Cărămida cu mîner

Scrisoare întredeschisă către cititorul eventual

Stimate și prețuite cititor, cartea de față (...) e o culegere de umor universal modern, căci toți autorii sînt ai secolului nostru. Mi se pare îndreptățit procedeul celor ce au întocmit antologia, adică reunirea autorilor români și străini. Căci în timp ce noi îi considerăm pe alții ”universali” ei ne consideră astfel pe noi; cuvîntul ne adună sub aceeași streașină terminologică.

(...)

Unii dintre scriitorii prezenți aici sînt umoriști de vocație și nu se sfiesc a-și zice ei înșiși astfel (...) alții apar în istorii literare, dicționare, enciclopedii, ca romancieri ori (și) comediografi (...) iar vreo cîțiva au statut de gazetari, înregistrați fiind în circumscripția pamfletului. Toți se găsesc însă laolaltă în paginile de față fiindcă îi unește inefabilul simț al umorului și pentru că, într-un fel sau altul, majoritatea au o lucire proprie în constelația comicului. Vei întîlni deci, citind volumul, o populație stelară, despre care astronomia zice că e o categorie de obiecte cerești galactice ce se aseamănă între ele în privința anumitor caracteristici, cum ar fi vîrsta, poziția în cosmos și viteza de parcurgere a spațiilor interpalanetare.

Sînt deosebiți prin factura veseliei pe care o practică. Unii se arată blajini, alții sarcastici, vreo doi-trei trăzniți (adică simulînd trăzneala), vreo patru-cinci folosesc zeflemeaua sprintenă, vreo șase-șapte hohotesc, vreo nouă-zece doar surîd în colțul gurii, cu maliție; sînt și persoane care se dedau doar la derîderea cu grimasă. Cei mai buni nutresc o simpatie evidentă față de semeni fiind, ca toți umoriștii, plini de omenie. (...) Ei știu că rîsul e o terapeutică și că, după spusa unui antecesor din Renaștere, cine are inima bucuroasă trăiește mult, iar tristețea usucă oasele. Au, îndeobște, înțelegere nu numai pentru consimili, ci și pentru alte animale, ca și pentru obiecte, cărora le presupun suflete, într-un fel de hilozoism voios și șiret care împrumută gînd și simțire tuturor lucrurilor din natură.

Dar, cu toate că umoriștii conspectează cu atîta comprehensiune ființele din jur, e cert că ei socotesc veselia o forță tonică, dînd adică omului încredere în superioritatea sa asupra necuvîntătoarelor. Firește, această opinie nu e unanim împărtășită. Nu știu nici cînd anume s-a ajuns la concluzia că omul își poate îndrepta semenul satirizîndu-l fabulistic ori direct metehnele. Avem vești doar despre unele consecințe ale faptului - consecințe trase, evident, de purtătorii credinței de mai sus. Teoretic vorbind, literatura și arta satirică aduc omului un imens spor de conștiință de sine. Sînt înclinat să cred mai puțin în valoarea eradicatoare, de efect imediat și controlabil, a scrierilor vesele, dar nutresc convingerea că umorul caustic are capacitatea de a crea stări de spirit refractare la orice inautenticitate, deliberată sau candidă. De altminteri, nici nu-i putem cere satirei altceva decît să dezvăluie anomaliile și să le sancționeze în numele unui ideal rămînînd consecventă cu sine, adică ceea ce a fost în toate epocile: un excepțional ferment de opinie publică, ostilă constrîngerilor, limitărilor drepturilor cetățenești, amoralismului.

Totodată, avem a observa că umorul determină și o detentă spirituală, dînd satisfacție omului obișnuit cînd acesta vede anormalitatea denunțată și devalorizată public. Aristotel ne învață că rîsul produce o dispoziție fericită a sufletelor noastre, avînd o forță esențialmente pozitivă și generînd o bunăvoință specială a omului față de aproape. Prin urmare, volumul pe care ți-l prezentăm, prețuite cititor, ar tinde să-ți creeze o climă interioară benefică. Dacă fără ironie am fi mai puțin înarmați față de răufăcătorii ce atentează la integritatea cugetelor noastre, apoi fără rîs am fi chiar dezarmați. Rîsul e vitamina principală a organismului nostru spiritual, cu ea ne întreținem voioșia naturală și agerimea minții, care devine astfel mai rodnică. Limba română a găsit sinonime geniale pentru omul de duh - pe care-l denumește, printre altele, deștept, adică inteligent și în același timp treaz, permanent sensibil la fenomenele înconjurătoare - în timp ce pe prost îl califică drept nerod, adică fără rod, steril, incapabil să producă și să creeze.

Avînd deci în vedere că prin umor și satiră ne hrănim „duhul”, cum atît de fericit zice poporul - ce-i iubește pe duhlii - putem risca ipoteza că această culegere ar fi și nutritivă din unghiul bunei întrețineri a alcătuirii noastre omenești, dînd o doză stenică de contiență în viitor. Căci ce pretinde unul din înțelepții creați de demiurgul Shakespeare, un ghiduș foarte serios în adîncul lui: ”Cine are-un pic de duh/ Nu se plînge, nu se teme / Nici de soartă, nici de vreme…”

Primește, deci, rogu-te, cu bunăvoință, cititorule, filele legate la acest cotor prin osîrdia revistei de cultură „Astra” și a colaboratorilor săi; pentru desfătarea dumitale au fost astfel orînduite. Iar dacă la capătul lecturii vei socoti rîndurile cu care te întimpinăm justificate în raport cu ceea ce ai găsit după ele, te voi ruga să primești și mulțumirile recunoscătoare ale lui

Valentin Silvestru

Am selectat spre lecturare următoarele:

A, B și C Elementul uman în matematici

A venit inspectorul

Adulterul merge pînă departe (urmează postat)

Aerul proaspăt te ucide

Afacere în stil mare

Corbul și privighetoarea

Cura de vulgaritate

Degețel

Destine de celuloid

Fetița cea cuminte și lupul