Fără doar și poate

de Hans Christian Andersen

― E o poveste îngrozitoare! zicea o găină din partea satului opusă celei unde se petrecuse toată tărășenia. S-a întîmplat în poiata aia o poveste îngrozitoare! Mi-ar fi și frică să dorm noaptea asta singură. Noroc că sîntem mai multe în cotețul nostru!

Și începu să istorisească atît de înfiorător, încît celorlalte găini li se zbîrliră penele, iar cocoșului i se pleoști creasta.

Dar să începem cu începutul și să arătăm cum s-au desfășurat lucrurile în curtea de orătănii din cealaltă parte a satului.

Soarele apunea și găinile se strîngeau laolaltă. Una din ele - avea pene albe și picioare scurte, își făcea ouăle așa cum scrie la carte și era, în toate privințele, o găină respectată - tocmai își aduna odraslele și se apucase să-și curețe, tacticoasă, penele cu ciocul. Cu acest prilej, pierdu una din pene.

― S-a dus! zise ea. Dacă mă dichisesc mereu așa, o să mă fac din ce în ce mai frumoasă!

Asta a spus-o așa, în glumă, căci printre orătănii era cunoscută pentru firea ei șugubeață, altminteri, cum am mai spus, era cît se poate de respectată. După care, adormi.

Întunericul domnea de jur împrejur, găinile moțăiau, una lîngă alta, numai cea care ședea alături de găina noastră nu putea dormi. Auzea și nu auzea ce se petrecea în preajma ei, așa cum și trebuie, de altfel, să procedezi ca să-ți păstrezi și liniștea și cumpătul. Cu toate astea, nu se putu abține să nu spună vecinei:

― Ai auzit ce s-a vorbit aici? Nu dau nume, dar e aici o găină care vrea să se jumulească de pene ca să arate mai frumoasă. Dacă aș fi cocoș, nici nu m-aș mai uita la ea.

Taman deasupra găinilor stătea o bufniță cu bărbatul și cu puii ei; toți membrii acestei familii aveau auzul foarte ascuțit, așa că prinseră fiecare cuvînt rostit de găina de jos; începură deci a-și roti ochii în cap, în timp ce mama-bufniță își făcea vînt cu aripile.

― N-ascultați ce pălăvrăgesc alea! E acolo o găină care a uitat în așa hal cum se cuvine să se poarte o găină, încît stă toată ziua și își smulge penele și asta în văzul cocoșului!

― Ia seama la copii! zise bufnița-tată. Asta nu-i pentru copii!

― Mă duc să i-o spun bufniței de vizavi, care-i o persoană demnă de tot respectul!

Și cu aceste cuvinte, bufnița-mamă își luă zborul.

― Hu-hu! U-hu! I-a mers buhu! cobeau ele și asta, unde? tocmai în hulubărie!, Ai auzit? Ai auzit! I-a mers buhu! E acolo o găină care, de dragul cocoșului, și-a smuls toate penele! Îngheață bocnă, dacă n-o fi și înghețat pînă acum! Uhu! Brr! Mi se face pielea de găină numai cînd mă gîndesc la ea!

― Unde e? Unde e? gînguriră porumbeii.

― În ograda de peste drum. E ca și cînd aș fi văzut-o cu ochii mei. E drept că nu prea face să bat toba despre treaba asta, dar ceea ce a făcut găina aia e prea de tot!

― Credem, credem fiece cuvînt! răspunseră porumbeii și porniră să colinde hulubăria. E acolo o găină, unii spun că-s chiar două, care-și smulg penele ca să arate altfel decît suratele lor și să-l atragă astfel pe cocoș. E un joc primejdios, poți răci, ba poți și muri de frig, dacă nu cumva chiar au și murit amîndouă!

― Scu-sculați-vă, cucuiatelor! cucurigi cocoșul și, cu ochii încă umflați de somn, zbură afară pe uluc, cucurigind într-una. Trei găini au murit din dragoste nefericită pentru un cocoș! Și-au smuls toate penele. E o istorie urîtă de tot, dar nu vreau s-o țin numai pentru mine, așa că spuneți-o și voi mai departe!

― Spuneți-o mai departe! șuierau liliecii, și găinile cotcodăceau și cloștile cîrîiau și cocoșii cucurigeau. Spuneți-o mai departe, spuneți-o mai departe!

Și astfel povestea făcu ocolul din coteț în coteț, ajungînd pînă la urmă la locul de unde pornise.

― Sînt acolo cinci găini, se spuse, care s-au jumulit de pene ca să-i arate cocoșului care dintre ele a slăbit mai mult de dorul lui, după care s-au sfîrtecat la sînge, între ele, și au murit toate, spre marea ocară și rușine a familiei lor și spre paguba stăpînului.

Găina, aceea care pierduse o biată pană, firește că nu recunoscu propria-i poveste și, cum era o găină foarte respectată, zise la rîndul ei:

― Disprețuiesc o asemenea găină, dar, din păcate, sînt destule de acest soi! O ispravă ca asta nu trebuie trecută sub tăcere și am să fac tot ce-mi stă în putință ca tărășenia să apară în ziare și s-o afle întreaga țară. Așa le trebuie găinilor de acest soi, lor și familiilor lor!

Și povestea apăru în ziare, tipărită negru pe alb, arătînd cum, dintr-o biată pană, se poate ajunge ușor la cinci găini.

mai multă Proză satirică de Hans Christian Andersen