Trîntorul

de Dumitru Solomon

Din cei optsprezece oameni din Neandertal[vezi nota] care locuiau în peșteră, șaptesprezece plecaseră la vînătoare. Al optsprezecelea nu era vînător, dar nici altceva (marinar, poștaș, zidar sau chelner), întrucît nu apăruse încă diviziunea muncii, care dă de lucru astăzi la tot felul de inși. Pe ăsta, pe al optsprezecelea, vînătorii îl considerau un trîntor, un parazit, o putoare fără pereche, un terchea-berchea, fiindcă nu știa să tragă cu arcul (țintea numai în văzduh), dar nici altceva nu știa să facă, lucru absolut intolerabil într-o societate bazată pe muncă. Așadar, parazitul fusese lăsat acasă, singur, timp de cine știe cîte zile și nopți, pînă cînd se vor întoarce vînătorii. Stînd el singur zile și nopți în șir, simți nevoia să facă ceva, să muncească. Se apucă să amestece în vase de lut pămînt, praf de stîncă, argilă, cărbune măcinat, apă, cretă, rășini, alte materii prime, obținînd culori nemaivăzute. Apoi începu să mînjească pereții peșterii, desenînd oameni (din Neandertal), animale (din aceeași epocă), plante (ornamentale și ne), cu alte cuvinte fauna și flora contemporană, respectiv din paleoliticul mijlociu.

Cînd se întoarseră vînătorii, descoperiră pereții peșterii mînjiți într-un chip jalnic, revoltător, ceea ce îi enervă peste măsură. Va să zică muncești, asuzi, pîndești vînatul zile întregi sub soarele dogorîtor al savanei, alergi, tragi cu arcul, ucizi, cari în spinare animalele, vii acasă frînt de oboseală și, în loc să găsești casa curată lună (încă nu fuseseră observate petele de pe Lună), te întîmpină mîzgăliturile unui individ care, după ce că trîndăvește, mai și batjocorește locuința comună. Gîndiți-vă că ați fi niște bieți oameni din Neandertal: cum ați reacționa?

Unul luă un șomoiog de paie și încercă să șteargă mizeria de pe pereți; dar nu reuși. Altul îi dădu parazitului cîteva palme (labe?) de-i trozniră maxilarele (dacă paleontologii au găsit aceste maxilare, fără îndoială că au tras niște concluzii foarte sofisticate…) În cele din urmă, deliberînd scurt, adunarea hotărî în unanimitate izgonirea din peșteră a trîntorului; hotărîrea fu îndeplinită pe loc.

Într-o zi, veniră în vizită la vînătorii noștri alți oameni din Neandertal (care, la drept vorbind, nu erau nici oameni-oameni, nici din Neandertal-Neandertal, – vezi nota!) Cînd văzură picturile de pe pereți, pe care locatarii nu reușiseră să le șteargă și nici să le acopere, le priviră îndelung, muți de uimire și de admirație. Caii și oamenii, tigrii și antilopele, cerbii și elefanții păreau vii în lumina tremurătoare a flăcărilor. Vînătorii erau profund mirați de efectul cu totul neașteptat pe care mîzgălelile trîntorului îl aveau asupra oaspeților.

Mereu alți semeni veneau să vadă minunile de pe pereții peșterii, exprimîndu-și (în felul lor, de paleolitic mijlociu…) uimirea și încîntarea. Dîndu-și seama că murdăria îi atrăgea pe vizitatori ca hoitul pe corbi, un vînător cu inițiativă propuse – și ceilalți fură de acord în unanimitate – să le perceapă o taxă (în natură, firește) tuturor acelora care voiau să se uite (ca vițeii) la caii verzi de pe pereți. În acest fel, vînătorii din peșteră nu mai aveau nevoie să vîneze pentru a se hrăni, căci primeau hrana de-a gata sub formă de taxă de intrare.

Afacerea înflorea. Vînătorii hotărîră în unanimitate să-și sporească bunăstarea. Și, cum aveau timp din belșug, puseră stăpînire pe o altă peșteră și se apucară să-i picteze pereții. Dar nenorociții de vizitatori (oameni primitivi!) se extaziau tot în fața mîzgălelilor trîntorului și priveau cu un dispreț batjocoritor picturile celorlați…

În acest timp, trîntorul izgonit mîzgălea stînci în aer liber…

[nota] De fapt, ei erau din altă parte, dar un individ cu tupeu din Neandertal și-a pus pecetea pe întreaga epocă, fără a avea alt merit decît acela de fi fost descoperit, în 1856, sub formă de oase, în acest loc din Germania. înapoi la text

mai multă Proză satirică de Dumitru Solomon