Un popor care merge pe drumul pe care trebuie să meargă

de Jerome K. Jerome

(…)

Dar în Germania cele mai multe păcate și nebunii omenești devin comparativ derizorii față de crima monstruoasă de a călca pe iarbă. Nicăieri și în nici o împrejurare nu ai voie să calci pe iarbă. Iarba în Germania este un adevărat fetiș. A pune piciorul pe iarba nemțească este un sacrilegiu egal cu acela de a juca tontoroiul pe covorul de rugăciune al mahomedanului. Pînă și cîinii respectă iarba nemțească; nici un cîine german n-ar visa măcar să calce cu laba pe ea. Dacă vezi un cîine alergînd peste iarbă în Germania, poți fi sigur mie în sută că este cîinele unui venetic fără frica lui Dumnezeu. În Anglia, dacă vrem să împiedicăm accesul cîinilor într-un loc oarecare, ridicăm o palisadă de sîrmă împletită, înaltă de șase picioare, întărită cu contraforturi și prevăzută cu țepi în partea de sus. În Germania, se înfige în mijlocul locului cu pricina o panoplie cu inscripția ”Hunden verboten” (Accesul cîinilor interzis), și cîinele citește avizul și se îndepărtează. Într-un parc din Germania am văzut un grădinar pășind pe iarbă delicat, în încălțări de pîslă, culegînd de jos un gîndac și depunîndu-l grav dar ferm pe pietriș; după care, a rămas să supravegheze cu severitate gîndacul ca nu cumva insecta să încerce să tragă iar la iarbă; iar gîndacul, arătînd nespus de rușinat, a luat-o la picior prin rigolă și a apucat-o pe aleea marcată cu tăblia ”Ausgang” (Ieșire).

Parcurile nemțești sînt prevăzute cu alei speciale pentru diferitele tagme ale comunității, și nici o persoană, fără decît riscîndu-și libertatea și averea, nu poate folosi aleea altei persoane. Există alei speciale pentru ”velocipediști” și alei speciale pentru ”pedestrași”, bulevarde pentru ”călăreți”, căi pentru cei care circulă în vehicule grele; alei pentru copii și alei pentru ”doamne neînsoțite”. Faptul că nu s-au prevăzut alei speciale pentru bărbați cu chelie sau pentru ”femei proaspăt căsătorite” m-a izbit totdeauna ca o omisiune.

În Grosse Garden din Dresda am văzut odată o doamnă în vîrstă stînd neajutorată și nedumerită într-un punct de unde se ramificau șapte alei. Fiecare din ele era păzită de o tăblie care interzicea accesul oricărei persoane cu excepția celei căreia îi era destinată.

― Mă scuzați de deranj – îmi spuse doamna cea în vîrstă, aflînd că știu să vorbesc englezește și să citesc nemțește – dar sînteți atît de amabil să-mi spuneți ce sînt eu și pe unde trebuie s-o apuc?

Am examinat-o cu atenție. Am ajuns la concluzia că era ”adultă” și „pedestrașe” și i-am indicat aleea cuvenită. S-a uitat la alee și a luat un aer dezamăgit.

― Dar eu nu vreau să mă duc într-acolo – spuse ea. Pe aici nu pot s-o iau?

― Dumnezeule mare, nu, doamnă! Aleea aceasta este rezervată copiilor.

― Dar n-am să le fac nici un rău – spuse doamna cea în vîrstă, cu un zîmbet.

Nici nu arăta a fi genul de persoană bătrînă care să facă vreun rău copiilor.

― Doamnă – i-am replicat – dacă ar fi după mine, v-aș îngădui să mergeți pe această alee chiar dacă la capătul ei s-ar afla primul meu născut; dar eu nu pot decît să vă informez cu privire la legile acestei țări. Dacă dumneavoastră, o persoană în deplină maturitate, v-ați aventura pe această alee, ați ajunge în mod cert la o amendă, dacă nu la închisoare. Aceea este aleea dumneavoastră, marcată clar: Nur für Fussgänger (Numai pentru pietoni), și dacă vreți să-mi urmați sfatul, luați-o pe acolo în pas grăbit; este interzis să stați aici și să șovăiți.

― Dar nu duce deloc în direcția în care vreau să merg – spuse doamna cea în vîrstă.

― Duce în direcția în care ar trebui să mergeți – am replicat, și cu asta drumurile noastre s-au despărțit.

În parcurile nemțești sînt bănci speciale etichetate ”Numai pentru adulți” (Nur für Erwachsene), și puiul de neamț, care de-abia așteaptă să se așeze, citind acel aviz, trece mai departe și vînează o bancă pe care le este permis copiilor să se odihnească; și acolo se așază, grijuliu să nu atingă lemnăria cu botinele sale pline de noroi. Imaginați-vă o bancă în Regent's Park sau în St. Tames's Park, etichetată ”Numai pentru adulți”! Fiecare copil de pe o rază de cinci mile ar încerca să se cațere pe banca aceea, trăgînd de alți copii ca să-i dea jos. Cît despre ”adult”, n-ar reuși să se apropie nici la o jumătate de milă de banca aceea din cauza îmbulzelii. Puiul de neamț care s-a așezat din greșeală pe o asemenea bancă sare jos ca ars cînd i se atrage atenția asupra erorii comise și se îndepărtează cu capul în pămînt, roșind pînă în vîrful urechilor de rușine și de căință.

Nu că un guvern părinte vitreg l-ar neglija pe copilul german. În parcurile și grădinile publice nemțești îi sînt rezervate locuri speciale (Spielplätze) (Locuri de joacă), fiecare prevăzut cu un morman de nisip. Acolo micuțul poate să se joace după pofta inimii făcînd turte și construind castele de nisip. Pentru copilul german o turtă făcută din alt nisip decît acesta ar fi o turtă imorală. Nu i-ar face nici o bucurie; cugetul său s-ar revolta împotrivă-i.

”Turta aceea - și-ar zice el în sinea lui – nu a fost confecționată, așa cum s-ar fi cerut, din nisip de stat special repartizat acestui scop; nu a fost executată în locul destinat și întreținut de stat pentru confecționarea turtelor de nisip. Este o turtă care nu poate aduce nimic bun; este o turtă ilegală.”

Și pînă ce tatăl său nu va fi plătit cuvenita amendă și el nu va fi încasat cuvenita chelfăneală, l-ar chinui mereu mustrările de cuget.

(…)

mai multă Proză satirică de Jerome K. Jerome sau Trei pe două biciclete