Scrisoare de recomandare

de Willy Breinholst

Teorie

Dacă se află în călătorie și are scrisori de recomandație către oameni, care ard de nerăbdare să-i arate orașul, soțul trebuie să se folosească fără grijă de aceste scrisori, în loc să se închidă seară de seară în camera lui de hotel, singur și fără prieteni…

Practică

Mă aflam într-o cameră de hotel din Stockholm. Nu cunoșteam pe nimeni în capital suedeză și recunosc că mă cam plictiseam. Deodată mi-am adus aminte că la plecare prietenul meu Thomassen mi-a spus: ”În caz că te plictisești acolo sus, în nord, sună-l pe vechiul prieten Jönsson, Gösta Jönsson. Îți notez numărul lui de telefon. E un companion strașnic și cu siguranță că o să te ajute să-ți petreci în vreun fel timpul; nu ai decît să-i transmiți salutări din partea mea. Îți amintețti cu siguranță că Irma și cu mine l-am cunoscut vara trecută într-un hotel din Telemarken. Mi-a împrumutat sculele lui de pescuit și ne-a tratat în fiecare seară cu coniac și cafea. Un băiat formidabil! Sună-l, pur și simplu, și transmite-i salutări din partea mea!

M-am scormonit prin buzunare și am găsit un bilețel mototolit cu numărul de telefon al lui Jönsson. Am făcut numărul, iar după o clipă o voce a răspuns:

― Alo!

― Vorbesc cu domnul Jönsson?

― Da, da!

M-a prezentat.

― Vreau să vă transmit salutări din partea domnului Thomassen.

― Din partea cui? a întrebat el într-o suedeză veche.

― Din partea domnului Thomassen din Copenhaga. Sînt un prieten al său și mi-a spus că, dacă vin la Stockholm, să vă sun și să vă transmit salutări din partea lui.

― Înțeleg. Da, da.

― Iar acum mă aflu aici și m-am gîndit că aș putea să vă sun și să vă salut din partea lui.

― Mulțumesc.

Pauză.

Atunci am avut o inspirație.

― Trebuia să vă spun că e bine, sănătos.

― Da, da. Înțeleg.

― Și dumneavoastră? Cum o duceți?

― Și eu sînt bine, sănătos.

Pauză.

Aveam senzația că lobul urechilor a început să-mi cam ardă. Convorbirea noastră nu-mi prea plăcea, dar să pun, pur și simplu receptorul jos, asta, firește nu puteam s-o fac. În cele din urmă am continuat:

― Dacă-mi aduc bine aminte, v-ați întîlnit cu domnul Thomassen vara trecută în Norvegia.

― Da, așa e.

― I-ați împrumutat sculele de pescuit.

― Cum, vă rog?

― I-ați împrumutat sculele de pescuit.

― Da, într-adevăr, i le-am împrumutat.

― Și l-ați tratat cu coniac la cafea.

― Momentan nu am nici o rezervă de coniac.

― Nu la asta mă refeream. Am pomenit de coniac numai ca să știți din partea cui vă transmit salutări. Eu nu beau niciodată alcool. Stomacul, știți.

― Cum ați spus?

― Stomacul meu nu suportă băuturile spirtoase.

― Înțeleg. Nu beți spirtoase.

Pauză. Pe urmă am continuat:

― Poate că v-am sunat într-un moment nepotrivit? (Era șapte jumătate seara, deci timpul cinei trecuse, dar ceva tot trebuia să spun.)

― Nu, absolut deloc.

A intervenit din nou o pauză.

― Cum am spus, i-am făgăduit lui Thomassen că am să vă sun, dacă…

― Ce-ați spus, vă rog?

― Să vă sun. Da, adică… domnul Thomassen mi-a dat numărul dumneavoastră de telefon și mi-a spus, cum am mai spus, ca să vă…

― Vă rog să-i transmiteți salutări din partea mea.

― Poftim?

― Să-i transmiteți salutări din partea mea.

― Mii de mulțumiri. Am s-o fac cu plăcere.

Pauză. Acum simțeam nevoia să pun receptorul jos, totuși găseam că eram dator atît față de domnul Jönsson, cît și față de mine să închei convorbirea cu alte cîteva cuvinte. De aceea am continuat:

― Să-i mai transmit și altceva?

― Cui?

― Domnului Thomassen!

― Fiți atît de bun și salutați-l din partea mea.

― Da, mii de mulțumiri. Am s-o fac cu plăcere. Mîine seară voi fi înapoi la Copenhaga.

Pauză.

― Cu avionul se călătorește repede.

― Cum, vă rog?

― Cu avionul, distanțele nu sînt lungi.

― Nu.

Pauză. Acum lucrurile luaseră o turnură serioasă, acum trebuia să închei convorbirea. Era vădit că domnul Jönsson n-avea nici o intenție să mă invite la un grog și nici nu părea că-i trece prin minte să-mi propună o hoinăreală nocturnă, ca să-mi arate Stockholmul noaptea, dar poate că aștepta să-l invit eu? Poate că era însurat cu vreo momîie de nevastă, care n-ar fi fost încîntată să ne lase să bem împreună un grog? Poate că domnul Jönsson ardea de dorință să evadeze dintre cei patru pereți ai săi și nu aștepta acum decît parola mea?

― Nu v-ar face cumva plăcere – m-a luat gura pe dinainte – să veniți la mine la hotel și să bem un pahar jos la bar?

Răspunsul domnului Jönsson m-a determinat să pun rapid receptorul jos. Nu vreau să spun nimic rău despre el, era politețea în persoană și, cu siguranță, un om simpatic. Dacă, în genere, am ceva de spus despre cineva, apoi acela e domnul Thomassen. Mi-am exprimat părerea asupra lui pe peticul de hîrtie pe care-mi notase numărul de telefon. Am scris pe dosul hîrtiei IDIOT! și am expediat-o expres.

Jönsson mi-a replicat că ar veni cu plăcere, dacă i-aș aduce sculele de pescuit și cele o sută de coroane pe care i le împrumutase în Norvegia domnului Thomassen.

mai multă Proză satirică de Willy Breinholst, sau înapoi la Dulcea viață a soțului în teorie și practică