Pasiunea unui iepure
de Lazar Laghin
A fost odată ca niciodată un iepure foarte capabil, adjunct al administratorului unui depozit de carne. Era deci persoana cea mai indicată pentru a fi promovată, avînd în vedere că dăduse dovadă de un înalt spirit de inițiativă. Curînd a fost avansat în funcția de administrator șef al unui depozit de morcovi.
Numai că iepurele îi uimi pe toți.
— Fie-vă milă de mine fraților! Nu mă pierdeți pe mine, un iepure cinstit, tatăl unei familii numeroase, avînd un cazier judiciar curat ca lacrima.
Bursucul nu-și crezu urechilor.
— Ce înseamnă asta? Cum poți vorbi de milă? Nu-ți dai seama ce onoare ți se face?
— Dar este un depozit de morcovi! Și eu sînt un iepure!
— A ... spuseră șefii. Într-adevăr! Dar ceea ce s-a făcut, bun făcut rămîne. Trebuie să-ți iei inima în dinți și să te ții tare.
Iepurele le urmează sfatul. Se ține bine o zi, două. Botul i se alungește, arată ca o umbră, de parcă ar fi intrat la apă.
A treia zi se prezintă dis de dimineață la Direcția Generală a Morcovilor. E stăpînit de un tremur nervos, privirea-i rătăcește tulbure, urechile-i atîrnă blegi ca niște zdrențe.
— Am o nevastă și șapte iepurași, zise el. Și sînt pe cale să comit o crimă! Nu vedeți că nu mai sînt în stare să rezist? Astăzi am început să ronțăi din morcovii statului.
Și lacrimile-i curgeau șiroaie.
Șefii începură să se scarpine pe după ureche.
— Ei drăcia dracului, să mai promovezi iepuri! Dar numirea, nici nu poate fi vorba să fie anulată! Bine, îi ziseră ei iepurelui, nu te mai necăji. O să te ajutăm, tovarășe în necazul tău.
De-acum înainte, în fiecare dimineață, de îndată ce iepurele sosea la depozit, i se închidea gura cu un lacăt.
A fost găsit un tovarăș cinstit, nebăutor, nefumător, excelent fiu, soț și tată pentru a fixa și închide lacătul dimineața și a-l scoate seara.
După trei zile, iepurele se prezentă din nou în fața șeilor săi. Arăta ca o stafie.
— Dați-mă afară cît se poate de repede, zise el, dacă nu, eu nu mai răspund de mine! Mi-am și făcut rost de-o cheie pentru lacăt.
Și urla cît îl ținea gura.
Doamne, Dumnezeule, ce nenorocire! Este convocată de urgență Adunarea Generală a Oamenilor Muncii și se ia următoarea hotărîre:
„În afară de lacăt să se introducă în gura iepurelui o placă pe care trebuie să se aplice în fiecare dimineață un sigiliu.” Pentru a îndeplini aceste funcții, a fost desemnată o persoană de toată încrederea, apoi încă un tovarăș care să păstreze sigiliul, apoi încă un responsabil cu chibriturile și un altul cu ceara de prins sfoara; a mai fost angajat un paznic al plăcii și al celor două chei, un contabil, un merceolog și încă o persoană vigilentă pentru a supraveghea tot acest personal din partea secției de cadre. În total nouă persoane. În nici un caz nu se putea anula o hotărîre deja adoptată!
Nu poți face nimic în fața unui sigiliu. Să se atingă de el, nici chiar un iepure în mijlocul mormanelor de morcovi, nu este în stare. Și iepurele nu se atinse de nici un morcov din depozitul statului. Extraordinara tensiune nervoasă la care era supus, îl doborî. Starea sa este foarte gravă și lucrurile stau cît se poate de prost. Medicii nu cred că mai apucă multe zile.
Și asta nu-i decît jumătatea problemei.
Ce poți face cu personalul angajat? Fiecare are acasă niște guri de hrănit. Este căutat de urgență un alt iepure.
mai multă Proză satirică de Lazar Laghin
