Trîntorul harnic

de Aurel Baranga

Trăim sub semnul paradoxului, confruntați cu cele mai antinomice noțiuni, conjugate. Imunizat, spiritul nu se mai miră de existența simultană, explicată dialectic, a albului și a negrului în aceeași culoare, a dulcelui și a amarului, în aceeași senzație gustativă. Cerul gurii s-a specializat pînă la rafinamentul logodnei dintre zahăr și chinină, extremele și opozitele atrăgîndu-se și completîndu-se ca nasturele cu cheotoarea lui.

În acest spirit, și dintr-o asemenea perspectivă, se cuvine să semnalăm apariția unor personalități umane, de o rară complexitate: leneșul-activ sau trîntorul-harnic, ființe derutante pentru o psihologie ortodoxă, dar de o mare seducție, fiindcă reprezintă pe adevărații mutanți ai biologiei contemporane.

Odinioară leneșul - leneșul clasic și consacrat -, era un om fără probleme și procese de conștiință, fiind un leneș obișnuit, comun, de serie mare, într-un cuvînt, un puturos consecvent. Nu făcea nimic, reprezentînd pe leneșul în sine, de o perfectă analogie cu alte categorii kantiene.

Ei bine, acest tip de leneș a devenit anacronic.

A apărut, în schimb, leneșul activ, leneșul energic, clocotitor de vitalitate și inițiativă.

Trîntorul-harnic nu face nimic. Dar asudă. Nu dă nici un randament, dar stîrnește, în jurul lui, un taifun. Nu realizează nimic, dar e veșnic preocupat, agitat, epuizat, covîrșit de sarcini și responsabilități.

Și asta, fiindcă trîntorul-harnic e inimos. Leneșul, de altădată, era abulic, indiferent, abstras din realitate.

Trîntorul-harnic e permanent obsedat de fericirea semenilor săi, în serviciul cărora se află. De aceea, n-are zi, n-are nopate, nu se odihnește și nu-și ia vacanță, persecutat să nu facă nimic, spre binele obștii recunoscătoare.

Trîntorul harnic e un martir.

Își sacrifică sănătatea, timpul liber și liniștea familiei sale, ca să nu facă nimic, în mod temeinic, persistent și tenace.

E convins că fără el, minutarele ceasornicului s-ar învîrti invers. E încredințat că fără aportul nulității lui active, soarta umanității ar intra în derivă.

În consecință, vine la serviciu primul și pleacă ultimul, după ce se obligă să nu facă nimic, și acasă.

Fiindcă, asta e caracteristica trîntorului-harnic: să nu facă nimic, extenuîndu-se, devotat, în serviciul unor cauze cardinale.

De curînd, un asemenea trîntor-harnic a avut ghinionul unui accident de mașină.

A lipsit de la instituție două luni.

Absența n-a fost remarcată de nimeni.

Ce poți face? Ingratitudinea umanității nu cunoște limite.

mai multă Proză satirică de Aurel Baranga