O fîșie de 78 centimetri

de Aziz Nesin

Nu dormisem de mai multe nopți. De atîta muncă ajunsesem într-un hal fără de hal. Culmea, deși mi-era somn, nu puteam dormi. M-am dus la un neurolog:

― Cîte ore munciți pe zi? m-a întrebat.

― Între 16 și 20 de ore pe zi.

Nu m-a crezut.

― Ești obosit, omule, de ce muncești atîta? Cruță-te!

Tare i-aș fi tras o înjurătură zdravănă! Cum așa!... ce, munceam atîta pentru că țineam eu neapărat? Mi-a dat calmante, somnifere. Dar degeaba. Mă întindeam în pat și chiar în clipa cînd să adorm îmi aminteam de plata chiriei pe trei luni. Dormi dacă poți!

Începeam să socotesc: ”…360. Scoatem 25… 5 din 0 nu se poate, deci luăm unul din 6 și fac 10… acum , dacă scoatem 5 din 10, rămîn 5… Scoatem 2 din 4, rămîn 2… 3 trece jos. 325… încă 96.. 5 și cu 6 fac 11… Avem deci 1 la mînă”.

Nereușind s-o scot la capăt mintal, săream din pat. Reîncepeam calculele pe hîrtie. Și mai luam un somnifer. Cînd simțeam că somnul îmi pătrunde în mădulare, iar mă întindeam în pat. Și iar, exact în clipa cînd să adorm, prin cap îmi trecea că, dac-aș economisi 10 lire pe lună, într-un an aș putea ajunge la o sumă frumușică. Și chiria asta a casei mă omora, nu alta. N-am reușit să-mi fac măcar un acoperiș deasupra capului…

Într-o săptămînă întreagă, abia de m-am odihnit vreo 5 ore. În cea de-a patra noapte fără somn, ajunsesem la capătul puterilor. Neștiind ce să mai fac, cum să-mi mai trag sufletul, am pus mîna pe un ziar. Poate că citind am să adorm. Chiar pe prima pagină am remarcat o știre: ”Un teren din cartierul Taksim a fost vîndut contra 4 000 000 de lire”.

4 000 000 de lire… Terenul avea 1 624 de metri pătrați. Am încercat să împart 4 000 000 la 1624. Deși sînt un om fără prea multă carte, după cum v-ați dat seama, am o mare pasiune pentru cifre și calcule. Un metru pătrat din acest teren se ridică la 2 500 de lire. Mi-am zis: ”Dac-aș cumpăra eu acest teren!... Hm! 4 000 000 de lire. Să vedem… Cît cîștig eu pe lună?... 500”.

Soția mea intră în cameră și începu să mă implore:

― Culcă-te odată! Ești epuizat, nu vezi?

― Pleacă de pe capul meu! M-am răstit la ea. Nu vezi că socotesc?

”Deci 500 de lire pe lună… Cît aș putea eu economisi dacă aș ține cu dinții de bani? De fapt, nu pot strînge nimic… Dar dac-aș pune deoparte un sutar în fiecare lună, într-un an am să strîng 1 200 de lire. În zece ani – 12 000, într-o sută de ani – 120 000… Dac-aș mai trăi o mie de ani și dac-aș pune deoparte cîte un sutar în fiecare lună, s-ar strînge 1 200 000 de lire. Hm, tot n-aș putea cumpăra terenul. Și, totuși, orice-ar fi, eu am hotărît să-l cumpăr…” Cocoșii începuseră să cînte de ziuă.

Pasiunea asta a mea pentru tot felul de calcule mă chinuia de mult amar de vreme. Încă din liceu socoteam cam în cîte milioane de ani aș putea ajunge în Lună, în Soare, în Venus, alergînd fără să mă opresc o clipă, fără să mănînc ori să beau.

Iar acum, potrivit calculelor mele, mi-ar fi fost mai ușor să ajung în Soare decît să pot cumpăra terenul din Taksim.

Se făcu dimineață și eu continuam să mă agit inutil… ”Chiar dac-aș trăi 3 000 de ani, tot n-aș reuși”. Am schimbat atunci macazul socotelilor. Dac-aș aduna cele 500 de lire pe care le cîștigam lunar, fără să mă ating de vreo liră… ce s-ar întîmpla? Calculat la milimetru, ar trebui să trăiesc și să muncesc încă 666 de ani. Nu mergea nici cu acest calcul. Am luat încă două somnifere, unul după altul, și m-am întins în pat. Capul îmi era numai la acel teren, iar somnul nu se lipea de mine. Iar m-am sculat.

”Dac-aș munci zilnic cîte 24 de ore, în loc de 16, și dac-aș avea un cîștig de 1 000 de lire pe lună pe care l-aș economisi fără să m-ating de vreun bănuț… Ca să pot ajunge la terenul cu pricina ar mai trebui să trăiesc încă vreo 333 de ani…”

Fata mea mă rugă:

― Tăticule, dormi odată! Te rog!

― Lasă-mă! Am strigat.

Simțeam că dacă nu cumpăr ternul mi-ar fi imposibil s-adorm. Decis să rezolv problema, am reînceput calculul pe dos. ”Cîte mii de lire trebuie să cîștig și să adun lunar pentru a obține terenul?” Dacă chiverniseam 2 000 de lire, îmi trebuiau 167 de ani!

S-o ia dracu de încurcătură! Nu-l puteam cumpăra în nici un fel. Îmi ziceam : ”Dar și cei care-l cumpără sînt oameni… au muncit, au strîns, și-au rupt poate de la gură… Offf! Puțin îmi pasă mie ce-au făcut. Fapt e c-au pus pe masă 4 000 000 și-au luat terenul…”

― Mai vrei un somnifer?

Am înghițit încă unul. Stomacul, săracul, se transformase într-un dulap de medicamente.

― Haide, dragă, dormi odată!

― Plecați de pe capul meu…

”Bine, bine, dar cum a făcut rost de biștari individul care a pus cele 4 000 000 de lire pe masă? Să vedem ce spun calculele… Dacă a dat 4 000 000 pe teren, mai are pe puțin încă 4 000 000. Deci, 8 000 000…

Cu ce s-o fi ocupînd oare acest om? …Știu că funcționarul cel mai bine plătit primește 1 500 de lire. Ca să strîngă 4 000 000, ar trebui să trăiască 276 de ani, fără să se atingă de salariu. Să-l ia dracu de funcționar!” Îmi plesnea capul, nu alta. ”Tipul ăsta poate că e medic. Da, da, medicii cîștigă bine. Știu ei ce fac! Dacă ia cîte 30 de lire de consultație…”

― E dimineața, culcă-te…

― Nu mă deranjați tocmai acum…

”Deci, dacă consultă zilnic 10 persoane, strînge 300 de lire. Pe lună 9 000… Dacă pune deoparte 6 000… Dar și un medic, ca să poată cumpăra terenul, ar trebui să lecuiască mii de bolnavi vreme de 67 de ani… Nu, nu, exclus, proprietarul terenului nu poate fi medic! Dacă e comerciant și are în medie un cîștig de 10 000 de lire pe lună?... Tot nu izbutește!”

― E a cincea noapte de cînd nu dormi… Întinde-te puțin, poate că adormi.

Puneam capul pe pernă, închideam ochii. Dar unde mi-era somnul? ”Ahaa, perfect, am găsit! Dacă individul are o casă de toleranță… și un capital de 5 bomboane de fete. Dacă fiecare fată aduce zilnic o hîrtie de un sutar, de 5 ori înseamnă 500… de 30 de ori 500, 15 000 de lire pe lună… Chiria, cheltuielile, impozitul, dacă-i mai rămîn peșin vreo 10 000. Ar fi deci 120 000 pe an… în 30 de ani… vai, vai, dracu să-l ia, chiar dac-ar avea o casă de toleranță, și tot n-ar putea să cumpere terenul cu pricina… Să fac contrabandă… Asta e!”

Îmi surîdea ideea și-am sărit din pat. Alte calcule peste calcule, dar n-o scoteam la capăt. Mă străfulgeră o nouă idee. M-am scormonit prin buzunare. Aveam 12 lire și jumătate.

― Ce bani mai avem prin casă?

Am scos 5 lire de la nevastă și 2 lire de la copii. În total 19 lire și jumătate. Nicăieri nu scria că era neapărat nevoie să cumpăr întregul teren. Mă hotărîsem să apuc și eu cît îmi ajungeau banii. ”Deci, dacă un metru pătrat costă 2 500 de lire, decimetrul se ridică la 25 de lire. Nu merge nici un decimetru! Un centimetru pătrat costă 25 de kuruși. Or, eu am 19 lire și jumătate”. Cu banii din punga mea aș fi putut obține doar 78 de centimetri pătrați. Am privit ceasul: peste două ore se lumina de ziuă. Dis-de-dimineață puteam să merg și să spun: ”Taie-mi o fîșie de teren de 78 de centimetri pătrați…”

Cei din casă m-au rugat:

― Haide, culcă-te, dormi puțin!

Un teren de 78 de centimetri pătrați… nici dacă m-aș fi întins pentru somnul de veci și nu mi-ar fi ajuns: nu mi-ar fi încăput picioarele. Nu-mi rămînea decît să cumpăr bucata de teren pe care să stau în picioare…

M-am adresat soției și copiilor:

― Pe voi să nu vă prind pe acolo, voi n-aveți loc… Doar eu mi-am făcut rost, în lumea sta, de-o bucățică de pămînt pe care să-mi pun picioarele. Plecați! Vedeți și voi ce veți face!

Cei din casă se retraseră speriați.

― L-a doborît insomnia!

…V-aș recomanda și dumneavoastră să faceți o mică socoteală: cum poate cîștiga cineva acești 4 000 000, iar dumneavoastră, cu venitul dumneavoastră, cîți centimetri pătrați de teren puteți cumpăra? Sînt convins că nu vă rămîne decît să înghițiți somniferele ca pe bomboane. Și… apropo, ne putem întîlni în fața camerei nr. 8 de la balamuc. Eu am loc asigurat în patul de lîngă ușă.

mai multă Proză satirică de Aziz Nesin