iubind, am fost umil și bleg
Și m-am lăsat călcat de-acea stăpînă,
Și m-am tîrît un anotimp întreg
Să-i ling, cîinește, sîngeroasa-i mînă!
Cu firmituri și oase să m-aleg, –
Izbit în ghionți, lihnit de-o vorbă bună,
Încăibărat de rîie și de jeg –
Legat la poarta-ți, Circe – sumbră zînă!
A fost un timp prea voluptos! nu neg!
Dar bine-i c-a trecut, ca o furtună!
Ci-n fața lumii, vraja mi-o dezleg –
Doar tristă amintire să rămînă!
”Au cîinii viață?” – unii mă-ntrebau:
Stereotip lătram răspuns: – ”Au – Hau!”
Cuminecătura
– Acuma, că se-apropie bilanțul,
'Nainte de-a-i da ortul popii, deci,
Cu ce te-nfățisezi la Ăl-de-veci?
Și-n urma ta ce alta lași, doar lanțul?!
Tu ce-ai clădit pe vanele-ți poteci
Ai ctitorit, tu, Roma or Bizanțul?
Sau ți-ngropași, ca fariseul, sfanțul,
Or chefuiși, ca Zorba, printre greci?
– De construit, n-am construit nimica!
Și nici nu las comori – nici p-atîtica!
Dar, dacă vin cu argumente varii:
Io crîșme-am ctitorit la toți crîșmarii!
Cît aur și argint l-am dat pă gușe,
S-ar polei-n Infern măcar o ușe!
Vulpea, leul și ceilalți
Vulpea, scuturîndu-i blana
De un praf
Imaginar,
Spuse leului, amar:
– Vrabia și coțofana
Te găsesc
Totalitar.
Cică, firea ți-e avidă:
Nu le lași nici o omidă,
Nici un melc,
Nici un țînțar.
Eu te-aș apăra, da-i greu
Fără nici o calitate
Să le vin de hac
La toate…
Fă-mă și pe mine leu!
Leul, pradă tulburării
Dar simțind izul
Capcanei,
N-a dat curs solicitării
Și nici pîrei
Roșcovanei.
MORALA?
O găsi o ciocîrlie
Și-o-ncrustă pe-un
Scarabeu:
”Leul, vulpe să nu fie,
După cum
Nici vulpea, leu!”
Sticla
Surprins de-o ploaie deasă de alice,
Un iepure se-ascunse-n pădurice,
Unde dădu într-un tîrziu
Peste o sticlă plină cu rachiu.
Crezînd că-i apă, degustă un pic
Și jos, în iarbă, animalul mic
Căzu trăznit, visînd întîmplător
Că fugărește el pe vînător.
În pădurice se-abătu apoi
O vulpe singură, fără vulpoi.
Ea, cum văzu în frunzele lucioase
Pe iepure trăgînd la aghioase
Alăturea de sticla încă plină,
Rînji: – Să beau din apa cristalină!
Dar cum gustă, o luă Morfeu în brațe,
Visînd că-i paznic la găini și rațe.
Veni în pădurice-ntîmplător
Și-un urs în căutare de izvor.
Dădu ea, matahala, un ocol
Jivinelor care dormeau pe sol
Și toată sticla plină-ntr-un minut
O văduvi de-ntregul conținut.
Iar după-aceea ursul în putere
Visa cum îi aduc albine miere.
Fugit din circ, un leu bătrîn în ani,
Fiindcă nu mai valora doi bani,
Găsi pe ceilalți la orizontală
Alăturea de-ntreaga sticlă goală.
Flămînd cumplit de lungul drum parcurs,
Îi devoră pe vulpe și pe urs,
Dar îl lăsă pe iepuraș în pace
Pînă ce iarăși foame i s-o face.
Se deșteptă și iepurele-n zori
Și dînd cu ochii lui cercetători
De cele două blănuri nu de mult lăsate
De leul hămesit pe înserate,
Ținu să-și spună: – Bravo! Dai pe gît
Puțin rachiu și, gata, faci urît
Și dintr-un iepuraș modest, banal,
Devii cel mai feroce animal!
Învățarea dragostei
Dragostea are nevoie de istorie
Ca să știe unde-a ajuns și de unde-a plecat,
Și ce generali au condus-o-n victorie
Și cine pe cine și cum a trădat…
Dragostea are nevoie de geografie,
Pentru că intervin anumite distanțe
Și lungi despărțiri ce nu pot să fie
Trecute cu vagi gînguriri de romanțe…
Dragostea are nevoie de fizică
De legile ei, demonstrate durabil;
Și nu pot să cred ce-mi explică timizii că
Aici e doar abur, și doar inefabil…
Dragostea are nevoie de anatomie,
Cît de sărac, tot moștenești un trup;
Hrănim cu trupul nostru, de-o vecie,
Iubiții cu aprinșii ochi de lup…
Și-apoi, geometria, dacă de soi e,
Și-algebra, deloc învățată ușor;
Doamne, de cîtă școală avem nevoie
Pentru puțină dragoste, uneori…
înapoi la Autori, Referinte, Poezie satirică, Titluri