Cum e marea?

de Nagy Lajos

Jozsef Attila era un pasionat al discuțiilor contradictorii. Se lega de orice afirmație a celui cu care stătea de vorbă, indiferent ce ar fi spus acesta. L-ar fi contrazis chiar dacă respectivul ar fi cutezat să remarce, într-o zi ploioasă de toamnă, că vremea e urîtă:

— De ce o consideri urîtă? l-ar fi întrebat, cu un ton provocator, poetul.

Și urma un lung șir de explicații; cum că e necesară și toamna, e nevoie și de ploaie, și de frig, că natura e măreață și frumoasă în toate manifestările ei și așa mai departe.

Vroia o victorie deplină în discuție și nu permitea ca adversarul să abandoneze, ori să încheie controversa cu vreun compromis.

Așa era Jozsef Attila, cel mai pasionat polemist din cîți au fost vreodată. Lui i s-a întîmplat, și numai lui i se putea întîmpla, următoarea pățanie.

Venise vorba despre culoarea apei mării: e verde sau e albastră? Attila era de părere că e albastră. Adversarul, după o discuție de o jumătate de ceas, era gata să se retragă, deci recunoscu:

— Ai dreptate, Attila, într-adevăr marea e albastră.

Attila fu atît de surprins, încît tăcu vreo cîteva clipe, după care, triumfător, trase concluzia:

— Numai că nu-i așa de albastră cum crezi tu!

mai multă Proză satirică de Nagy Lajos